Consideraţie la duminica a 5-a din Postul Mare - Anul C - 2019

"Întoarceţi-vă la mine din toată inima, spune Domnul, căci eu sunt milostiv şi îndurător" (Il 2,12-13).

Biserica ne cheamă astăzi să ne apropiem de Isus şi de cuvintele lui care sunt duh şi viaţă (cf. In 6,33), pentru ca să ne facem o relaţie cu el, pentru ca el să ne facă să ne vedem în lumina sfinţeniei sale aşa cum ne vede el însuşi, pentru ca el să ne purifice de orice întinare a păcatului, pentru ca el să ne învie împreună cu el la Paşti şi să ne facă să ne întâlnim cu el la Parusie pentru a ne lua cu el la dreapta sa în veşnicie şi să ne ducă în casa Tatălui său veşnic cea cu multe lăcaşuri (cf. In 14,2-3). Urmând itinerariul de convertire pentru a întâmpina timpul pascal şi apoi venirea glorioasă a lui Isus, Biserica ne conduce astăzi paşii sufletului prin Evanghelia după sfântul apostol Ioan şi ne opreşte acolo unde nişte oameni care se credeau neprihăniţi dar nu erau, i-au adus lui Isus, o femeie prinsă în adulter, spre a-l ispiti şi spre a-l putea condamna la moarte (cf. In 8,1-11).

Cred că pericopa evanghelică de astăzi care ne vorbeşte despre o femeie prinsă în adulter, femeie care a provocat o mare înverşunare din partea fariseilor şi cărturarilor vremii, necesită o dublă abordare şi o dublă raportare la noi cei care am auzit cele întâmplate. Mai întâi trebuie să spunem că adulterul în Biblie, păcatul dintre un căsătorit şi o altă persoană, este grav nu numai din punct de vedere etic, nu numai că încalcă două porunci din Decalog, 6 şi 9, dar mai ales este grav din punct de vedere al fidelităţii faţă de Dumnezeu care şi-a luat omenirea de mireasă şi soţie (cf. Prov 8,31). Dumnezeu descrie faptul părăsirii lui de către poporul lui în favoarea altor dumnezei falşi ca fiind preacurvie. Evreii erau priviţi ca fiind nevasta lui Iahve, astfel că atunci când s-au îndreptat spre dumnezeii altor popoare, au fost comparaţi cu o nevastă preacurvă. Vechiul Testament face referire la idolatria Israelului ca la o femeie desfrânată care "a curvit" cu alţi dumnezei (cf. Ex 34,15-16; Lev 17,7; Ez 6,9). Întreaga carte a lui Osea aseamănă relaţia dintre Dumnezeu şi Israel cu căsnicia profetului Osea cu soţia lui desfrânată, Gomera. Faptele Gomerei împotriva lui Osea erau o imagine a păcatului idolatriei lui Israel faţă de Iahve (cf. Os 1,2ss; 2,2ss).

Dumnezeu l-a lovit pe Ioram cu urgie şi boală, pentru că a condus poporul la idolatrie, în curvie cum a făcut şi casa lui Ahab (cf. 2Cr 21,11.13). Deci, adulterul este asociat în Biblie cu idolatria, cu prostituţia cu dumnezeii falşi ai lumii, dumnezei falşi sub chipul cărora stă ascuns însuşi satana, cel care înşală întreaga lume (cf. Ap 12,9), cel care de la început este mincinos, tatăl minciunii şi ucigaş (cf. In 8,44), cel care împreună cu amăgiţii săi vor ajunge la dreapta judecată divină (cf. Ap 17,1ss), cel care va sfârşi împreună cu amăgiţii săi în iazul de foc şi pucioasă (cf. Ap 19,20; 20,10). Din acest punct de vedere femeia prinsă în adulter ne reprezintă şi pe fiecare dintre noi care prin Botez am devenit mireasa lui Dumnezeu, care prin Cristos am fost logodiţi şi căsătoriţi cu el (cf. 2Cor 11,2), care prin fiecare păcat ne iubim cu diavolul făcându-l gelos şi răzbunător pe Dumnezeu (cf. Naum 1,2). Numai fiinţa umană, "soţia", care nu a săvârşit niciodată nici un fel de păcat nu are nevoie de convertire şi de iertare de la "soţul" ei, Dumnezeu. Dar cine este fără păcat? Nimeni! De aceea toţi avem nevoie de convertire şi de iertare.

