Papa Francisc: Discurs adresat unei delegaţii de la "American Jewish Committee" (8 martie 2019)

Dragi prieteni,

Vă adresez salutul meu călduros de bun-venit în Vatican. Organizaţia voastră a avut contacte strânse cu succesorii lui Petru încă de la începutul dialogului oficial dintre Biserica Catolică şi ebraism. Deja la Conciliul Vatican II, când a luat viaţă o nouă orientare în relaţiile noastre, printre observatorii evrei era ilustrul rabin Abraham J. Heschel de la American Jewish Committee. Angajarea voastră în favoarea dialogului ebraic-catolic are tot atâţia ani câţi are declaraţia Nostra aetate, piatră de hotar pe drumul nostru de redescoperire fraternă. Sunt bucuros că în decursul timpului am reuşit să menţinem raporturi bune şi să le intensificăm ulterior.

A cultiva în timp relaţii fraterne bune este un dar şi în acelaşi timp o chemare a lui Dumnezeu. În această privinţă, aş vrea să vă citez un exemplu petrecut chiar prin părţile voastre. Un tânăr catolic a fost trimis pe front şi a trăit în linia întâi ororile celui de-al Doilea Război Mondial. Întors în Statele Unite, a început să-şi întemeieze o familie. După atâta muncă, în sfârşit a putut să cumpere o casă mai mare. A cumpărat-o de la o familie ebraică. Pe uşa de intrare era Mezuzah şi acest tată a voit ca să nu fie mutată în timpul lucrărilor de resistematizare a casei: trebuia să rămână exact acolo, la intrare. Şi le-a lăsat ca moştenire copiilor importanţa acelui semn. Le-a spus lor, dintre care unul este preot, că acel mic "dreptunghi" pe uşă trebuia primit de fiecare dată când se intra şi se ieşea din casă, pentru că păstra secretul pentru a face solidă familia şi pentru a face din omenire o familie. De fapt era scris ceea ce din generaţie din generaţie nu trebuie uitat: a-l iubi pe Domnul cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toate puterile (cf. Dt 6,4). Dragi prieteni, suntem chemaţi împreună să construim o atmosferă de casă, de familie, alegând cu toate forţele iubirea divină, care inspiră respect şi apreciere faţă de religiozitatea altuia. Nu este cumsecădenie, este viitorul nostru.

Astăzi, 8 martie, aş vrea să spun ceva şi despre contribuţia de neînlocuit a femeii în construirea unei lumi care să fie casă pentru toţi. Femeia este cea care face frumoasă lumea, care o păzeşte şi o menţine în viaţă. Aduce în lume harul care face noi lucrurile, îmbrăţişarea care include, curajul de a se dărui. Pacea este femeie. Se naşte şi se renaşte din duioşia mamelor. De aceea visul păcii se realizează privind la femeie. Nu este o întâmplare că în relatarea din Geneză femeia este luată din coasta bărbatului în timp ce acesta doarme (cf. Gen 2,21). Adică, femeia are origine aproape de inimă şi în somn, în timpul viselor. De aceea aduce în lume visul iubirii. Dacă avem la inimă viitorul, dacă visăm un viitor de pace, trebuie să dăm spaţiu femeii.

În schimb, actualmente este pentru mine izvor de mare preocupare răspândirea în mai multe locuri a unui climat de răutate şi furie, în care încolţesc excese perverse de ură. Mă gândesc îndeosebi la recrudescenţa barbară, în diferite ţări, a atacurilor antisemite. Aş vrea să reafirm şi astăzi că este necesar să se vegheze cu privire la acest fenomen: "Istoria ne învaţă unde pot conduce chiar şi acele forme de antisemitism la început abia subînţelese: la tragedia umană a Shoah, în care două treimi din evreii europeni au fost eliminaţi" (Comisia pentru raporturile religioase cu ebraismul, Pentru că darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile, 47). Reafirm că pentru un creştin orice formă de antisemitism reprezintă o negare a propriilor origini, o contradicţie absolută. Noi trebuie să facem ca acel tată, care a văzut lucruri tragice şi nu înceta să transmită copiilor fundamentele iubirii şi respectului. Şi trebuie să privim la lume cu ochii mamelor, cu privirea păcii.

În lupta împotriva urii şi antisemitismului, un instrument important este dialogul interreligios, menit să promoveze angajarea pentru pace, respect reciproc, tutelare a vieţii, libertate religioasă, salvgardare a creaţiei. În afară de asta, evrei şi creştini împărtăşesc un bogat patrimoniu spiritual, care permite să se facă atâtea lucruri bune împreună. Într-un timp în care Occidentul este expus unui secularism depersonalizator, le revine credincioşilor să se caute şi să colaboreze pentru a face mai vizibilă iubirea divină faţă de omenire. Şi pentru a realiza gesturi concrete de apropiere, contrastând creşterea indiferenţei. În Geneză, Cain, după ce l-a ucis pe Abel, spune: "Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?" (Gen 4,9). Înainte de omuciderea care ia viaţa este indiferenţa care şterge adevărul: da, Cain, chiar tu erai păzitorul fratelui tău! Tu, ca noi toţi, prin voinţa lui Dumnezeu. Într-o lume în care distanţa dintre cei mulţi care au puţin şi cei puţini care au mult se măreşte în fiecare zi, suntem chemaţi să ne îngrijim de fraţii mai lipsiţi de apărare: de săraci, de cei slabi, de bolnavi, de copii, de bătrâni.

În slujirea adusă omenirii, aşa ca şi în dialogul nostru, aşteaptă să fie implicaţi în manieră mai intensă tinerii, doritori să viseze şi deschişi la descoperirea de noi idealuri. De aceea aş vrea să subliniez importanţa formării viitoarelor generaţii în dialogul ebraic-creştin. În afară de asta, angajarea comună în domeniul educaţiei tinerilor este un instrument eficace pentru a contrasta violenţa şi a deschide noi căi de pace cu toţi. Dragi prieteni, mulţumindu-vă pentru vizită, vă urez tot binele în angajarea voastră de a promova dialogul, favorizând schimburi rodnice între religii şi culturi, atât de preţioase pentru viitorul nostru şi pentru pace. Shalom!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 198.