Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 27 martie 2019

Cateheze despre "Tatăl nostru" - 11: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Trecem astăzi să analizăm partea a doua din "Tatăl nostru", cea în care îi prezentăm lui Dumnezeu necesităţile noastre. Această parte a doua începe cu un cuvânt care are parfum de cotidian: pâinea.

Rugăciunea lui Isus porneşte de la o cerere imperioasă, care se aseamănă cu implorarea unui cerşetor: "Dă-ne pâinea cea de toate zilele!" Această rugăciune provine dintr-o realitate pe care adesea o uităm, adică faptul că nu suntem creaturi autosuficiente şi că în fiecare zi avem nevoie să ne hrănim.

Scripturile ne arată că pentru atâţia oameni întâlnirea cu Isus s-a realizat pornind de la o cerere. Isus nu cere invocaţii rafinate, dimpotrivă, toată existenţa umană, cu problemele sale mai concrete şi zilnice, poate să devină rugăciune. În evanghelii găsim o mulţime de cerşetori care imploră eliberare şi mântuire. Unul cere pâinea, altul cere vindecarea; unii cer purificarea, alţii cer vederea; sau ca o persoană dragă să poată învia... Isus nu trece niciodată indiferent pe lângă aceste cereri şi aceste dureri.

Aşadar, Isus ne învaţă să-i cerem Tatălui pâinea cea de toate zilele. Şi ne învaţă să facem asta uniţi cu atâţia bărbaţi şi femei pentru care această rugăciune este un strigăt - adesea ţinut înăuntru - care însoţeşte neliniştea de fiecare zi. Câte mame şi câţi taţi, şi astăzi, merg la culcare cu chinul că nu au ziua următoare pâine suficientă pentru copiii lor! Să ne imaginăm această rugăciune recitată nu în siguranţa unui apartament comod, ci în precaritatea unei camere în care se aranjează, unde lipseşte necesarul pentru a trăi. Cuvintele lui Isus asumă o forţă nouă. Rugăciunea creştină începe de la acest nivel. Nu este un exerciţiu pentru asceţi; porneşte de la realitate, de la inima şi de la trupul persoanelor care trăiesc în nevoie, sau care împărtăşesc condiţia celui care nu are necesarul pentru a trăi. Nici măcar cei mai înalţi mistici creştini nu pot face abstracţie de simplitatea acestei cereri. "Tată, fă ca pentru noi şi pentru toţi, astăzi să fie pâinea necesară". Şi "pâine" reprezintă şi apa, medicamentele, casa, locul de muncă... A cere necesarul pentru a trăi.

Pâinea pe care creştinul o cere în rugăciune nu este pâinea "mea", ci este pâinea "noastră". Aşa vrea Isus. Ne învaţă s-o cerem nu numai pentru noi înşine, ci pentru întreaga fraternitate din lume. Dacă nu ne rugăm în acest mod, "Tatăl nostru" încetează să fie o rugăciune creştină. Dacă Dumnezeu este Tatăl nostru, cum putem să ne prezentăm la el fără să ne luăm de mână? Noi toţi. Şi dacă pâinea pe care el ne-o dă o furăm între noi, cum putem să ne considerăm fiii săi? Această rugăciune conţine o atitudine de empatie, o atitudine de solidaritate. În foamea mea simt foamea mulţimilor şi atunci îl voi ruga pe Dumnezeu până când cererea lor nu va fi ascultată. Aşa educă Isus comunitatea sa, Biserica sa, să ducă la Dumnezeu necesităţile tuturor: "Toţi suntem fiii tăi, o, Tată, ai milă de noi!" Şi acum ne va face bine să ne oprim un pic şi să ne gândim la copiii înfometaţi. Să ne gândim la copiii care sunt în ţări unde este război: copiii înfometaţi din Yemen, copiii înfometaţi din Siria, copiii înfometaţi din atâtea ţări unde nu este pâine, în Sud Sudan. Să ne gândim la aceşti copii şi gândindu-ne la ei să spunem împreună, cu glas tare, rugăciunea: "Tată, pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi". Toţi împreună.