Acum trecem la abordarea "quadragesimală" a pericopei evanghelice care ne cheamă la fidelitate faţă de Dumnezeu, dragoste faţă de semenii noştri şi la convertire personală pentru a-l putea întâlni pe Cristos înviat la Paşti şi pe nori la Parusie. De aceea, spunem cu sfântul Paul: "Pe Cristos vreau să-l cunosc şi puterea învierii lui şi comuniunea cu pătimirile sale, fiind conformat cu el în moarte, pentru a ajunge la învierea din morţi şi la răsplata de sus" (cf. Fil 3,10-13).

De prea multe ori oamenii făţarnici în decursul istoriei au folosit Legea ca pretext pentru a-şi atinge interesele lor meschine şi pentru a înlătura pe semenii incomozi. De aceea mulţi oameni lipsiţi de apărare au plătit scump şi chiar cu viaţa pentru ca cei "cu putere" să trăiască nestingheriţi. Pentru că persoana adusă astăzi la Isus era o femeie, spunem că chiar de la început i s-a făcut o nedreptate femeii chiar când împlinea porunca lui Dumnezeu de procreare (cf. Gen 1,28), numind-o necurată (cf. Lev 12,2-5), pe ea care Dumnezeu a creat-o "foarte bună (cf. Gen 1,31). Şi de aici multe rele şi multe suferinţe i s-au tras femeii în decursul istoriei. Multe femei din Vechiul Testament şi din decursul istoriei au plătit cu viaţa pentru presupuse adultere (cf. Lev 20,10; Dt 22,22.24). Să ne gândim numai la pericolul în care s-a aflat Suzana (cf. Dan 13,21-22); să ne gândim la vânătoarea de vrăjitoare şi de desfrânate din Evul Mediu; dar să ne gândim şi la pericolul în care s-a aflat femeia adusă astăzi la Isus (cf. In 9,3). Nimeni nu are voie să discrimineze şi cu atât mai puţin să ucidă în numele lui Dumnezeu şi nici în numele Legii lui sfinte.

Este timpul sfânt şi de har al Postului Mare şi spunem spre speranţa şi mântuirea tuturor că, Dumnezeu doreşte să-i ierte, să-i mântuiască şi să-i fericească pe toţi păcătoşii (cf. 1Tim 1,15). Profetul Isaia din prima lectură se adresează unui popor greşit care tocmai a trecut printr-o lungă perioadă de captivitate. El îi anunţă vestea bună: "Aşa vorbeşte Domnul cel care stabileşte un drum în mare şi o cărare în ape puternice, care scoate carul şi călăreţul, armata şi pe cei tari care acum ei zac împreună şi nu se pot ridica, pentru că s-au stins ca fitilul fără ulei. Nu vă mai amintiţi de cele dinainte şi nu vă mai gândiţi la cele din vechime! Iată, eu fac un lucru nou: încolţeşte, nu-l recunoaşteţi? Voi stabili un drum în pustiu şi râuri în ţinutul uscat. Mă vor glorifica animalele câmpului, şacalii şi puii de struţ, pentru că voi da apă în pustiu, râuri în ţinutul uscat, ca să dau de băut poporului meu, alesului meu. Acest popor pe care l-am plăsmuit şi care va vesti lauda mea" (Is 43,16-21).

