Solemnitatea Epifaniei

Cu ochii credinţei

De Inos Biffi

Trăind din veşnicie în sânul Tatălui, Fiul lui Dumnezeu se întrupează, asumând limitele timpului şi spaţiului. Israel îl aştepta pe Mesia, dar în mod surprinzător, când el ajunge în figura lui Isus din Nazaret, nu numai că nu este recunoscut, ci este respins. Dacă ne uităm bine, un astfel de refuz nu uimeşte. Trăsăturile lui Isus, şi apoi cuvintele sale şi gesturile sale, nu corespund cu cele imaginate şi aşteptate. Pentru ca să se întâmple asta, trebuie abandonate propriile convingeri şi propriile judecăţi, pentru a asuma determinările şi criteriile lui Dumnezeu.

Cel care este trimis pe de o parte depăşeşte aşteptările şi pe de altă parte le dezamăgeşte.

Le depăşeşte, pentru că poporul ales nu se aştepta la venirea personală a Fiului lui Dumnezeu; de altfel, ignorând misterul Treimii, îi era imposibil şi numai să-şi imagineze un Fiu născut de Tatăl încă din veşnicie. Numai că Dumnezeu nu se lăsa - aşa cum nu se lasă - măsurat de om şi întocmai depăşea, adică întrecea ceea ce el îşi putea imagina.

Pe de altă parte, erau dezamăgite aşteptările lui Israel, care cu siguranţă nu se aştepta la scandalul unui Mesia răstignit.

Concluzia este că era nevoie de credinţă, care nu mai pune pe versantul omului, ci pe versantul tulburător al lui Dumnezeu, care "egala cărţile omului". Evanghelistul Matei scrie că nişte magi veniţi din Răsărit, conduşi de o stea cu comportament singular, au mers să-l adore pe Pruncul Isus în timp ce, în mod contrar, Irod în prada tulburării a dispus furios măcelul pruncilor nevinovaţi.

Nici nu surprinde că s-a întâmplat aşa: în acei înţelepţi erau aprinşi ochii credinţei, motiv pentru care vedeau dincolo, adică dincolo de aspectele umane ale pruncului aflat în braţele mamei sale, în timp ce rămâneau tulburi şi întunecaţi ochii suveranului feroce.

Ne putem întreba: este posibil şi astăzi să-l întâlnim şi să-l vedem pe Cristos? Da! În Biserică şi în mărturia credincioşilor, când viaţa lor este luminată şi coerentă cu Evanghelia. Indicatorul lui Isus este conţinut astăzi şi transpare în conduita creştinilor; această conduită este chemată să fie actuala Epifanie. De aici responsabilitatea gravă a credincioşilor. Se proclamă că este nevoie de o Biserică credibilă. Şi este adevărat. Dar aş observa că este nevoie, mai înainte, de o Biserică credincioasă, în a cărei conduită să se vadă o viaţă de credinţă. Şi de aici responsabilitatea gravă a celor care sunt număraţi printre discipolii lui Cristos.

Însă cu asta trebuie amintit imediat că recunoaşterea lui Isus nu este oricum automată. Isus era în mod indiscutabil credibil; dar n-a fost crezut de toţi cei care l-au întâlnit, şi viaţa sa s-a încheiat pe cruce. Rămâne deschisă problema critică a libertăţii personale şi a propriei dispoziţii interioare, care se constituie treptat cu propriile alegeri şi propriile acţiuni, fiind valabilă afirmaţia că faptele noastre ne urmează în dubla lor repercusiune sau consecinţă de înclinaţie spre bine sau spre rău.

(După L'Osservatore Romano, 6 ianuarie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 872.