Pâinea pe care o cerem de la Domnul în rugăciune este aceeaşi care într-o zi ne va acuza. Ne va reproşa obişnuinţa puţină de a o frânge cu acela care ne este aproape, obişnuinţa puţină de a o împărtăşi. Era o pâine dăruită pentru omenire şi în schimb a fost mâncată numai de cineva: iubirea nu poate să suporte asta. Iubirea noastră nu poate să suporte asta; şi nici iubirea lui Dumnezeu nu poate să suporte acest egoism de a nu împărtăşi pâinea.

Odată era o mare mulţime în faţa lui Isus; erau oameni cărora le era foame. Isus a cerut dacă vreunul avea ceva şi s-a găsit numai un copil dispus să împărtăşească proviziile sale: cinci pâini şi doi peşti. Isus a înmulţit acel gest generos (cf. In 6,9). Acel copil a înţeles lecţia din "Tatăl nostru": că hrana nu este proprietate privată - să ne punem asta în cap: hrana nu este proprietate privată -, ci providenţă de împărtăşit, cu harul lui Dumnezeu.

Adevărata minune făcută de Isus în acea zi nu este atât înmulţirea - care este adevărată -, ci împărtăşirea: daţi ceea ce aveţi şi eu voi face minunea. El însuşi, înmulţind acea pâine oferită, a anticipat oferirea de sine în Pâinea euharistică. De fapt, numai Euharistia este în măsură să sature foamea de infinit şi dorinţa de Dumnezeu care însufleţeşte fiecare om, şi în căutarea pâinii cea de toate zilele.

* * *

Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi avem bucuria de a avea cu noi o persoană pe care doresc să v-o prezint. Este sora Maria Concetta Esu, din Congregaţia "Fiicele Sfântului Iosif din Genoni". Şi de ce fac asta?

Sora Maria Concetta are 85 de ani şi de aproape 60 de ani este misionară în Africa, unde desfăşoară slujirea sa de obstetrică. Aplauze. Eu am cunoscut-o la Bangui, când am mers să deschid Jubileul Milostivirii. Acolo ea mi-a povestit că în viaţa sa a ajutat să se nască mii de copii. Ce minunăţie! Şi în acea zi venise din Congo în canoe - la 85 de ani - să facă la Bangui cumpărături.

În aceste zile a venit la Roma pentru o întâlnire cu surorile sale şi astăzi a venit la audienţă cu superioara sa. Aşadar m-am gândit să profit de această ocazie pentru a-i da un semn de recunoştinţă şi a-i spune un mare mulţumesc pentru mărturia sa!

Dragă soră, în numele meu şi al Bisericii, îţi ofer o distincţie. Este un semn al afectului nostru şi al "mulţumirii" noastre pentru toată munca pe care ai făcut-o în mijlocul surorilor şi fraţilor africani, în slujba vieţii, a copiilor, a mamelor şi a familiilor.

Cu acest gest dedicat ţie, vrea să exprim recunoştinţa mea şi tuturor misionarilor şi misionarelor, preoţi, călugări şi laici, care seamănă sămânţa împărăţiei lui Dumnezeu în orice parte a lumii. Munca voastră, dragi misionari şi misionare, este mare. Voi "ardeţi" viaţa semănând cuvântul lui Dumnezeu cu mărturia voastră... Şi în această lume voi nu faceţi zgomot. Voi nu sunteţi ştire în ziare. Cardinalul Hummes, care este responsabilul episcopatului brazilian, al întregii Amazonia, merge des să viziteze oraşele şi satele din Amazonia. Şi de fiecare dată când ajunge acolo - mi-a povestit el însuşi - merge la cimitir şi vizitează mormintele misionarilor; atâţia morţi tineri datorită bolilor împotriva cărora nu au anticorpii. Şi el mi-a spus: "Toţi aceştia merită să fie canonizaţi", pentru că au "ars" viaţa în slujire.

Iubiţi fraţi şi surori, sora Maria Concetta, după această angajare, în aceste zile se va întoarce în Africa. S-o însoţim cu rugăciunea. Şi exemplul său să ne ajute pe toţi să trăim evanghelia acolo unde suntem.

Mulţumim, soră! Domnul să te binecuvânteze şi sfânta Fecioară să te ocrotească!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 314.