Deşertul împânzit cu râuri trebuie văzut ca semne de speranţă divină chiar în pustiu şi în cele mai periculoase locuri; iar animalele câmpului, şacalii şi puii de struţ, reprezintă inimile cele mai împietrite care se vor converti, aşa cum într-un climat ostil de viaţă s-au convertit vameşii, al desfrânatele, păcătoşii publici şi păgâni. Am auzit cu toţii: de torţionari convertiţi, de puşcăriaşi convertiţi, de tâlhari convertiţi, de desfrânaţi convertiţi. Ştim din Sfânta Carte ca desfrânata Rahav s-a convertit chiar în casa ei de păcat (cf. Ios 2,1ss); Levi s-a convertit la serviciul său de vameş (cf. Mc 2,14); Tâlharul din dreapta crucii s-a convertit în timp ce îşi ispăşea pedeapsa meritată (cf. Lc 23,42-43); Saul din Tars s-a convertit pe când alerga după păcat mergând să aresteze şi să ucidă creştini nevinovaţi (cf. Fap 9,4). Iată oaze în pustiu şi iată şacali şi struţi convertiţi prin har, iar lângă ei mai este încă loc destul şi pentru noi.

Iată aici lucrarea cea mai plăcută lui Dumnezeu, convertirea struţilor şi şacalilor sufleteşti care au adus, aduc şi vor aduce laudă lui Dumnezeu în timp şi în veşnicie (cf. Is 43,21). Isus făcuse în mijlocul iudeilor această frumoasă şi plăcută lucrare divină, făcând din struţi şi şacali sufleteşti, suflete alese şi caste pentru Dumnezeu şi împărăţia sa. Iar acum cărturarii şi fariseii făţarnici, cu bârne mari în ochi, vin cu o lege făcută de Moise şi caută moartea celui care este Cuvântul întrupat, a celui care a făcut o aşa lucrare plăcută lui Dumnezeu şi a adus un asemenea har în lume. Deci, fariseii şi cărturarii, cei cu bârna în ochi, vin să scoată paiul din ochiul femeii (cf. Lc 6,41-42); cei care îşi lăsau soţiile fără motiv şi trăiau în curvie cu alte femei (cf. Mt 19,3) vin vorbesc despre puritate; păcătoşi dovediţi de Isus (cf. In 8,9) vorbesc şi despre neprihănire şi vor să ucidă cu pietre nu numai un alt păcătos ca şi ei (cf. In 8,5), dar chiar pe Isus cel drept.

Biblia spune că nici un călcător de Lege nu poate osândi un alt călcător de Lege (cf. Iac 2,10-11) şi că păcatul pe care l-a săvârşit cineva nu poate scuza păcatul nostru. În schimb Biblia spune că Isus este singurul fără de păcat (cf. In 8,46) şi singurul în care diavolul nu are nimic de al său (cf. In 14,30). În acest caz el ar fi singurul care ar fi avut dreptul de judecată şi de condamnare asupra femeii şi asupra lor, dar Isus nu judecă şi nu osândeşte pe nimeni, căci el nu a venit pentru asta, ci el a venit ca Mielul promis pentru a acoperi şi pentru a ridica păcatul lumii (cf. Gen 3,21; In 1,29), el a venit să-şi dea viaţa şi astfel să-i mântuiască pe cei mulţi, pe cei păcătoşi (cf. In 3,17). Isus este Lumina (cf. In 8,12), iar prin puterea acestui cuvânt a lucrat ca o lumină în conştiinţa femeii care a acceptat iertarea şi hotărârea de a nu mai păcătui; dar a lucrat şi în conştiinţa celor care au adus femeia, pentru că ei au lăsat pietrele jos şi au început să se retragă unul câte unul începând cu cei mai în vârstă.

Da, este interesant de observat că Isus trece peste toată meschinăria fariseilor şi cărturarilor şi caută nu numai mântuirea femeii păcătoase, dar şi mântuirea lor. De aceea le spune: "Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea" (In 8,7), adică, gândiţi-vă că şi voi sunteţi la fel de păcătoşi înaintea lui Dumnezeu ca şi această femeie. Căci cine este fără păcat când Biblia spune că şi cel drept cade în păcat de şapte ori pe zi (cf. Prov 24,16)? Şi iată-i pe farisei şi cărturari, dar iată-ne şi pe noi, din acuzatori, făcuţi acuzaţi de Isus. Dar, speranţa şi partea luminoasă a lucrurilor referitoare la păcat şi referitoare la calitatea noastră de mirese greşite ale lui Dumnezeu, este că Domnul va da tuturor o cale şi un har de salvare, pentru ca toţi să poată ajunge la cunoaşterea adevărului şi la mântuire (cf. 1Tim 2,4), pentru ca toţi să aducă lui Dumnezeu lauda pe care el o aşteaptă (cf. Is 43,21) şi să poată exclama cu David şi cu evreii credincioşi eliberaţi de Domnul din robie şi de sub povoara păcatului lor: "Lucruri mari a făcut Domnul pentru noi, şi suntem plini de bucurie" (Ps 126,3).

