Celebrarea Vesperelor şi a Te Deum-ului de mulţumire pentru sfârşitul anului

Omilia Sfântului Părinte Francisc

Bazilica Vaticană, luni, 31 decembrie 2018

La sfârşitul anului, Cuvântul lui Dumnezeu ne însoţeşte cu aceste două versete din apostolul Paul (cf. Gal 4,4-5). Sunt expresii concise şi dense: o sinteză a Noului Testament care dă sens unui moment "critic" aşa cum este mereu o trecere de an.

Prima expresie care ne impresionează este "plinirea timpului". Ea asumă o rezonanţă deosebită în aceste ore finale ale unui an solar, în care simţim mai mult nevoie de ceva care să umple de semnificaţie scurgerea timpului. Ceva sau, mai bine zis, cineva. Şi acest "cineva" a venit, Dumnezeu l-a trimis: este "Fiul său", Isus. Am celebrat de puţin timp naşterea sa: s-a născut dintr-o femeie, Fecioara Maria; s-a născut sub Lege, un prunc evreu, supus Legii Domnului. Dar cum este posibil? Cu poate să fie acesta semnul "plinirii timpului"? Desigur, pentru moment este aproape invizibil şi nesemnificativ, dar în puţin mai mult de treizeci de ani, acel Isus va elibera o forţă nemaiauzită, care durează încă şi va dura toată istoria: forţa Iubirii. Iubirea este cea care dă plinire la toate, şi timpului; şi Isus este "concentratul" întregii iubiri a lui Dumnezeu într-o fiinţă umană.

Sfântul Paul spune clar de ce Fiul lui Dumnezeu s-a născut în timp, care este misiunea pe care Tatăl i-a dat-o ca s-o împlinească: s-a născut "pentru a răscumpăra". Acesta este al doilea cuvânt care impresionează: a răscumpăra, adică a scoate dintr-o condiţie de sclavie şi a restitui libertăţii, demnităţii şi libertăţii proprii a fiilor. Sclavia pe care apostolul o are în minte este aceea a "Legii", înţeleasă ca ansamblu de precepte de respectat, o Lege care desigur îl educă pe om, este pedagogică, dar nu-l eliberează de condiţia sa de păcătos, dimpotrivă, ca să spunem aşa îl "pironeşte" de această condiţie, împiedicându-l să ajungă la libertatea fiului.

Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său Unicul Născut pentru a dezrădăcina din inima omului sclavia veche a păcatului şi astfel să-i restituie demnitatea sa. De fapt, din inima umană - aşa cum învaţă Isus în Evanghelie (cf. Mc 7,21-23) - ies toate intenţiile rele, fărădelegile care corup viaţa şi relaţiile.

Şi aici trebuie să ne oprim, să ne oprim să reflectăm cu durere şi căinţă pentru că, şi în timpul acestui an care se apropie de sfârşit, atâţia bărbaţi şi femei au trăit şi trăiesc în condiţii de sclavie, nedemne de persoane umane.

Şi în oraşul nostru Roma există fraţi şi surori care, din diferite motive, se află în această stare. Mă gândesc, îndeosebi, la cei care trăiesc fără locuinţă. Sunt peste zece mii. Iarna, situaţia lor este deosebit de dură. Toţi sunt fii şi fiice ai lui Dumnezeu, dar diferite forme de sclavie, uneori foarte complexe, i-au făcut să trăiască la limita demnităţii umane. Şi Isus s-a născut într-o condiţie asemănătoare, dar nu din întâmplare, sau dintr-un incident: a voit să se nască aşa, pentru a manifesta iubirea lui Dumnezeu faţă de cei mici şi cei săraci, şi astfel să arunce în lume sămânţa Împărăţiei lui Dumnezeu, Împărăţia dreptăţii, a iubirii şi a păcii, unde nimeni nu este sclav, ci toţi sunt fraţi, fii ai unicului Tată.

Biserica din Roma nu vrea să fie indiferentă faţă de sclaviile din timpul nostru şi nici să le observe şi să le asiste pur şi simplu, ci vrea să fie înlăuntrul acestei realităţi, aproape de aceste persoane şi de aceste situaţii. Apropiere, maternă.

Această formă a maternităţii Bisericii îmi place s-o încurajez în timp ce celebrăm maternitatea divină a Fecioarei Maria. Contemplând acest mister, noi recunoaştem că Dumnezeu s-a "născut din femeie" pentru ca noi să putem primi plinătatea umanităţii noastre, "înfierea". De înjosirea sa noi am fost ridicaţi. Din micimea sa a venit măreţia noastră. Din fragilitatea sa, forţa noastră. Din faptul de a deveni servitor, libertatea noastră.

Ce nume să dăm la toate acestea, dacă nu Iubire? Iubire a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, căreia în această seară, sfânta maică Biserică înalţă în toată lumea imnul său de laudă şi de mulţumire.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 405.