Discurs adresat participanţilor la conferinţa despre tema „Religiile şi obiectivele de dezvoltare sustenabilă” (8 martie 2019)

Eminenţe, Excelenţe,

Dragi responsabili ai tradiţiilor religioase mondiale,

Reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale,

Stimaţi domni şi doamne,

Adresez salutul meu de bun-venit vouă tuturor, adunaţi aici pentru această conferinţă internaţională despre Religiile şi obiectivele de dezvoltare sustenabilă.

Sustenabilitate şi incluziune

Când vorbim despre sustenabilitate, nu putem neglija importanţa incluziunii şi a ascultării tuturor glasurilor, în special acelor marginalizate în mod normal de la acest tip de discuţii, ca acelea ale săracilor, ale migranţilor, ale indigenilor, ale tinerilor. Sunt bucuros să văd o varietate de participanţi la această conferinţă, purtători ai unei multiplicităţi de glasuri, de opinii şi propuneri, care pot să contribuie la noi parcursuri de dezvoltare constructivă. Este important ca realizarea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă să urmeze natura lor originară efectivă care se vrea inclusivă şi participativă.

Agenda 2030 şi Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă, aprobate de peste 190 de naţiuni în septembrie 2015, au fost un mare pas înainte pentru dialogul global, sub semnul unei necesare „solidarităţi universale noi” (Enciclica Laudato si’, 14). Diferite tradiţii religioase, inclusiv cea catolică, au primit obiectivele de dezvoltare sustenabilă pentru că sunt rezultatul proceselor participative globale care, pe de o parte, reflectă valorile persoanelor şi, pe de altă parte, sunt susţinute de o viziune integrală a dezvoltării.

Dezvoltare integrală

Totuşi, a propune un dialog despre o dezvoltare inclusivă şi sustenabilă cere să se recunoască şi că „dezvoltare” este un concept complex, adesea instrumentalizat. Când vorbim despre dezvoltare trebuie să clarificăm mereu: dezvoltare a ce anume? Dezvoltare pentru cine? Prea mult timp ideea convenţională de dezvoltare a fost limitată aproape în întregime la creşterea economică. Indicatorii de dezvoltare naţională s-au bazat pe indicii producţiei interne brute (PIB). Acest lucru a condus sistemul economic modern pe o cărare periculoasă, care a evaluat progresul numai în termeni de creştere materială, motiv pentru care suntem aproape obligaţi să exploatăm iraţional fie natura fie fiinţele umane.

În realitate, aşa cum a evidenţiat predecesorul meu sfântul Paul al VI-lea, a vorbi despre dezvoltarea umană înseamnă a ne referi la toate persoanele – nu numai la câţiva – şi la întreaga persoană umană – nu numai la dimensiunea materială – (cf. Enciclica Populorum progressio, 14). De aceea, o discuţie rodnică despre dezvoltare ar trebui să ofere modele practicabile de integrare socială şi de convertire ecologică, pentru că nu ne putem dezvolta ca fiinţe umane favorizând inegalităţi crescânde şi degradarea ambientului[1].

Denunţările modelelor negative şi propunerile de parcursuri alternative nu sunt valabile numai pentru alţii, ci şi pentru noi. De fapt, toţi ar trebui să ne angajăm să promovăm şi să realizăm obiectivele de dezvoltare care sunt susţinute de valorile noastre religioase şi etice mai profunde. Dezvoltarea umană nu este numai o problemă economică sau care îi priveşte numai pe experţi, ci este înainte de toate o vocaţie, o chemare care cere un răspuns liber şi responsabil (cf. Benedict al XVI-lea, Enciclica Caritas in veritate, 16-17).