La întrebările provocatoare ale fariseilor şi cărturarilor Isus se pleacă şi scrie cu degetul pe pământ. Nu ştim ce anume scria, dar unii comentatori, făcând nişte conexiuni biblice, afirmă că Isus asemenea Tatălui care a scris cu degetul său cele două table ale Legii, ar fi scris şi el cele 10 Porunci, care interzic uciderea şi mărturia mincinoasă (cf. Ex 31,18). Alţi au spus că Isus a scris păcatele oamenilor în praful pământului pe care îl spulberă vântul pentru a le vesti că el prin vântul Duhului Sfânt va şterge şi va îndepărta de la noi păcatele noastre (cf. Ps 103,12). Alţi au zis că Isus ar fi scris textul din profetul Ieremia care zice: "Cei ce se abat de la mine vor fi scrişi pe pământul suflat de vânt, căci l-au părăsit pe Domnul, izvorul de apă vie" (Ier 17,13). Alţii spun că Isus a scris păcatele şi numele lor, de aceea ar fi plecat ruşinaţi (cf. In 8,9). Alţii spuneau că Isus ar fi scris intenţia lor de a-l ucide pe el. "Tu pui înaintea ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina feţei tale păcatele noastre cele ascunse" (Ps 90,8).

Da, trebuie spus că iudeii voiau în primul rând să-l omoare pe Isus şi apoi pe femeie. Pietrele din buzunarele fariseilor şi cărturarilor erau în primul rând pentru Isus şi apoi pentru femeie. Dacă fariseii şi cărturarii ar fi fost interesaţi de respectarea Legii, l-ar fi adus şi pe partenerul de păcat al femeii, aşa cum le spusese Moise (cf. Lev 20,10; Dt 22,22.24); sau i-ar fi omorât pe amândoi fără acordul lui Isus; dar ei nu erau interesaţi de Lege, cum nu era nici Iuda interesat de săraci, ci erau interesaţi în primul rând de condamnarea şi uciderea lui Isus, deşi nici unui om supus păcatului nu-i este permis să ucidă în numele lui Dumnezeu sau a Legii sale.

Am putea-o compara acţiunea fariseilor şi cărturarilor care cer moartea femeii păcătoase folosind Legea, cu folosirea cu nechibzuinţă a unei săbii fără mâner, care-l răneşte mai întâi pe cel care o foloseşte şi apoi pe cel de lângă el. Trebuie să ştim că Legea lui Dumnezeu nu ne-a fost dată ca noi să ne luptăm unii cu alţii cu ea; nu a fost dată nici ca să-i judecăm şi să-i condamnăm pe alţii cu ea; ci ne-a fost dată ca să ne uităm în ea ca într-o oglindă şi să ne recunoaştem păcătoşenia (cf. Rom 7,7). Dar ei în loc să-şi vadă şi să-şi mărturisească păcatele, după ce au acuzat-o pe femeie cu Legea, acum se retrag unul după altul, peste măsură de încurcaţi, fiind prinşi cu însăşi viclenia lor (cf. Iov 5,13). "Lumina lumii" este înaintea lor (cf. In 8,12), dar "ei au iubit mai mult întunericul decât lumina" (cf. In 3,19); ei, precum acele insectele de întuneric, atunci când ridici piatra sub care se adăpostesc, fug să se ascundă în altă parte, fug să găsească alte pietre... pentru a lovi în Isus. Atunci, Isus, singurul care ar fi avut dreptul să exercite judecata, fiind fără păcat (cf. In 8,46), îi declară femeii rămasă singură cu el: "Nici eu nu te condamn" şi adaugă, "Du-te şi să nu mai păcătuieşti" (cf. In 8,11). Întâi îi arată bunăvoinţa sa divină şi apoi îi cere străduinţa ei de a nu mai cădea în păcate.

