În Vatican se discută despre ameninţarea naţionalistă la nivel global

De Francesco Peloso

"Astăzi lumea trebuie să înfrunte ameninţarea crescândă a unei renaşteri naţionaliste, a cărei ideologie exclusivistă duce în mod inevitabil la refuzarea reciprocă şi la o conflictualitate continuă. Şi totuşi însăşi istoria omenirii ne învaţă că, atunci când naţiunile pun în comun propriile potenţialităţi, ele pot să coexiste, să coopereze şi chiar să prospere împreună". Acesta este nucleul problemelor în centrul următoarei adunări planare a Academiei Pontificale de Ştiinţe Sociale programată în Vatican de la 1 la 3 mai 2019, care are ca titlul "Naţiune, stat, stat naţiune".

Organismul vatican, din care fac parte studioşi şi academicieni din orice parte a lumii, se măsoară de mult timp cu câteva dintre principalele probleme sociale din timpul nostru: de la migraţii, la mediu, la răspândirea crimei organizate la nivel mondial, la problemele legate de finanţe ca motor al globalizării. Nu trebuie uitat, în acest sens, că la începutul lui martie papa l-a numit pe Stefano Zamagni ca nou preşedinte al Academiei. Zamagni, economist catolic, profesor la Universitatea din Bologna, se ocupă printre altele de raportul dintre economie şi etică, de economie civilă şi de economie internaţională.

În afară de asta, cele trei zile de studii despre naţionalism vor fi marcate şi de o audienţă a participanţilor la întâlnire cu papa Francisc în dimineaţa de joi, 2 mai. Evenimentul constituie un moment de discuţie cu caracter general, de fapt vor fi trecute în revistă de diferiţi studioşi situaţii diferite unite însă de o realitate comună: întoarcerea naţionalismului ca ideologie. Se vor confrunta glasul care provin din Europa, cu cazurile din Anglia şi Catalunia, la India, la naţionalismul şi imperialismul rus care reînvie, la legătura dintre teoriile statului şi naţiunii şi teologia catolică. În acelaşi timp nu poate fi ignorat că întâlnirea are loc la distanţă de câteva săptămâni de la alegerile europene, întâlnire care apare puternic influenţată de creşterea de mişcări şi partide naţionaliste şi populiste în interiorul cărora se mişcă curente adesea xenofobe şi antidemocratice care au provocat alarmă şi preocupare în Vatican.

Persoana umană în centru

"Biserica - se mai citeşte în textul care prezintă conţinuturile adunării plenare a Academiei Pontificale de Ştiinţe Sociale - se inspiră din două principii inseparabile care sunt cufundate în înseşi dinamica istoriei umane şi merg mult dincolo de actualele practici politice: unitatea neamului omenesc şi destinaţia universală a bunurilor pământului". Este vorba de două principii care "nu se contrazic, ci ilustrează viziunea creştină fundamentală conform căreia persoana umană, şi nu grupul etnic sau naţiunea sau statul naţional, este considerată referinţa ultimă a întregii organizări sociale".

Provocările globale cer cooperare mai mare

Perioada istorică pe care o străbatem este descrisă astfel în text: "În faza actuală a dezvoltării sale, omenirea dispune de toate mijloacele tehnice posibile pentru a se organiza în mod cooperativ şi paşnic". Totuşi "mentalitatea este încă plăsmuită de stereotipuri de excludere a «celuilalt». De fapt, asistăm la o tendinţă preocupantă a naţiunilor sau a statelor-naţiuni să se închidă, insistând asupra presupuselor lor interese". În acest context "globalizarea şi migraţiile inspiră teama că naţiunile pot să piardă identitatea lor culturală şi independenţa lor politică". Dimpotrivă, se observă, "provocări ca ecologia şi, îndeosebi, schimbările climatice, traficul de persoane, energia, apărarea, reglementarea economiei globalizate nu pot să fie înfruntate exclusiv de state naţionale suverane în competiţie între ele".

Tot despre aceste teme şi probleme intervine de mult timp şi La Civiltà Cattolica, revistă istorică a iezuiţilor italieni din totdeauna foarte apropiată de Sfântul Scaun. Recent, într-un editorial semnat de părintele Drew Christiansen, cu titlul "Catolicismul în faţa ordinii mondiale antidemocratice", examinarea a atins atât situaţia europeană cât şi cea mondială. După ce a amintit că însăşi instituţia Uniunii Europene a fost "dorită de Pius al XII-lea şi punerea în practică de lideri catolici după al doilea război mondial (Konrad Adenauer, Robert Schuman, Jean Monnet şi Alcide De Gasperi) pentru a preveni războiul şi a garanta pacea după două conflicte mondiale, prin integrarea economică", în text se aruncă o privire asupra prezentului şi asupra rolului catolicismului.

Principiile de subsidiaritate şi solidaritate

"Într-o epocă de populism naţionalist - afirmă La Civiltà Cattolica - apărarea lui governance globală din partea Bisericii va trezi desigur suspiciuni. Însă obiectivul său este o dezvoltare egală şi inclusivă". Aşadar "propunerile papilor şi ale Sfântului Scaun în această direcţie sunt prezentate mereu împreună cu principiul de solidaritate" (problemă aflată tot în centrul întâlnirii din Vatican). "Aşa cum a scris Ioan al XXIII-lea în Pacem in terris - se mai observă - puterile publice ale comunităţii mondiale au «scopul de a contribui la crearea, pe plan mondial, a unui ambient în care puterile publice ale fiecărei comunităţi politice, respectivii cetăţeni şi corpurile intermediare să poată desfăşura misiunile lor, să îndeplinească îndatoririle lor, să exercite drepturile lor cu siguranţă mai mare»". "Biserica - se explică - nu uită niciodată că toate persoanele aparţin unicei familii umane voite de Dumnezeu şi că toate, oricare ar fi naţiunea lor de provenienţă, au obligaţii de solidaritate universală".

Un climat de dispreţuire a celuilalt

În viitorul apropiat, este concluzia, "provocarea fundamentală pe care Biserica va trebui să o susţină va fi aceea de a apăra demnitatea persoanei umane şi integritatea creaţiei într-un climat de şovinism, xenofobie şi dispreţ faţă de celălalt". Totuşi "Biserica nu va fi singură în această acţiune, din moment ce ordinea liberală a dat naştere la multe instituţii, grupuri de voluntariat şi mişcări, care la rândul lor vor putea acţiona în numele binelui comun".

(După Vatican Insider, 27 aprilie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 1466.