CONGREGATIO DE CULTO DIVINO ET DISCIPLINA SACRAMENTORUM

Prot. nr. 29/19

Decret despre înscrierea celebrării sfântului Paul al VI-lea, papă, în Calendarul Roman General

Isus Cristos, plinătate a omului, viu şi activ în Biserică, îi invită pe toţi oamenii la întâlnirea transfiguratoare cu el, "cale, adevăr şi viaţă" (In 14,6). Sfinţii au parcurs acest drum. A făcut asta Paul al VI-lea, după exemplul apostolului al cărui nume l-a asumat, în momentul în care Duhul Sfânt l-a ales ca succesor al lui Petru.

Paul al VI-lea (numele dinainte Giovanni Battista Montini) s-a născut la 26 septembrie 1897 la Concesio (Brescia), în Italia. La 29 mai 1920 a fost hirotonit preot. Din 1924 a prestat propria colaborare suveranilor pontifi Pius al XI-lea şi Pius al XII-lea şi, în acelaşi timp, a exercitat slujirea sacerdotală în favoarea tinerilor universitari. Numit substitut al Secretariatului de Stat, în timpul celui de-al doilea război mondial s-a angajat să caute refugiu pentru evrei persecutaţi şi pentru evacuaţi. Desemnat după aceea pro-secretar de stat pentru Afacerile Generale ale Bisericii, din cauza funcţiei sale deosebite a cunoscut şi a întâlnit şi mulţi făuritori ai mişcării ecumenice. Numit arhiepiscop de Milano, s-a îngrijit de dieceză în multe moduri. În 1958 a fost ridicat la demnitatea de cardinal al Sfintei Biserici Romane de către sfântul Ioan al XXIII-lea şi, după moartea acestuia, a fost ales la catedra lui Petru la 21 iunie 1963. Perseverând neobosit în opera începută de predecesori, a dus la împlinire îndeosebi Conciliul al II-lea din Vatican şi a demarat numeroase iniţiative, semne ale grijii sale deosebite faţă de Biserică şi faţă de lumea contemporană, între care trebuie amintite călătoriile sale în calitate de pelerin, întreprinse din cauza slujirii apostolice şi care au folosit fie la pregătirea unităţii creştinilor, fie la revendicarea importanţei drepturilor fundamentale ale oamenilor. În afară de asta, a exercitat magisteriul suprem în favoarea păcii, a promovat progresul popoarelor şi înculturarea credinţei, precum şi reforma liturgică, aprobând rituri şi rugăciuni în linie în acelaşi timp cu tradiţia şi adaptarea la noile timpuri, şi promulgând cu autoritatea sa, pentru ritul roman, Calendarul, Liturghierul, Liturgia Orelor, Pontificalul şi aproape tot Ritualul, cu scopul de a favoriza participarea activă la liturgie a poporului credincios. De asemenea, s-a îngrijit ca toate celebrările pontificale să îmbrace o formă mai simplă. La 6 august 1978, la Castel Gandolfo, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu şi, conform dispoziţiilor sale, a fost înhumat în manieră umilă aşa cum a trăit.

Păstor şi călăuză a tuturor credincioşilor, Dumnezeu încredinţează Biserica sa, peregrină în timp, celor pe care el însuşi i-a constituit vicari ai Fiului său. Între aceştia străluceşte sfântul Paul al VI-lea, care a unit în persoana sa credinţa limpede a sfântului Petru şi zelul misionar al sfântului Paul. Conştiinţa sa că este Petru apare bine dacă se aminteşte că la 10 iunie 1969, în vizită la Consiliul Ecumenic al Bisericilor la Geneva, s-a prezentat spunând: "Numele meu este Petru". Însă misiunea pentru care se ştia ales îi deriva şi de la numele ales. Ca şi Paul şi-a dedicat viaţa pentru Evanghelia lui Cristos, trecând de noi graniţe şi făcându-se martor al său în vestire şi în dialog, profet al unei Biserici extrovertite care priveşte la cei de departe şi se îngrijeşte de cei săraci. De fapt, Biserica a fost mereu iubirea sa constantă, grija sa primordială, gândirea sa fixă, primul fir conducător fundamental al pontificatului său, pentru că voia ca Biserica să fie mai conştientă de ea însăşi pentru a extinde tot mai mult vestirea Evangheliei.

