Papa Francisc: Videomesaj cu ocazia iminentei călătorii apostolice în Emiratele Arabe Unite (31 ianuarie 2019)
Iubit popor din Emiratele Arabe Unite,
Al Salamu Alaikum / Pacea să fie cu voi!
Sunt fericit să pot vizita, peste câteva zile, țara voastră, ținut care încearcă să fie un model de conviețuire, de fraternitate umană și de întâlnire între diferitele civilizații și culturi, unde mulți găsesc un loc sigur pentru a munci și a trăi liber, respectând diversitățile.
Mă bucură să întâlnesc un popor care trăiește prezentul cu privirea îndreptată spre viitor. Pe bună dreptate șeicul Zayed, fondatorul Emiratelor Arabe Unite, de cinstită amintire, declara: "Adevărata bogăție nu se află numai în resursele materiale, ci adevărata bogăție a națiunii se află în persoanele care construiesc viitorul națiunii lor... Adevărata bogăție sunt oamenii".
Mulțumesc din inimă Alteței Sale șeicul Mohammed bin Zayed bin Sultan Al Nahyan, care m-a invitat să particip la întâlnirea interreligioasă cu tema "Fraternitatea umană". Și sunt recunoscător celorlalte autorități din Emiratele Arabe Unite pentru colaborarea optimă, ospitalitatea generoasă și primirea fraternă oferite cu noblețe pentru a realiza această vizită.
Mulțumesc prietenului și fratelui iubit, marele imam de Al-Azhar, dr. Ahmed Al-Tayeb, și celor care au colaborat la pregătirea întâlnirii, pentru curajul și voința de a afirma că credința în Dumnezeu unește și nu dezbină, apropie chiar și în deosebire, îndepărtează de ostilitate și de aversiune.
Sunt fericit pentru această ocazie oferită mie de Domnul pentru a scrie, pe pământul vostru drag, o nouă pagină din istoria relațiilor dintre religii, confirmând că suntem frați, deși suntem diferiți.
Cu bucurie mă pregătesc să întâlnesc și să salut "eyal Zayid fi dar Zayd / fiii lui Zayid în casa lui Zayid", țară de prosperitate și de pace, țară de soare și de armonie, țară de conviețuire și de întâlnire!
Vă mulțumesc mult și ne vedem curând! Rugați-vă pentru mine!
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat