Reflecţie la Duminica Învierii

Cristos a înviat!

În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, pe când mai era încă întuneric, Maria Magdalena a venit la mormânt şi a văzut că piatra fusese luată de la mormânt. Atunci, a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt discipol, pe care îl iubea Isus, şi le-a spus: "L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus". Au ieşit atunci Petru şi celălalt discipol şi au venit la mormânt. Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. Aplecându-se, a văzut giulgiurile aşezate, dar nu a intrat. Atunci a venit şi Simon Petru, care îl urma, şi a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile aşezate, dar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era aşezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt discipol care sosise primul la mormânt. A văzut şi a crezut; pentru că încă nu cunoşteau Scriptura: că el trebuia să învie din morţi.

Evanghelia după sfântul Ioan 20,1-9

- Alertaţi de Maria din Magdala, Petru, cel mai important dintre apostoli, şi Ioan, apostolul iubirii, aleargă împreună la mormântul Domnului. Petru poartă povara întregii biserici şi aleargă mai greu; Ioan, fără prea multe griji şi mânat doar de iubire (este şi mai tânăr decât Petru), este mai sprinten şi ajunge primul la mormânt, dar nu intră în el, deşi piatra de la intrare fusese dată la o parte. Din urmă ajunge şi Petru; acesta intră în mormânt, examinează totul şi constată că trupul lui Cristos lipseşte. Acum intră şi Ioan, care constată aceleaşi lucruri şi crede în toate cele pe care Cristos le spusese despre sine. Amândoi apostolii constată îndeplinirea spuselor Învăţătorului lor, dar pe el nu-l văd.

Soldaţii de pază la mormânt dispăruseră, iar mormântul lui Iosif din Arimatea, oferit pentru a găzdui trupul răstignit al lui Cristos, este gol. Mormântul a devenit martorul tăcut al învierii Domnului. În prezent, mormântul este acoperit cu marmură, iar proprietatea lui este contestată între confesiunile creştine. Este acelaşi mormânt pe care l-a găsit gol Maria Magdalena şi aceşti doi apostoli. Mormânt pe care timp de două milenii pelerinii îl găsesc tot gol şi cred în învierea Celui depus pe lespedea lui rece.

De-a lungul timpului, mulţimi nenumărate de pelerini, turişti şi curioşi de toate limbile, rasele şi condiţiile sociale au ajuns la acest mormânt de pe colina Sionului, la vest de cetatea antică a Ierusalimului, acum în plin oraş.

În anul 72 împăratul Adrian distruge Ierusalimul, iar pe locul mormântului Domnului este ridicat un templu în cinstea lui Jupiter. Romanii sunt decişi să o termine odată pentru totdeauna cu evreii, iar oraşul lor sfânt este redenumit Aelia Capitolina. Trei secole mai târziu, sfânta Elena, mama primului împărat creştin Constantin, aduce din nou la lumină mormântul Domnului, deasupra căruia este construită o bazilică care va deveni loc de pelerinaj pentru toată creştinătatea. A fost apoi un sultan fanatic, Akim cel nebun, care a vrut să o distrugă, dar nu a reuşit. Astăzi, mormântul Domnului (gol) reprezintă principalul loc de pelerinaj al tuturor creştinilor.

- Credinţa noastră nu se bazează pe absenţa lui Isus Cristos dintr-un mormânt, ci pe prezenţa lui glorificată în cer, pe pământ şi în tot locul. Moartea a fost înfrântă. Dumnezeul nud, atârnând pe o cruce, plin de răni şi de sânge, cu o coroană de spini pe cap şi cu inima străpunsă de lancea soldatului roman; Dumnezeul depus pe lespedea rece a unui mormânt care nici măcar nu era al lui, acest Dumnezeu este viu pentru totdeauna.

Fiul lui Dumnezeu nu şi-a revenit în simţuri, nu este doar rodul unei imaginaţii a minţii noastre, nu este un fals istoric, ci este Cel Înviat, Cel care este. Iar noi, ca şi Maria Magdalena şi cei doi apostoli, nu alergăm după poveşti şi închipuiri, ci după o persoană care în mod miraculos este prezentă lângă orice om; o prezenţă pe care doar sufletul şi credinţa o pot percepe. El este temelia credinţei şi scopul vieţii noastre. El, Cel Viu, este viaţa noastră acum şi în veşnicie.

Cristos a înviat!

Pr. Emil Dumea

lecturi: 681.