Luând în considerare sfinţenia vieţii acestui suveran pontif, mărturisită în fapte şi în cuvinte, ţinând cont de marea influenţă exercitată de slujirea sa apostolică pentru Biserica răspândită pe tot pământul, Sfântul Părinte Francisc, primind cererile şi dorinţele poporului lui Dumnezeu a dispus ca să fie înscrisă celebrarea sfântului Paul al VI-lea, papă, în Calendarul Roman General, la 29 mai, cu gradul de comemorare facultativă.

Această nouă comemorare va trebui să fie introdusă în toate calendarele şi cărţile liturgice pentru celebrarea Liturghiei şi a Liturgiei Orelor; textele liturgice de adoptat, ataşate la prezentul decret, trebuie să fie traduse, aprobate şi, după confirmarea acestui dicaster, publicate sub îngrijirea Conferinţelor Episcopale.

În pofida oricărui lucru contrar.

Din sediul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, 25 ianuarie 2019, sărbătoarea Convertirii Sfântului Paul, apostol.

Cardinal Robert Sarah
prefect

Arthur Roche
arhiepiscop secretar

* * *

Apostol curajos al evangheliei

Cu decretul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor datat la 25 ianuarie 2019, papa Francisc a stabilit ca să fie inserată comemorarea sfântului Paul al VI-lea în Calendarul general al Bisericii de rit roman, ţinând cont fie de importanţa universală a acţiunii sale fie de exemplul de sfinţenie dat poporului lui Dumnezeu. Ziua de celebrare va fi 29 mai, dată a hirotonirii sale prezbiterale în 1920, ziua de 6 august, zi a naşterii sale pentru cer, fiind sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului. Dacă sfântul este cel care, făcând să rodească harul divin în fapte, îşi conformează propria viaţă lui Cristos, Paul al VI-lea a făcut asta răspunzând la chemarea la sfinţenie ca botezat, preot, episcop, suveran pontif, iar acum îl contemplă pe Dumnezeu faţă în faţă. A subliniat mereu că "numai în căutarea sinceră a lui Dumnezeu, făcută cu rugăciunea, cu pocăinţa, cu metánoia a întregii fiinţe, se pot asigura succesele adevărate ale vieţii creştine şi apostolice şi se poate pune în practică primul şi mereu viul apel al Domnului la sfinţenie: « Impletum est tempus, et appropinquavit regnum Dei; paenitemini et credite evangelio» (Marc. 1,15). «Estote ergo vos perfecti sicut et Pater vester caelestis perfectus est» (Matth. 5,48)" (Discurs adresat Sacrului Colegiu pentru urările onomastice, 21 iunie 1976).

Ca preot, în 1931, când deja începuse slujirea sa pentru Sfântul Scaun, după ce a scris că nu voia "nicio regulă, nicio adăugire extraordinare" care să distingă viaţa sa creştină de forma normală, a adăugat că ar fi voit să cultive "o iubire deosebite faţă de ceea ce este esenţial şi obişnuit în viaţa spirituală catolică. Astfel - scria el - voi avea Biserica mamă de caritate: Liturgia sa va fi regula preferată pentru spiritualitatea mea religioasă". Şi meditând asupra acelui "imitamini quod tractatis", din misterul Euharistiei scotea respectiva necesitate a "jertfirii propriei vieţi pretutindeni", indicând-o ca "liturghia în viaţă" unită cu acel "semper gratias agentes" (Notiţe pentru Exerciţii spirituale la Montecassino).

