Iubeşte şi iartă! Reflecţie la duminica a V-a din Postul Mare

În acel timp, Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. Dar în zori a venit din nou la templu şi tot poporul venea la el, iar el, fiind aşezat, îi învăţa. Cărturarii şi fariseii au adus o femeie prinsă în adulter şi, punând-o la mijloc, i-au zis: "Învăţătorule, această femeie a fost surprinsă asupra faptului de adulter. Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le batem cu pietre. Dar tu, ce zici?" Însă spuneau aceasta ispitindu-l, ca să aibă de ce să-l acuze. Dar Isus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ. Întrucât continuau să-l întrebe, s-a ridicat şi le-a spus: "Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea!" Şi, aplecându-se din nou, scria pe pământ. Când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. El a rămas singur, iar femeia era în mijloc. Isus s-a ridicat şi i-a spus: "Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?" Ea i-a zis: "Nimeni, Doamne". Isus i-a spus: "Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti!" (Evanghelia după sfântul Ioan 8,1-11)

Prima lectură a acestei duminici (Is 43,16-21) ne vorbeşte despre un timp în care Dumnezeu îşi va instaura împărăţia printre oameni; va fi un timp când el va trasa drumuri prin nisipul pustiului şi va face să ţâşnească izvoare cu apă proaspătă în ţinuturi uscate şi secetoase; împărăţia lui va fi una a binelui şi prosperităţii. Prin credinţă, spre comuniunea cu acest Dumnezeu aleargă Paul în a doua lectură de astăzi (Fil 3,8-14). Episodul din evanghelie, în schimb, ne redă un exemplu al împlinirii profeţiei din prima lectură, doar că ceea ce înfăptuieşte acum Isus Cristos depăşeşte cu mult în calitate ceea ce vedea profetul în Vechiul Testament. Cristos zideşte o lume nouă, eliberată de litera ucigătoare a legii. El îl salvează pe om din păcat, prin iertare şi milostivire; spre diferenţă de cărturari şi farisei, care îi aplică femeii păcătoase prescripţia dură a legii. În femeia păcătoasă şi iertată suntem noi toţi, care avem nevoie de iertarea divină.

Evanghelia ne prezintă oameni păcătoşi care acuză o păcătoasă în faţa Învăţătorului. Şi care este reacţia Învăţătorului la ceea ce se petrece în faţa lui? Pare că este absent: scrie pe pământ, în tăcere. O tăcere întreruptă de două ori: Prima dată pentru a le spune, indirect, acuzatorilor că au şi ei păcatele lor, iar a doua oară, pentru a o ierta pe femeia păcătoasă. În ambele cazuri, Cristos arată o profundă cunoaştere a omului şi o iubire manifestată prin compasiune şi iertare. În faţa păcatelor şi slăbiciunilor oamenilor, Cristos rămâne în tăcere, iubindu-i şi iertându-i: "Căci Dumnezeu i-a închis pe toţi în neascultare ca să se îndure de toţi" (Rm 11,32).

Acest episod din evanghelia lui Ioan ne spune că nimeni nu are dreptul să-l acuze pe semenul său de păcatele săvârşite, pentru că toţi suntem păcătoşi. Aceasta nu pentru că păcatul nu ar fi grav şi nu trebuie denunţat şi combătut, ci pentru faptul că unul singur a suferit pentru iertarea păcatelor tuturor, Isus Cristos. Prin jertfa lui ne-a obţinut iertarea Tatălui, şi pentru acest motiv nimeni nu-şi poate acuza semenul în faţa lui Dumnezeu.

- În acest episod îi vedem pe cărturari şi farisei, fundamentalişti ai unui Dumnezeu pe care îl înţeleg complet greşit. Lor, Isus Cristos le spune că uciderea femeii prinsă în adulter este mult mai gravă decât păcatul pe care vor acum să-l pedepsească. Înţelegându-l greşit pe Dumnezeu, oamenii ajung să se urască şi chiar să se ucidă între ei în numele aceluiaşi Dumnezeu. Sunt persoane care respectă ad litteram prescrierile legilor creştine, dar care nu-şi dau seama sau nu vor să recunoască faptul că cea mai importantă lege este cea a iubirii, iar iubirea înseamnă şi iertarea celui care greşeşte de şaptezeci de ori câte şapte, adică totdeauna.

- "Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea!" Cu aceste cuvinte, Cristos aruncă în aer tot legalismul vechii orânduiri. Şi fiindcă acuzatorii se ştiu vinovaţi, dispar cu toţii, începând cu cei mai în vârstă.

- Ne surprinde apoi faptul că Isus i se adresează acestei femei cu acelaşi cuvânt cu care i s-a adresat mamei lui la nunta din Cana sau de pe cruce: Femeie. El priveşte la sufletul şi la importanţa ei ca om şi nu i se adresează cu expresii care să redea gravitatea păcatului săvârşit, ci cu un cuvânt în care este cuprinsă toată demnitatea sădită în ea de Creator.

- Surprinzător este şi faptul că Isus nu aduce în discuţie ceea ce a făcut. Nu scormoneşte în trecutul ei, ci, iertând-o, îi arată calea de urmat: "Să nu mai păcătuieşti". De multe ori păcatele şi greşelile trecutului se transformă într-un balast sau chiar o piedică în calea înaintării pe cale binelui. Pentru a putea progresa, eliberarea de ceea ce a fost rău în viaţa noastră este absolut obligatorie. Psihologia şi orice formă de terapie a inimii şi conştiinţei noastre cer acest lucru. Spiritualitatea creştină are legături strânse cu psihicul şi cu intimitatea profundă a fiinţei noastre.

- Eliberaţi din păcat de către Isus Cristos, avem misiunea de a răspândi în jurul nostru împărăţia lui, al cărei conţinut înseamnă iubire şi iertare. Iubirea şi iertarea pornesc din noi înşine. Când ne lăsăm iubiţi şi iertaţi de Dumnezeu, când îl simţim în aceste mari daruri, atunci putem să oferim şi altora iubirea şi iertarea pe care şi noi le-am primit. Lăsându-ne iubiţi şi iertaţi, nu devenim victime; iubind şi iertând, nu facem victime în jurul nostru.

Pr. Emil Dumea

* * *

Duminica a 5-a din Postul Mare. Predici la Radio Iaşi

lecturi: 629.