Isus oferă har tuturor celor care se convertesc. Mai întâi Isus îi avertizează că este un păcat în viaţa lor. Ca şi pe farisei şi cărturari, ca şi pe Paul, Isus îi face să realizeze nu numai că sunt păcătoşi, dar că sunt cei mai mari dintre păcătoşi (cf. 1Tim 1,15). Apoi le oferă harul scump care pe el l-a costat viaţa la cruce, ca s-o rupă cu păgânătatea (cf. Tit 2,12). Isus voia s-o elibereze de păcat nu numai pe femeie, ci voia să-i elibereze de păcat şi pe oponenţii săi. În al treilea rând harul ne oferă eliberare: "Nici eu nu te osândesc, mergi şi nu mai păcătui". În al patrulea rând Isus ne oferă harul restaurării, adică posibilitatea de a trăi un nou început şi un nou mod de viaţă, mergând pe calea lui fără să fim dependenţi de păcat. Harul iertării a anticipat în multe cazuri jertfa de la cruce, iar acum anticipează iertarea chiar înainte de sosirea noastră la el pentru a i-o cere, aşa cum s-a întâmplat cu fiul risipitor (cf. Lc 15,20), aşa cum s-a întâmplat şi cu leproşii care s-au curăţat pe cale, în drum spre preoţi (cf. Lc 17,14), pentru că şi Isus Cristos chiar înainte de cruce a fost jertfit în inima lui Dumnezeu (cf. In 3,16). Iertarea este disponibilă pentru oricare, dar nu pe baza a ceea ce facem noi, ci pe baza a ceea ce a făcut Dumnezeu, prin Isus la cruce.

Se spune că cineva a căzut într-un mare noroi şi nu se putea suporta în felul acesta. S-ar fi schimbat în orice moment, dar nici nu avea o haină de schimb. Şi cum stătea şi plângea, iată că a venit un binefăcător şi i-a adus o haină nouă. Nici noi nu am avut o altă haină de schimb după ce am murdărit-o pe a noastră şi Dumnezeu ne-a dat o altă haină, ne-a dat cămaşa lui Cristos. De aceea, sfântul Paul ne spune astăzi: "Pe el vreau să-l cunosc şi puterea învierii lui şi să am comuniunea cu pătimirile sale, fiind conformat cu el în moarte, doar voi ajunge cumva la învierea din morţi. Nu că aş fi dobândit deja aceasta sau aş fi ajuns la desăvârşire, dar mă străduiesc s-o cuceresc, aşa cum am fost şi eu cucerit de Cristos Isus" (Fil 3,10-12).

Întâlnirea lui Paul cu Isus pe drumul Damascului a provocat o inversare radicală în viaţa lui. Înainte de convertire avea un zel aprig pentru tradiţiile evreieşti şi-i prigonea pe creştini. După convertire, el nu mai avea nici o altă mândrie şi nici o altă ambiţie decât aceea de a-l "cunoaşte pe Isus, puterea învierii lui, dar şi suferinţele lui", pentru a "ajunge la învierea din morţi". Cele pe care mai înainte le considera câştiguri, acum le socotea ca o pierdere în comparaţie cu cunoaşterea lui Isus.

Îl cunoaştem noi pe Isus în acest fel?

Doamne, dă-ne şi nouă harul să ne convertim şi să căpătăm ambiţia de a-l "cunoaşte pe Isus, puterea învierii lui, dar şi suferinţele lui" pentru a "ajunge şi noi la învierea din morţi"!

Doamne, ajută-ne! Amin.

Pr. Ioan Lungu

* * *

Duminica a 5-a din Postul Mare. Predici la Radio Iaşi

lecturi: 644.