Obiective (dialog şi angajări)

Şi răspunsurile sunt ceea ce doresc să poată reieşi în această conferinţă: răspunsuri concrete la strigătul pământului şi la strigătul săracilor. Angajări concrete pentru a promova o dezvoltare reală în mod sustenabil prin procese deschise la participarea persoanelor. Propuneri concrete pentru a facilita dezvoltarea celui care este în nevoie, folosindu-se de ceea ce papa Benedict al XVI-lea a indicat drept „posibilitatea unei mari redistribuiri a bogăţiei la nivel planetar aşa cum nu s-a mai întâmplat niciodată înainte” (ibid., 42). Politici economice concrete care să fie centrate pe persoană şi care pot să promoveze o piaţă şi o societate mai umane (cf. ibid., 45.47). Măsuri economice concrete care să ia serios în considerare casa noastră comună. Angajări etice, civile şi politice concrete pentru a ne dezvolta alături de sora noastră pământ, şi nu în pofida ei.

Totul este conectat

Mă bucur să ştiu şi că participanţii la această conferinţă sunt dispuşi să asculte glasurile religioase când discută despre realizarea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă. De fapt, toţi interlocutorii acestui dialog despre această problemă complexă sunt chemaţi într-un fel să iasă din propria specializare pentru a găsi răspunsuri comune la strigătul pământului şi la cel al săracilor. În cazul persoanelor religioase, avem nevoie să deschidem comorile celor mai bune tradiţii ale noastre în vederea unui dialog adevărat şi respectuos cu privire la modul în care să construim viitorul planetei noastre. Relatările religioase, deşi vechi, sunt în mod normal dense de simbolism şi conţin „o convingere simţită astăzi: că totul este în relaţie şi că îngrijirea autentică a vieţii noastre însăşi şi a relaţiilor noastre cu natura este inseparabilă de fraternitate, de dreptate şi de fidelitate faţă de ceilalţi” (Enciclica Laudato si’, 70).

În acest sens, Agenda 2030 a Naţiunilor Unite propune să se integreze toate obiectivele prin cele cinci P: persoane, planetă, prosperitate, pace şi parteneriat[2]. Ştiu că această conferinţă este şi ea articulată în jurul acestor cinci P.

Primesc cu favoare aceasta viziune integrată a obiectivelor; ea poate folosi şi pentru ocrotirea de o concepţie despre prosperitate bazată pe mitul creşterii şi al consumului nelimitate (cf. Enciclica Laudato si’, 106), pentru a căror sustenabilitate am depinde numai de progresul tehnologic. Încă putem găsi unii care susţin cu încăpăţânare acest mit şi spun că problemele sociale şi ecologice se rezolvă pur şi simplu cu aplicarea de noi tehnologii şi fără consideraţii etice nici schimbări de fond (cf. ibid., 60).

O abordare integrală ne învaţă că acest lucru nu este adevărat. Dacă este cu siguranţă necesar să se urmărească o serie de obiective de dezvoltare, acest lucru însă nu este suficient pentru o ordine mondială egală şi sustenabilă. Obiectivele economice şi politice trebuie să fie susţinute de obiective etice, care presupun o schimbare de atitudine, Biblia ar spune o schimbare a inimii (cf. ibid., 2). Deja sfântul Ioan Paul al II-lea a vorbit despre necesitatea de „a încuraja şi a susţine o convertire ecologică” (Cateheza, 17 ianuarie 2001). Acesta este cuvânt puternic: convertire ecologică. Aici religiile au un rol cheie de desfăşurat. Pentru o tranziţie corectă spre un viitor sustenabil trebuie recunoscute „propriile greşeli, păcate, vicii sau neglijenţe”, trebuie „să ne căim din inimă, să ne schimbăm dinăuntru”, pentru a fi reconciliaţi cu alţii, cu creaţia şi cu Creatorul (cf. Enciclica Laudato si’, 218).

Dacă vrem să dăm baze solide muncii din Agenda 2030, trebuie să respingem ispita de a căuta un răspuns pur şi simplu tehnocratic la provocări – asta nu merge –; să fim dispuşi să înfruntăm cauzele profunde şi consecinţele pe termen lung.

