Întâlnire de organizare a vizitei papei Francisc în Iași
În aula "Fericitul Anton Durcovici" de la catedrala romano-catolică "Sfânta Maria Regină, Iași" a avut loc marți, 29 ianuarie 2019, începând cu ora 10.30 o întâlnire în vederea unei organizări cât mai bune a vizitei Suveranului Pontif la Iași. Au participat PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă și un număr de aproximativ 50 de preoți.
PS Aurel Percă, în calitate de coordonator general al acestei vizite, a avut în intenție să nominalizeze preoți responsabili de diferitele sectoare angrenate de o vizită de o asemenea anvergură.
Ședința a fost deschisă cu un cuvânt de salut din partea PS Petru Gherghel, care a subliniat importanța conștientizării caracterului istoric, unic și singular al acestei vizite la Iași a papei Francisc. Dată fiind amploarea acestei întâlniri, pregătirea care o anticipează trebuie să fie diversificată și să implice cât mai multe persoane.
Au urmat două materiale video care au căutat să coreleze tematic vizita sfântului papă Ioan Paul al II-lea, din anul 1999, cu cea a actualului papă. În discursul de pe aeroportul Băneasa, Ioan Paul al II-lea, făcând referire la un text din cartea profetului Ioel, a subliniat că tinerii poporului român trebuie să nu înceteze să viseze: "După aceea, voi revărsa Duhul meu peste orice făptură: vor profeți fiii voștri și fiicele voastre, bătrânii voștri vor avea vise și tinerii voștri vor avea viziuni" (Il 3,1). Generația adultă trăise coșmarul comunismului, cu visul permanent al eliberării de el. Tinerilor le revenea să viseze o lume mai buna, ferită de visele amăgitoare ale consumismului, dar alimentată de credință. Tot atunci mărturisea sfântul papă polonez că nu a putut să-i întâlnească pe tinerii români. Această ocazie o are de data aceasta papa Francisc, care subliniază importanța conectării generației tinere la cei care acum sunt bătrâni, care are ca prim și măreț rezultat preluarea credinței a celor dintâi de la cei din urmă.
PS Aurel Percă a enumerat multiplele sectoare și aspecte care trebuie luate în considerație o vizită a papei: chestiuni de logistică generală, organizarea schemei de așezare a participanților, deplasarea spre locul întâlnirii, pregătirea liturgică, programul de cântece etc. Toate acestea solicită o mobilizare generală, coordonată de responsabili.
Lista stabilită înglobează toate aceste dimensiuni și paliere de pregătire, precum și numele responsabililor:
Delegat diecezan general: episcop auxiliar Aurel Percă
Responsabil diecezan pentru presă: pr. Adrian Blăjuță
Ceremonier diecezan: pr. Daniel Iacobuț
Cor: pr. Ciprian Antălucă - maestru de cor și pr. Eduard Soare
Asistenți:
pr. Mihai Budău - protocol și autorități
pr. Benone Farcaș - invitați, protocol
pr. Egidiu Condac - invitați, episcopi, prelați, preoți
pr. Ciprian Bejan-Piser - protocol
pr. Lucian Păuleț și pr. Iosif Antili - mass-media
Responsabili-organizatori:
pr. Paul Budău și pr. Cristian Farcaș - scenă, amenajarea spațiilor, bilete de intrare
pr. Eugen Robu - amenajări artistice, decor, podium etc.
Responsabili invitați: pr. Romeo Neculai și pr. Cristian Diac
Responsabil postere și bilete de intrare: pr. Ștefan Lupu
Responsabili cu diferite sectoare:
Preoți: pr. Eduard Coșa și pr. Petru Sescu
Preoți în vârstă și bolnavi: pr. Iosif Iacob și pr. Pavel Beșleagă
Seminariști:
Elevi și tineri:
Bacău și Onești: pr. Anton Săboanu, pr. Flavian Gondoș OFMCap
Roman: pr. Cristinel Sociu OFMConv
Iași: pr. Petru-Sebastian Tamaș
Ministranți și copii: pr. Ioan Balan, pr. Pius-Petru Iancu, pr. Iacob Stolnicu, pr. Dominic-Sorin Ciobanu
Persoane consacrate: pr. Augustin Mihai Folner, OCarm
Bolnavi și persoane în vârstă: pr. Eugen Robu, pr. Leonard Farcaș, pr. Pavel Chelaru
Tineri: pr. Felix Roca, pr. Alin Conțu, pr. Marius Sabău
Studenți: pr. Fabian Doboș, pr. Lucian Farcaș, pr. Iulian Faraoanu
Voluntari: pr. Florin-Petru Sescu
Familii: pr. Felician Tiba, pr. Gabriel Farcaș
Responsabili pe decanate:
pr. Alois Farțadi - Iași
pr. Iosif Păuleț - Bucovina
pr. Irinel-Iosif Iosub - Roman
pr. Alois Moraru - Piatra Neamț
pr. Petru Blaj - Valea Siretului
pr. Isidor Dâscă - Bacău
pr. Iosif Demeterc - Traian (Bc)
pr. Costel Țăranu - Trotuș
pr. Augustin Benchea - Moinești
pr. Daniel Mărtinaș - Vrancea
În lunile care au mai rămas, pregătirea trebuie să constea nu doar în asigurarea aparatului logistic și a instrumentarului necesar pentru timpul propriu-zis alocat vizitei, cât mai ales în familiarizarea cu gândirea pastorală și teologică a papei Francisc. Pregătirea spirituală a acestui moment de manifestare a credinței în prezența urmașului sfântului Petru înseamnă rugăciuni la nivel de parohie, întâlniri catehetice, predici inspirate din documentele și enciclicele papei Francisc. Toate acestea pentru ca drumul parcurs până atunci să răspundă motoului: "Să mergem împreună!": mai întâi, la întâlnirea cu papa, apoi, împreună cu el, în credința noastră creștină comună, alături de Maica Domnului, spre slava lui Dumnezeu.
Pr. Cristian Diac
lecturi: 4179.