Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la întâlnirea promovată de Dicasterul pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale despre industria minieră (3 mai 2019)

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă adresez bun-venit vouă tuturor şi îi mulţumesc cardinalului Turkson pentru introducerea sa. Vă mulţumesc că aţi venit în Vatican pentru a aborda acest dialog despre tema „Industria minieră pentru binele comun”.

În enciclica Laudato si’, în privinţa stării îngrijorătoare a Planetei, am subliniat exigenţa „de a intra în dialog cu toţi în privinţa casei noastre comune” (nr. 3). Avem nevoie de un dialog care să răspundă efectiv atât la strigătul Pământului cât şi la strigătul săracilor (cf. ibid., 49). Apreciez în mod deosebit că, la întâlnirea voastră, reprezentanţi ai comunităţilor interesate de activităţile miniere şi responsabili ai companiilor miniere s-au adunat împreună în jurul aceleiaşi mese. Acest lucru este lăudabil şi este un pas înainte esenţial pe calea progresului. Trebuie să încurajăm acest dialog pentru ca să continue şi să devină normă, mai degrabă decât o excepţie. Vă felicit pentru că v-aţi aventurat pe calea dialogului reciproc cu spirit de onestitate, curaj şi fraternitate.

Condiţiile precare ale casei noastre comune se datorează îndeosebi unui model economic care a fost urmat prea mult timp. Este un model nesătul, orientat spre profit, cu un orizont limitat, şi bazat pe iluzia creşterii economice nelimitate. Deşi noi asistăm adesea la impactul dezastruos asupra lumii naturale şi asupra vieţii oamenilor, încă suntem reticenţi la schimbare. „Puterile economice continuă să justifice actualul sistem mondial, în care prevalează o speculaţie şi o căutare a profitului financiar care tind să ignore orice context şi efectele asupra demnităţii umane şi asupra mediului” (ibid., 56).

Suntem conştienţi că „piaţa singură însă nu garantează dezvoltarea umană integrală şi incluziunea socială” (ibid., 109), şi „protecţia ambientală nu poate să fie asigurată numai pe baza calcului financiar de costuri şi beneficii” (ibid., 190). Avem nevoie de o schimbare de paradigmă în toate activităţile noastre economice, inclusiv activităţile miniere.

În acest context, titlul întâlnirii voastre, „Activităţi miniere pentru binele comun”, este foarte potrivit. Ce implică în mod concret? Permiteţi-mi să articulez câteva reflecţii în această privinţă care ar putea să vă fie utile în dialogul vostru.

Înainte de toate, activitatea minieră, ca orice activitate economică, ar trebui să fie în slujba întregii comunităţi umane. Aşa cum a scris sfântul Paul al VI-lea: „Dumnezeu a destinat pământul şi tot ceea ce conţine spre folosul tuturor oamenilor şi al tuturor popoarelor, în aşa fel încât bunurile creaţiei trebuie să ajungă în mod egal în mâinile tuturor”[1]. Acesta este un pilastru al învăţăturii sociale a Bisericii. În această perspectivă, implicarea comunităţilor locale este importantă în fiecare fază a proiectelor de activităţi miniere. „Este necesar mereu să se dobândească un consens între diferiţii actori sociali, care pot să aducă diferite perspective, soluţii şi alternative. Însă în dezbatere trebuie să aibă un loc privilegiat locuitorii locului, care se întreabă cu privire la ceea ce vor pentru ei şi pentru proprii copii şi pot să ţină în consideraţie finalităţile care transcend interesul economic imediat” (Enciclica Laudato si’, 183).

În lumina iminentului Sinod despre Amazonia, aş vrea să subliniez că „este indispensabil să se acorde atenţie specială comunităţilor aborigene cu tradiţiile lor culturale. Nu sunt o simplă minoritate printre altele, ci mai degrabă trebuie să devină principalii interlocutori, mai ales în momentul în care se înaintează cu mari proiecte care interesează spaţiile lor” (ibid., 146). Aceste comunităţi vulnerabile au multe să ne înveţe. „De fapt, pentru ei pământul nu este un bun economic, ci un dar al lui Dumnezeu şi al înaintaşilor care în el se odihnesc, un spaţiu sacru cu care au nevoie să interacţioneze pentru a alimenta identitatea lor şi valorile lor. […] Totuşi, în diferite părţi ale lumii, sunt obiect de presiuni pentru ca să părăsească pământurile lor şi să le lase libere pentru proiecte extractive, agricole sau de creştere a animalelor care nu acordă atenţie degradării naturii şi culturii” (ibid.). Îi îndemn pe toţi să respecte drepturile umane fundamentale şi glasul persoanelor din aceste comunităţi frumoase dar fragile.

În al doilea rând, activitatea minieră ar trebui să fie în slujba persoanei umane şi nu contrariul. Aşa cum a scris papa Benedict, „în intervenţiile pentru dezvoltare trebuie lăsat neatins principiul centralităţii persoanei umane, care este subiectul care trebuie să-şi asume în primul rând obligaţia dezvoltării”[2]. Fiecare persoană este preţioasă în faţa ochilor lui Dumnezeu şi drepturile sale umane fundamentale sunt sacre şi inalienabile, independent de condiţia socială şi economică. Atenţia faţă de tutelarea şi faţă de bunăstarea persoanelor implicate în operaţiunile miniere, precum şi respectarea drepturilor umane fundamentale ale membrilor comunităţilor locale şi ale celor care apără cauzele lor sunt principii nenegociabile. Doar responsabilitatea socială de întreprindere nu este suficientă. Trebuie să asigurăm ca activităţile miniere să conducă la dezvoltarea umană integrală a fiecărei şi oricărei persoane şi a întregii comunităţi.

