Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

La Paris arde Notre-Dame, Sfântul Scaun: "Șoc și tristețe"

De Salvatore Cernuzio

Ieri iarăși s-a plâns în Franța. Și de data aceasta nu din cauza actelor de terorism extremist care au răscolit națiunea în anii trecuți, ci datorită unui eveniment la fel de șocant cum a fost incendiul devastator care a lovit după-amiază catedrala Notre-Dame. Nu o biserică, nu un monument oarecare, ci un simbol pentru întreaga Europă, patrimoniu al UNESCO, dar și al sufletului tuturor celor care, vizitând Parisul, s-au pierdut în maiestuozitatea turlelor și vitraliilor, a statuilor și a comorilor conținute în interior care l-au convertit pe poetul anti-catolic Paul Claudel.

Conform pompierilor, incendiul s-a dezvoltat în mansarda catedralei și este "potențial legat" de lucrările de restructurare aflate în desfășurare. În locul de cult catolic cel mai important din Franța s-a prăbușit acoperișul și s-a prăbușit și turla centrală, la fl?che, înaltă de 45 de metri, cu o structură portantă din lemn. Din fericire intervențiile au reușit să salveze operele de artă păstrate în catedrală, inclusiv Preasfântul Sacrament și Coroana de Spini a lui Cristos, salvate de flăcări de un preot curajos.

După emoția și înduioșarea în fața imaginilor care au circulat rapid pe web a urmat un cor de tweet și mesaje de solidaritate internațională. La el s-a adăugat și glasul papei Francisc care, într-o telegramă trimisă astăzi arhiepiscopului de Paris, Monseniorul Michel Aupetit, spune că se asociază la "tristețea" credincioșilor și locuitorilor capitalei și a tuturor francezilor. Bergoglio încurajează "lucrarea de reconstrucție" și "mobilizarea tuturor", pentru ca Notre-Dame, "bijuterie arhitectonică a unei amintiri colective" să redevină "cufăr splendid în inima orașului, semn al credinței", "patrimoniu arhitectonic și spiritual al Parisului, al Franței și al umanității".

Nu lipsesc în mesajul pontifului aplauzele pentru pompieri, care imediat "au intervenit pentru a stinge focul". De aici binecuvântarea: "În această Săptămână Sfântă în care comemorăm Pătimirea lui Isus, moartea și Învierea sa, asigur apropierea mea spirituală și rugăciunea mea", scrie papa.

Deja ieri, Sfântul Scaun, printr-o declarație a directorului ad interim al Sălii de Presă, Alessandro Gisotti, a exprimat "șoc și tristețe" față de tragedia care a devastat catedrala, "simbol al creștinătății din Franța și din lume". "Exprimăm apropiere catolicilor francezi și populației din Paris și asigurăm rugăciunile noastre pentru pompieri și pentru cei care fac tot posibilul pentru a face față acestei situații dramatice", spunea Gisotti.

Cuvinte de sinceră înduioșare urmate celor exprimate deja ieri după-amiază, la izbucnirea primelor flăcări, de episcopii din Franța. Începând de la arhiepiscopul Aupetit care a mers imediat la fața locului, unde, într-o scenă emoționantă, erau deja adunați mai mulți credincioși în genunchi cântând Ave Maria sau recitând Rozariul. "Este o dramă", a spus Aupetit. Și i-a invitat pe toți preoții parizieni să "tragă clopotele de la bisericile voastre pentru a invita la rugăciune".

La rândul său Conferința Episcopală Franceză a exprimat durere prin președintele nou ales Éric de Moulins-Beaufort, episcop de Reims, care s-a declarat "foarte impresionat văzând nu numai emoția lumii creștine, ci a întregii lumi". "Catedrala Notre-Dame este unul din simbolurile acestor eforturi de pace, frumusețe, speranță, credință și chiar dincolo de credința creștină, va fi o mare pierdere, o mare rană", a afirmat episcopul, subliniind "importanța simbolică deosebită" a căderii turlei care "reprezenta un deget întins spre Dumnezeu".

Și în timp ce frații din Sfântul Convent din Assisi într-o notă asigură, chiar dacă în "uluire și durere văzând bolta de la Notre-Dame distrusă de foc", că această catedrală "va învia" ca bazilica sfântului Francisc devastată de cutremurul din 1997, atâția alți exponenți ai Bisericii au ales ieri rețeaua pentru a reafirma condoleanțele lor. Cardinalul de Viena, Christoph Schönborn, de exemplu, a încredințat mesajul său sitului diecezei austriece. "Profund zguduit, privesc fotografiile de la Paris. Notre-Dame este inima Parisului. Toți trebuie să ajute la reconstruirea lui Notre-Dame", a spus cardinalul.

"Șocul față de incendiul de la Notre-Dame se răspândește în toată lumea", a scris în schimb cardinalul de Londra, Vincent Nichols. "Este un edificiu iconic, vizitat de milioane de persoane, dar mai ales este un simbol de credință, care este la inima Europei", a adăugat el invitând la rugăciune pentru ca "focul să fie stins rapid și cu un efort împărtășit edificiul să fie restructurat".

Tot de la Londra, arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, a voit să asigure apropierea sa: "În seara aceasta ne rugăm pentru pompierii care înfruntă tragicul incendiu de la Notre-Dame și pentru toți cei care în Franța și nu numai privesc și plâng pentru acest loc sacru foarte frumos unde milioane de persoane l-au întâlnit pe Isus Cristos", a scris primatul anglican, terminând mesajul său cu fraza în franceză: "Nous sommes avec vous", "suntem cu voi".

Aceasta este aproape o mantră devenită virală în ultimele ore în toate social. Unde n-au fost puțin cei care au amintit "profeția" lui Victor Hugo care în capodopera sa din 1831, Notre-Dame de Paris, își imagina scena unui incendiu care învăluia catedrala. "Toți ochii erau ridicați spre vârful bisericii, ceea ce vedeau era extraordinar. În vârful galeriei celei mai înalte, mai sus de rozeta centrală. Era o mare flacără care se ridica printre cele două clopotnițe, cu spirale de scântei, o mare flacără dezordonată și furioasă din care vântul din când în când purta o nor de fum", scria marele romancier, vorbind și de "zgomotul sfâșietor".

Ceea ce s-a văzut de ieri de la 18.30 s-a văzut pe fețele tuturor celor care, pe viu sau pe web, au asistat la distrugerea lentă a acestei bijuterii gotice care din secolul al XIV-lea domnește deasupra Parisului.

(După Vatican Insider, 16 aprilie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 1272.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat