Consideraţie la solemnitatea Nopţii Învierii Domnului - 2019

"Cristos înviat din morţi nu mai moare. Moartea nu mai are nici o putere asupra lui" (Rom 6,9)

Cristos a înviat!

Celebrând noaptea învierii Domnului nostru Isus Cristos, celebrăm noaptea când Domnul nostru Isus Cristos se ridică biruitor din adâncuri, cu moartea pe moarte călcând şi viaţă dăruindu-ne. Celebrând noaptea învierii, celebrăm noaptea când Isus a făcut din moartea şi învierea sa temelia întregii sale lucrări şi esenţa creştinismului: "Dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră, zadarnică este şi credinţa noastră" (1Cor 15,14). Celebrând noaptea învierii, celebrăm nu numai bucuria lumii răscumpărate, ci celebrăm şi bucuria naturii înconjurătoare şi a întregii creaţii care şi ea aştepta răscumpărarea promisă, împreună cu noi (cf. Rom 8,19-22).

În această noapte catecumenii pregătiţi trei ani la şcoala lui Isus, ca apostolii, primesc Botezul, semn că au murit şi au înviat şi ei împreună cu Isus la o viaţă nouă şi veşnică şi semn că s-au angajat, alături de Isus şi de apostoli, să continue zilnic activitatea lui misionară, pentru mântuirea lumii întregi.

Noaptea învierii Domnului este noaptea în care toate se desfăşoară sub semnul "trecerii la ceva mai bun": trecerea de la vechi la nou, trecerea de la întuneric la lumină, trecerea de la sclavie la libertate, trecerea de la durere la bucurie, trecerea de la păcat la har, trecerea de la moarte la viaţa cea veşnică, trecerea de la pământ la cer.

În această sfântă noapte a învierii Domnului, sfânta Biserica, prin toate riturile, lecturile şi rugăciunile, ne spune că adevărul este mai tare decât minciunile satanei şi ale duşmanilor; lumina este mai tare decât întunericul păcatului; dragostea divină este mai tare ca ura satanei şi a oamenilor săi; binele este mai tare ca răul; pacea lui Isus este mai tare ca violenţa; viaţa divină este mai tare ca moartea; Dumnezeu este mai tare ca diavolul care ne-a amăgit.

Ceremoniile din această noapte preasfântă de învierea Domnului ne spun şi ele că lumina se naşte din întuneric; speranţa se naşte din deznădejde; bucuria se naşte din durere; iar viaţa se naşte din mormânt şi din moarte.

Cât priveşte Preconiul Pascal, el este cel mai frumos cânt înălţat de Biserică lui Cristos cel mort şi înviat. În cântarea Preconiului Pascal, Isus este recunoscut ca Fiul lui Dumnezeu; este cinstit ca cel care a plătit datoria imensă lăsată de păcatul lui Adam; Isus este asemănat cu un nou Moise, care şi-a format un nou popor ales dintr-un popor de sclavi; Isus este comparat cu stâlpul de nor care însoţeşte poporul cu lumină şi răcoare până la intrarea în ţara libertăţii şi a belşugului ceresc, paradisul; şi, nu în ultimul rând Isus este cinstit ca luceafărul de dimineaţă care se ridică biruitor din întuneric, pentru a nu mai apune niciodată, pentru a nu mai muri niciodată.

Lecturile sfinte pe care le-am citit în această Noapte preasfântă de Paşti ne spun că prin moartea şi învierea sa, Isus a născut o nouă creaţie formată din răscumpăraţi (cf. Gen 1,1-2,2); a născut un nou popor care va aduce o jertfă plăcută Domnului (cf. Gen 22,1-18); a născut un nou popor salvat din orice sclavie prin apa botezului (cf. Ex 14,15-21); a născut un nou popor de care se va îndura Domnul (cf. Is 54, 5-14); a născut un nou popor cu care Domnul va încheia un legământ veşnic (cf. Is 25, 1-11); a născut un nou popor care va fi luat dintre toate popoarele şi care va spori prin păzirea poruncilor Domnului (cf. Bar 3,9-4,4); a născut un nou popor care va avea o inimă nouă şi un duh nou (cf. Ez 36,16-28); a născut un nou popor nou care va muri pentru păcat şi va trăi numai pentru Domnul (cf. Rom 6,3-11); a născut un nou popor care va trăi din speranţa învierii fericite (cf. Lc 24,1-12); a născut un nou popor care se va împărtăşi de fericirea sfinţilor (cf. Litania tuturor sfinţilor); a născut un popor care se va hrăni din Cuvânt şi din Euharistie (cf. Sfânta Liturghie).

În noaptea învierii sale, Isus, ne-a deschis multe uşi încuiate până atunci: uşa prin care putem scăpa de păcatul nostru; uşa prin care putem intra în viaţa şi bucuria veşnică; uşa prin care găsim o cale spre viaţă din belşug divin. Dar pentru ca toate aceste uşi să ne fie cu adevărat deschise, trebuie ca mai întâi noi să ne deschidem uşa inimii pentru Isus (cf. Ap 3,20).