În al treilea rând, este necesar de încurajat dezvoltarea unei economii circulare, în special în sfera activităţilor miniere. Consider că observaţia confraţilor mei episcopi din America Latină, făcută în recenta lor Scrisoare pastorală cu privire la activităţile de extracţie, este foarte pertinentă. Ei scriu: „Prin «extractivism» înţelegem o tendinţă neînfrânată a sistemului economic de a transforma în capital bunurile naturii. Acţiunea de «a extrage» cea mai mare cantitate de materiale în cel mai scurt timp posibil, a le transforma în materii prime şi factori productivi pe care industria le va utiliza, vor fi transformat în produse şi servicii pe care alţii le vor comercializa, societate le va consuma şi după aceea natura însăşi le va primi în formă de gunoaie poluante, este circuitul consumist care se creează cu viteză şi risc tot mai mari”[3].

Trebuie să denunţăm şi să evităm această cultură a rebutului. „Sistemul industrial, la sfârşitul ciclului de producţie şi de consum, nu a dezvoltat capacitatea de a absorbi şi a reutiliza gunoaie şi rămăşiţe. Încă nu s-a reuşit să se adopte un model circular de producţie care să asigure resurse pentru toţi şi pentru generaţiile viitoare şi care cere să se limiteze la maxim folosirea resurselor nerenovabile, să se modereze consumul, să se mărească la maxim eficienţa exploatării, să se refolosească şi să se recicleze” (Enciclica Laudato si’, 22). Promovarea unei economii circulare şi abordarea „a reduce, a refolosi, a recicla” sunt în consonanţă şi cu Consumul Sustenabil şi Modelele de Producţie promovate în al 12-lea Obiectiv de Dezvoltare Sustenabilă al Naţiunilor Unite. În afară de asta, tradiţiile religioase au prezentat mereu sobrietatea drept componentă-cheie a unui stil de viaţă etic şi responsabil. Sobrietatea este vitală şi pentru a salva casa noastră comună. „Fericiţi cei blânzi pentru că ei vor moşteni pământul” (Mt 5,5).

Iubiţi fraţi şi surori, eforturile noastre şi lupta noastră pentru a salvgarda casa comună sunt într-adevăr un parcurs ecumenic, care ne provoacă să gândim şi să acţionăm ca membri ai unei case comune (oecumene). Sunt deosebit de bucuros că întâlnirea voastră a reunit reprezentanţi ai Bisericilor şi Comunităţilor de credinţă din toată lumea. Mulţumesc şi reprezentanţilor industriei miniere pentru că au aderat la această conversaţie. Avem nevoie să acţionăm împreună pentru a însănătoşi şi a reconstrui casa noastră comună. Toţi suntem chemaţi să „colaborăm ca instrumente ale lui Dumnezeu pentru îngrijirea creaţiei, fiecare cu propria cultură şi experienţă, cu propriile iniţiative şi capacităţi” (LS, 14).

Urez ca întâlnirea voastră să fie într-adevăr un moment de discernământ şi să poată conduce la o acţiune concretă. Doresc, aşa cum au scris episcopii latinoamericani, ca voi să puteţi „analiza, interpreta, discerne ce este potrivit sau nu din activităţile de extracţie în teritorii şi, după aceea, să propuneţi, să  planificaţi, să acţionaţi pentru a transforma stilul nostru de viaţă, să influenţaţi politicile de energie minieră ale statelor şi guvernelor, precum şi politicile şi strategiile firmelor dedicate extractivismului, cu scopul de a realiza binele comun şi o dezvoltare umană autentică, sustenabilă şi integrală”[4].

Întâlnirea voastră este importantă pentru că trataţi probleme care se referă la viitorul casei noastre comun şi la viitorul copiilor noştri şi al viitoarelor generaţii. „Trebuie să ne dăm seama că ceea ce este în joc este demnitatea noastă. Noi suntem primii interesaţi să transmitem o planetă locuibilă pentru omenirea care va veni după noi. Este o dramă pentru noi înşine, pentru că acest lucru cheamă în cauză semnificaţia trecerii noastre pe acest pământ” (Enciclica Laudato si’, 160). Fie ca să nu pierdeţi niciodată din vedere acest mare orizont!

Cu afect vă binecuvântez pe voi, familiile voastre şi comunităţile voastre. Vă rog, rugaţi-vă şi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Scrisoarea enciclică Populorum progressio, 22.

[2] Scrisoarea enciclică Caritas in veritate, 47.

[3] CELAM, Discipulos misioneros custodios de la casa común. Discernimiento a la luz de la encíclica Laudato si’, Bogotá, enero 2018, 11.

[4] CELAM, Discipulos misioneros custodios de la casa común. Discernimiento a la luz de la encíclica Laudato si’, Bogotá, enero 2018, 12.

lecturi: 225.