Populaţii indigene

Principiul de bază al tuturor religiilor este iubirea faţă de semenii noştri şi grija faţă de creaţie. Aş vrea să evidenţiez un grup special de persoane religioase, cel al populaţiilor indigene. Deşi reprezintă numai 5% din populaţia mondială, ele se îngrijesc de aproape 22% din suprafaţa terestră. Trăind în zone precum Amazonia şi Arctica, ajută la protejarea a 80% din biodiversitatea planetei. Conform UNESCO: „Populaţiile indigene sunt păzitori şi specialişti ai culturilor şi relaţiilor unice cu ambientul natural. Reprezintă o gamă vastă de diversităţi lingvistice şi culturale în inima umanităţii noastre comune”[3]. Aş adăuga că, într-o lume puternic secularizată, aceste populaţii amintesc tuturor sacralitatea pământului nostru. Pentru aceste motive, glasul lor şi preocupările lor ar trebui să fie în centrul realizării Agendei 2030 şi în centrul căutării de noi căi pentru un viitor sustenabil. Voi discuta despre asta şi cu fraţii mei episcopi la Sinodul Regiunii Panamazoniene, la sfârşitul lui octombrie anul acesta.

Concluzii

Iubiţi fraţi şi surori, astăzi, după trei ani şi jumătate de la adoptarea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă, trebuie să ne dăm seama şi mai clar de importanţa de a accelera şi a adapta acţiunile noastre pentru a răspunde în mod adecvat fie la strigătul pământului fie la strigătul săracilor (cf. Enciclica Laudato si’, 49): sunt conectate.

Provocările sunt complexe şi au cauze multiple; de aceea răspunsul nu poate decât să fie la rândul său complex şi articulat, respectând diferitele bogăţii culturale ale popoarelor. Dacă suntem cu adevărat preocupaţi să dezvoltăm o ecologie capabilă să remedieze dauna pe care am făcut-o, niciun domeniu al ştiinţelor şi nicio formă de înţelepciune n-ar trebui să fie neglijate, şi asta include religiile şi limbajele lor speciale (cf. ibid. 63). Religiile pot să ne ajute să mergem pe calea unei reale dezvoltări integrale, care este noul nume al păcii (cf. Paul al VI-lea, Enciclica Populorum progressio, 76-77).

Exprim aprecierea mea vie pentru eforturile voastre în grija faţă de casa noastră comună, în slujba promovării unui viitor sustenabil inclusiv. Ştiu că uneori ar putea să pară o misiune prea grea. Şi totuşi „fiinţele umane, capabile să se degradeze până la extrem, pot să se şi depăşească, să aleagă din nou binele şi să se regenereze” (Enciclica Laudato si’, 205). Aceasta este schimbare pe care o cer circumstanţele actuale, pentru că nedreptatea care face pământul şi pe cei săraci să plângă nu este invincibilă. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Când, de exemplu, din cauza inegalităţilor în distribuirea puterii, povara de datorii imense este descărcată pe umerii săracilor şi ai ţărilor sărace, când şomajul este răspândit în pofida expansiunii comerţului sau când persoanele sunt tratate pur şi simplu ca un mijloc pentru creşterea altora, avem nevoie să punem complet în discuţie modelul de dezvoltare de referinţă. În acelaşi mod, atunci când în numele progresului distrugem izvorul dezvoltării, casa noastră comună, atunci modelul dominant trebuie să fie luat în discuţie. Punând în discuţie acest model şi revizitând economia mondială, interlocutorii unui dialog despre dezvoltare ar trebui să fie în măsură să găsească un sistem global economic şi politic alternativ. Totuşi, pentru ca să se întâmple asta, trebuie să înfruntăm cauzele distorsiunii dezvoltării, adică ceea ce în doctrina socială catolică recentă este sub numele de „păcate structurale”. A denunţa aceste păcate este deja o bună contribuţie pe care religiile o dau discuţiei despre dezvoltarea lumii. De asemenea, alături de denunţare, trebuie să propunem persoanelor şi comunităţilor şi căi practicabile de convertire.

[2] Cf. United Nations, Transforming our world: the 2030 Agenda for Sustainable Development, 2015.

[3] UNESCO, Message from Ms Irina Bokova, Director-General of UNESCO, on the occasion of the International Day of the World's Indigenous Peoples, 9 August 2017.

lecturi: 118.