Fericiţi sau nefericiţi? Reflecţie la duminica a VI-a de peste an - Anul C

În acel timp, coborând împreună cu Cei Doisprezece, Isus s-a oprit pe câmpie. O mare mulţime de discipoli ai săi şi mult popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi din toată zona de coastă a Tirului şi a Sidonului, au venit ca să-l asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. Ridicându-şi ochii spre discipolii săi, a spus: "Fericiţi voi, cei săraci, căci a voastră este împărăţia lui Dumnezeu! Fericiţi voi, care acum sunteţi flămânzi, căci vă veţi sătura! Fericiţi voi, care plângeţi acum, căci veţi râde! Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî, când vă vor exclude, când vă vor insulta şi vor şterge numele vostru ca infam din cauza Fiului Omului! Bucuraţi-vă în ziua aceea şi tresăltaţi de bucurie, căci, iată, răsplata voastră va fi mare în cer! Pentru că aşa făceau şi părinţii lor cu profeţii. Dar, vai vouă, bogaţilor, pentru că vă primiţi mângâierea! Vai vouă, celor care sunteţi sătui acum, căci veţi suferi de foame! Vai vouă, celor care râdeţi acum, căci veţi jeli şi veţi plânge! Vai vouă, când toţi oamenii vă vor vorbi de bine; pentru că aşa au făcut părinţii lor profeţilor falşi". (Evanghelia după sfântul Luca 6,17-18a.20-26)

- Ţinând cont de logica omenească, fericiţii din această evanghelie reprezintă o absurditate şi o ironie adresată celor pe care, conform logicii pur omeneşti, ar trebui să-i deplângem şi compătimim. Cum adică să-i declari fericiţi pe cei săraci, când toţi dorim să acumulăm cât mai multe bunuri şi cât mai mulţi bani în cont?

Întrucât acumularea de capital reprezintă una dintre coordonatele de bază ale actualei civilizaţii, să reflectăm puţin mai mult asupra "săracilor în duh" (Mt 5,3): A lor este împărăţia cerurilor, aici şi acum. Acum, Dumnezeu este bogăţia lor. S-a împământenit o expresie jignitoare la adresa religiei şi a creştinilor: "săraci cu duhul". Săracii în duh sunt cei care îşi pun toată încrederea în Dumnezeu şi nu în ei înşişi sau în lucrurile materiale. Ei nu-şi construiesc viaţa fără o referire clară la Dumnezeu şi la planul pe care îl are cu oamenii. Nu încearcă să îndeplinească voinţa lor, ci a Domnului. Ei nu-şi fac o comoară din bunurile acestei lumi, deşi nu le refuză; nu fac din ele un scop, ci doar un mijloc pentru a trăi în Dumnezeu şi a-l preamări pe el. Săracii în duh sunt cei mai bogaţi, căci îl au pe Dumnezeu, adică pe Cel care are în stăpânire tot ceea ce există. În el, de la care vine totul, săracii în duh au totul.

Să declarăm fericite multele milioane de oameni care zilnic suferă de foame? Să-i declarăm fericiţi pe cei care plâng pe patul spitalelor sau singuri în casele lor sărăcăcioase şi reci? Să-i declarăm fericiţi pe cei urâţi şi persecutaţi pentru simplul fapt că sunt creştini sau pentru că au avut curajul să spună ce gândesc? Sunt fericiţi cei al căror nume îl ştergem din listele şi calculele noastre? Aşa raţionează logica pur omenească.

- Acestor patru categorii de fericiţi în ochii lui Dumnezeu şi nefericiţi în ochii oamenilor, le urmează alte patru categorii de nefericiţi în ochii lui Dumnezeu şi fericiţi în ochii oamenilor. Cei pe care lumea îi apreciază pentru bogăţiile lor, Dumnezeu îi compătimeşte. Cei sătui şi care uită de cei flămânzi; cei care se bucură acum, uitând de suferinţele semenilor; cei care acum sunt aplaudaţi de oameni; toate aceste categorii de oameni au din partea lui Dumnezeu un "Vai vouă!".

- Privită în profunzime şi înţeleasă prin prisma credinţei, această evanghelie vrea să ne înveţe nişte adevăruri care se găsesc nu în logica umană, ci în înţelepciunea divină. Adevărul acestor învăţături ale fericirilor şi nefericirilor oamenilor este în Dumnezeu şi-i aparţine lui şi nu omului. De exemplu, expresia "răsplata voastră" înseamnă valoarea pe care omul o are pentru Dumnezeu şi în El; o valoare imensă despre care pricepem ceva atunci când ne gândim că pentru fericirea omului, Dumnezeu Fiul îşi jertfeşte propria viaţă. Fericirile capătă sens atunci când sunt aşezate în Dumnezeu şi în planul său cu oamenii. Dacă le rupem de el şi de înţelepciunea planului său, aceste fericiri devin, cum am spus, absurde şi o ironie la adresa omului.

- Pe celălalt taler al balanţei înţelepciunii divine adăugăm cele patru "vai vouă!". Săracilor lui Dumnezeu le aparţine împărăţia lui. Dumnezeu este în ei şi ei îl au pe el ca singura lor bogăţie adevărată şi pe care nu le-o poate fura niciun hoţ; nici moliile, nici rugina nu le-o pot distruge. La fel, cei care plâng, cei flămânzi şi cei urâţi din cauza numelui lui Dumnezeu; toţi aceştia sunt iubiţi de el, la fel cum Cristos a fost urât de oameni, dar iubit de Tatăl. Cei săraci sunt săraci în Dumnezeu, adică bogaţi; cei bogaţi, sunt bogaţi fără Dumnezeu, adică săraci. La fel, cei care râd, ca şi cei lăudaţi de oameni, primesc bogăţia de la aceştia, dar nu au nicio comoară în ceruri. Şi pentru că toată bogăţia lor este legată de acest pământ, această bogăţie este doar o aparenţă care va dispare.

- Şi mai este un aspect care merită atenţie: Dumnezeu nu este ca o bancă în care depunem rugăciunea şi faptele noastre bune şi aşteptăm ca El să ne restituie capitalul depus, cu o dobândă cât mai mare, dacă se poate: (sănătate, spor la serviciu, succes la examene şi în căsătorie, etc). Dumnezeu nu este nici un institut de asigurări care, în schimbul credinţei şi faptelor noastre bune, ne garantează succesul în viaţa aceasta şi fericirea veşnică în viaţa viitoare. În faţa lui noi toţi, indiferent cât de virtuoşi şi meritorii ne credem, rămânem nişte simpli cerşetori. Chiar şi faptele noastre eroice sunt în primul rând un rod al harului său şi mai puţin un merit al nostru. Fericirea noastră constă, de fapt, în dăruirea (abandonarea) totală şi necondiţionată a întregii noastre fiinţe în braţele providenţei sale.

Pr. Emil Dumea

lecturi: 905.