Împreună cu decretul sunt publicate textele care trebuie adăugate în cărţile liturgice (Calendar, Liturghier, Liturgia Orelor, Martirologiu). Rugăciunea zilei face să răsune ceea ce Dumnezeu a săvârşit în slujitorul său credincios: "ai încredinţat Biserica ta conducerii sfântului papă Paul al VI-lea, apostol curajos al Evangheliei Fiului tău", şi îi cere: "fă ca, luminaţi de învăţăturile sale, să putem coopera cu tine pentru a dilata în lume civilizaţia iubirii". Sunt sintetizate aici principalele caracteristici ale pontificatului său şi ale învăţăturii sale: o Biserică, ce aparţine Domnului (Ecclesiam Suam), dedicată vestirii Evangheliei, aşa cum amintea în Evangelii nuntiandi, chemată să dea mărturie că Dumnezeu este iubire.

Sunt indicate şi lecturile biblice pentru Liturghie, alese de la Comunul pentru papi, şi ca lectură pentru Oficiul lecturilor câteva fragmente din omilia ţinută la ultima Sesiune publică a Conciliului, la 7 decembrie 1965, sintetizată de temă: Pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu trebuie cunoscut omul. Paul al VI-lea a trăit, înainte şi după ce a fost papă, privind constant la Cristos a cărui necesitate pentru fiecare om o simţea şi o proclama. A arătat asta cu prima sa scrisoare pastorală ca arhiepiscop de Milano intitulată, cu expresia sfântului Ambroziu: Omnia nobis est Christus.

Într-o reflecţie din 5 august 1963, la o lună şi jumătate după alegerea sa la catedra lui Petru, scria: "Trebuie să mă întorc la început: raportul cu Cristos... care trebuie să fie izvor de umilinţă foarte sinceră: «îndepărtează-te de mine, căci sunt om păcătos...»; fie în disponibilitate: «vă voi face pescari...»; fie în simbioza voinţei şi a harului: «pentru mine viaţa este Cristos...»". Iubirea faţă de Cristos este iubire faţă de Biserica sa. În Gând la moarte putea să scrie pe bună dreptate: "Îl rog pe Domnul să-mi dea harul să fac din apropiata mea moarte dar de iubire oferit Bisericii. Aş putea spune că am iubit-o mereu şi că pentru ea, şi nu pentru altcineva, mi se pare că am trăit".

Fascinat de figura şi activitatea apostolică a sfântului Paul, când Duhul Sfânt l-a indicat ca succesor al sfântului Petru, nu şi-a precupeţit energiile sale în slujba Evangheliei lui Cristos, a Bisericii şi a omenirii, văzută în lumina planului divin de mântuire. Apărător al vieţii umane, al păcii şi al adevăratului progres al omenirii, aşa cum arată învăţăturile sale, a voit ca Biserica, inspirându-se din Conciliu şi punând în practică principiile sale normative, să redescopere tot mai mult identitatea sa, depăşind diviziunile din trecut şi foarte atentă la noile timpuri: Biserică a lui Cristos, care pune pe primul loc pe Dumnezeu, vestirea Evangheliei, chiar şi atunci când se străduieşte pentru fraţi, pentru a construi acea "civilizaţie a iubirii" inaugurată de Duhul la Rusalii.

În Note pentru testamentul meu, Paul al VI-lea a scris: "Fără monument pentru mine". Chiar dacă în octombrie 1989 i-a fost ridicat un monument în domul din Milano, adevăratul monument Paul al VI-lea şi l-a construit cu mărturia sa, cu operele, cu călătoriile apostolice, cu ecumenismul său, cu munca pentru Nova Vulgata, cu reînnoirea liturgică şi cu multiplele sale învăţături şi exemple, arătând astfel faţa lui Cristos, misiunea Bisericii, vocaţia omului modern şi conciliind gândirea creştină cu exigenţele orei dificile în care a trebuit să conducă, suferind mult, Biserica.

Cardinal Robert Sarah
prefect al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 918.