Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la al 30-lea curs despre forul intern organizat de Penitenţiaria Apostolică (29 martie 2019)

Iubiţi fraţi, bună ziua!

Vă primesc în acest timp al Postului Mare, cu ocazia cursului despre forul intern, ajuns în acest an la a treizecea ediţie.

Şi aş vrea să adaug - în afara textului - un cuvânt despre termenul "for intern". Aceasta nu este o expresie la nimereală: este spusă serios! For intern este for intern şi nu poate să iasă în extern. Şi asta o spun pentru că mi-am dat seama că în unele grupuri în Biserică, responsabilii, superiorii - să spunem aşa - amestecă cele două lucruri şi iau din forul intern pentru decizii în cel extern şi viceversa. Vă rog, acesta este păcat! Este un păcat împotriva demnităţii persoanei care se încrede în preot, manifestă propria realitate pentru a cere iertarea şi apoi este folosită pentru a aranja lucrurile unui grup sau ale unei mişcări, probabil - nu ştiu, inventez -, probabil chiar ale unei noi congregaţii, nu ştiu. Dar for intern este for intern. Este un lucru sacru. Asta voiam să spun, pentru că sunt preocupat de acest lucru.

Adresez un salut cordial cardinalului Mauro Piacenza, penitenţiar major, şi îi mulţumesc pentru cuvintele respectuoase pe care a voit să mi le adreseze. Cu el salut întreaga familie a Penitenţiariei Apostolice.

Importanţa "slujirii milostivirii" justifică, cere şi aproape că ne impune o formare adecvată, pentru ca întâlnirea cu credincioşii care cer iertarea lui Dumnezeu să fie mereu o întâlnire reală de mântuire, în care îmbrăţişarea Domnului să fie percepută în toată forţa sa, capabilă să schimbe, să convertească, să vindece şi să ierte.

Treizeci de ani de experienţă a cursului vostru despre forul intern sacramental nu sunt mulţi faţă de lunga istorie a Bisericii şi faţă de antichitatea Penitenţiariei Apostolice, care este cel mai vechi tribunal în slujba papei: un tribunal de milostivire! Şi îmi place mult ca să fie aşa.

Totuşi, treizeci de ani, în această epocă a noastră, care aleargă aşa de repede, sunt un timp suficient de lung pentru a putea face reflecţii şi bilanţuri. În afară de asta, numărul foarte mare de participanţi - anul acesta peste şase sute! Cardinalul a spus că a trebuit să semneze înscrierile din motive logistice. Pare o glumă că nu este spaţiu în Vatican! Pare o glumă! - arată cât este acută nevoia de formare şi siguranţă, faţă de materii atât de importante pentru însăşi viaţa Bisericii şi îndeplinirea misiunii pe care Domnul Isus i-a încredinţat-o.

Dacă de multe părţi se susţine că Spovada, şi cu ea simţul păcatului, este în criză - şi nu putem să nu recunoaştem o anumită dificultate a omului contemporan în această privinţă -, această participare numeroasă de preoţi, nou-sfinţiţi şi candidaţi la hirotonire, dă mărturie despre interesul permanent de a lucra împreună pentru a înfrunta şi a depăşi criza, înainte de toate cu "armele credinţei", şi oferind o slujire tot mai calificată şi capabilă să manifeste realmente frumuseţea Milostivirii divine.

Isus a venit să ne mântuiască revelându-ne faţa milostivă a lui Dumnezeu şi atrăgându-ne la El cu Jertfa sa de iubire. Aşadar trebuie mereu să ne amintim că sacramentul Reconcilierii este o adevărată cale de sfinţire; este semnul eficace pe care Isus l-a lăsat Bisericii pentru ca uşa casei Tatălui să rămână mereu deschisă şi astfel să fie mereu posibilă întoarcerea oamenilor la El.

Spovada sacramentală este cale de sfinţire fie pentru penitent fie pentru duhovnic. Şi voi, dragi tineri duhovnici, veţi trăi în curând experienţa asta.

Pentru penitent este în mod clar cale de sfinţire, pentru că, aşa cum am subliniat de mai multe ori în timpul recentului Jubileu al Milostivirii, dezlegarea sacramentală, celebrată valid, ne redă nevinovăţia baptismală, comuniunea deplină cu Dumnezeu. Acea comuniune pe care Dumnezeu n-o întrerupe niciodată faţă de om, dar de la care omul uneori se sustrage folosind rău darul minunat al libertăţii.

Pentru întâlnirea cu preoţii din dieceza mea, anul acesta am ales ca moto "Reconcilierea, sora Botezului". Sacramentul Pocăinţei este "frate" al Botezului. Pentru noi preoţii, al patrulea sacrament este cale de sfinţire înainte de toate când, cu umilinţă, ca toţi păcătoşii, ne îngenunchem în faţa duhovnicului şi implorăm pentru noi înşine Milostivirea divină. Să ne amintim mereu - şi asta ne va ajuta mult -, înainte de a merge la confesional, că suntem mai întâi păcătoşi iertaţi şi, numai după aceea, slujitori ai iertării.

În afară de asta - şi acesta este unul din multele daruri pe care iubirea de predilecţie a lui Cristos ni le rezervă - ca duhovnici avem privilegiul de a contempla constant "minunile" convertirilor. Trebuie să recunoaştem mereu acţiunea puternică a harului, care este capabil să transforme inima de piatră în inimă de carne (cf. Ez 11,19), să schimbe un păcătos fugit departe în fiu căit care se întoarce la casa tatălui (cf. Lc 15,11-32).

Pentru acest motiv Penitenţiaria, cu acest curs despre forul intern, oferă o slujire eclezială, favorizând formarea necesară pentru o celebrare corectă şi eficace a sacramentului Reconcilierii, fundament indispensabil pentru rodnicia sa. Asta pentru ca fiecare Spovadă să fie mereu un pas nou şi definitiv spre o sfinţire mai perfectă; o îmbrăţişare tandră, plină de milostivire, care contribuie la dilatarea Împărăţiei lui Dumnezeu, Împărăţia iubirii, a adevărului şi a păcii.

Însăşi Reconcilierea este un bine pe care înţelepciunea Bisericii l-a salvgardat mereu cu toată forţa sa morală şi juridică prin sigiliul sacramental. El, chiar dacă nu este întotdeauna înţeles de mentalitatea modernă, este indispensabil pentru sfinţenia sacramentului şi pentru libertatea de conştiinţă a penitentului; care trebuie să fie sigur, în orice moment, că acel colocviu sacramental va rămâne în secretul confesionalului, între propria conştiinţă care se deschide la harul lui Dumnezeu, cu medierea necesară a preotului. Sigiliul sacramental este indispensabil şi nicio putere umană nu are jurisdicţie, nici nu poate s-o revendice, asupra lui.

Dragi preoţi tineri, viitori preoţi, dragi penitenţiari, vă îndemn să ascultaţi cu mare generozitate spovezile credincioşilor - este nevoie de răbdare, dar mereu cu inima deschisă, cu spirit de părinte -, vă îndemn să parcurgeţi cu ei calea de sfinţire care este sacramentul, contemplaţi "minunile" de convertire pe care harul le realizează în secretul confesionalului, minuni la care voi şi îngerii veţi fi martori. Şi fie ca să vă puteţi sfinţiţi mai ales voi, în exercitarea umilă şi fidelă a slujirii Reconcilierii!

Mulţumesc pentru slujirea voastră! Şi amintiţi-vă să vă rugaţi şi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 290.