Iar referitor la cuvântul "Paşte", potrivit Vechiului Testament, el aminteşte de "trecerea lui Dumnezeu", care "protejează" şi "cruţă" casele evreilor, în timp ce îngerul exterminator loveşte pe cele ale duşmanilor. "Când vă vor întreba fiii voştri: "Ce înseamnă ritul acesta"?, să le răspundeţi: "Este jertfa de Paşte pentru Domnul care a trecut pe lângă casele fiilor lui Israel în Egipt atunci când a lovit Egiptul şi a cruţat casele noastre" (Ex 12,26-27). În cartea Deuteronomului şi în alte părţi ale Exodului, accentul se pune pe sacrificării mielului pascal care conduce la ieşirea din Egipt, miel jertfit care face trecerea de la sclavie la libertate (cf. Dt 16; Ex 13-15), ca eliberat poporul să-i slujească lui Domnului: "Lasă-l pe fiul meu să plece ca să mă slujească" (Ex 4,23); "Lasă poporul meu să plece ca să celebreze o sărbătoare în cinstea mea în pustiu" (Ex 5,1). Iar potrivit Noului Testament, cuvântul "Paşte" derivă de la Pătimire: "Isus, ştiind că sosise ceasul ca să treacă din această lume la Tatăl" (In 13,1), derivă de la "ziua în care Cristos a fost jertfit" (1Cor 5,7).

Apoi, referitor la învierea Domnului, ea nu este o simplă revenire la viaţa dinainte, precum a fost învierea lui Lazăr, pentru a muri iarăşi. Învierea lui Isus a fost o înviere pentru veşnicie, o înviere care poate reda viaţă veşnică tuturor morţilor. Învierea lui Isus este începutul unei lumi noi care se recunoaşte în primul rând cu ochii credinţei. De aceea, sfântul Ioan Crisostomul spune: "Cristos a înviat şi omul vechi a fost nimicit. Cristos s-a sculat şi au căzut diavolii. Cristos a înviat şi se bucură îngerii. Cristos a înviat şi viaţa stăpâneşte. Cristos a înviat şi nici un mort nu va mai rămâne în groapă, căci Cristos înviat s-a făcut pârga celor adormiţi" (cf. 1Cor 15,20).

Ca să folosesc o comparaţie, la Botezul nostru am fost urcaţi de Biserică într-un tren cu destinaţia viaţa veşnică, tren care însă trece prin halta morţii şi prin halta învierii. Noaptea Paştelui ne confirmă că suntem în trenul care duce spre viaţa veşnică, căci din acest tren l-a văzut pe Isus înviat Maria Magdalena; din acest tren l-au văzut pe Isus înviat femeile sfinte care s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt; din acest tren l-au văzut pe Isus înviat apostolii şi apoi Toma care i-a atins rănile. Din acest tren l-au văzut pe Isus înviat cei doi ucenici în drum spre Emaus, la frângerea pâinii. Din acest tren l-a văzut pe Isus înviat şi prigonitorul, Saul din Tars, care a fost orbit şi doborât de pe cal pe drumul Damascului. De aceea şi îngerul aflat la mormânt, spune tuturor: "Nu vă temeţi! Ştiu, îl căutaţi pe Isus cel răstignit. Nu este aici, căci a înviat, precum a zis. Veniţi şi vedeţi locul unde a zăcut. Mergeţi îndată şi spuneţi ucenicilor săi: a înviat din morţi şi merge înaintea voastră în Galileea. Acolo îl veţi vedea" (Mt 28,5-7).

Vorbind despre învierea lui Isus, Biblia ne spune că învierea este un semn pentru necredincioşi (cf. Mt 12,38-40); este un răspuns bun la orice îndoială în credinţă (cf. Lc 24,38-43); este o confirmare fără echivoc a învăţăturilor lui Cristos (cf. Fap 2,22-24); este centrul predicării evangheliei (cf. Rom 4,24-25); este puterea evanghelizării (cf. Mt 28,18-20); este cheia puterii zilnice pentru a trăi o viaţă creştină (cf. Rom 6,4-14; 8,9-11); este motivul pentru o consacrare totală a vieţii noastre lui Cristos (cf. Rom 7,4; 1Cor 15,57-58); este cea care ne alungă frica de moarte (cf. In 11,25); este garanţia venirii de-a doua a lui Isus (cf. Fap 1,11); este garanţia învierii noastre (cf. Fap 4,2); şi, nu în ultimul rând, este o pregustare a bucuriilor cerului (cf. Fil 3,20-21).

Într-un manuscris foarte vechi se istoriseşte povestea uni fete care făcea parte din grupul femeilor care îl însoţiseră pe Isus până pe Calvar. Era o tânără tăcută şi rezervată. La vestea învierii lui Isus, ea nu a mai aşteptat minuni şi dovezi şi a crezut de îndată. Şi, cuprinsă de un zel sfânt, a pornit în lume să ducă vestea învăţăturilor şi a învierii lui Isus. Predica fără teamă în orice sat şi oraş. Într-o zi s a apropiat de ea cineva care fusese mişcat de mărturia ei şi a întrebat o: "Spune-mi, care este taina curajului tău?" "Umilinţa, pe care m-a învăţat-o Domnul". "Şi la ce foloseşte umilinţa?", a întrebat-o uimit. "Ca să pot spune prima: «Te iubesc», aşa cum «Dumnezeu ne-a iubit mai întâi» (cf. 1In 4,19)".

Iată în acest exemplu şi ceea ce trebuie să facem şi noi, care am auzit şi am celebrat învierea Domnului Isus. Cuprinşi de un zel sfânt, să pornim în lume şi să ducem vestea învierii şi învăţăturilor lui Isus, fără teamă pretutindeni. Să le spunem cu mult curaj oamenilor că adevărul este mai tare decât minciunile satanei şi ale duşmanilor; lumina este mai tare decât întunericul păcatului; dragostea divină este mai tare ca ura satanei şi a oamenilor săi; binele este mai tare ca răul; pacea lui Isus este mai tare ca violenţa; viaţa divină este mai tare ca moartea; Dumnezeu este mai tare ca diavolul care ne-a amăgit. Să le spunem oamenilor descurajaţi că lumina se naşte din întuneric; speranţa se naşte din deznădejde; bucuria se naşte din durere; iar viaţa se naşte din mormânt şi din moarte. Amin.

Cristos a înviat!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 725.