Papa Francisc: Angelus (30 decembrie 2018)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi celebrăm sărbătoarea Sfintei Familii şi liturgia ne invită să reflectăm asupra experienţei Mariei, a lui Iosif şi a lui Isus, uniţi de o iubire imensă şi însufleţiţi de mare încredere în Dumnezeu. Textul evanghelic de astăzi (cf. Lc 2,41-52) relatează călătoria familiei din Nazaret spre Ierusalim, pentru sărbătoarea Paştelui. Însă, în călătoria de întoarcere, părinţii îşi dau seama că fiul de doisprezece ani nu este în caravană. După trei zile de căutare şi de teamă, îl găsesc în templu, aşezat printre învăţători, discutând cu ei. La vederea Fiului, Maria şi Iosif „au rămas înmărmuriţi” (v. 48) şi Mama i-a manifestat îngrijorarea lor spunând: „Tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi” (ibid.).

Uimirea – ei „au rămas înmărmuriţi” – şi îngrijorarea – „tatăl tău şi cu mine, îngrijoraţi” – sunt cele două elemente asupra cărora aş vrea să atrag atenţia voastră: uimire şi îngrijorare.

În familia din Nazaret n-a dispărut niciodată uimirea, nici măcar într-un moment dramatic ca pierderea lui Isus: este capacitatea de a se uimi în faţa manifestării treptate a Fiului lui Dumnezeu. Este aceeaşi uimire care îi cuprinde şi pe învăţătorii de la templu, uimiţi „de înţelepciunea şi de răspunsurile lui” (v. 47). Dar ce este uimirea, ce înseamnă a se uimi? A se uimi şi a se minuna este contrariul lui a considera totul ceva sigur, este contrariul lui a interpreta realitatea care ne înconjoară şi evenimentele istoriei numai după criteriile noastre. Şi o persoană care face asta nu ştie ce este înmărmurirea, cea este uimirea. A ne uimi înseamnă a ne deschide la alţii, a înţelege motivele altora: această atitudine este importantă pentru a vindeca raporturile compromise dintre persoane şi este indispensabilă şi pentru a vindeca rănile deschise în cadrul familial. Când există probleme în familii, considerăm ceva sigur că noi avem dreptate şi închidem uşa pentru alţii. În schimb, trebuie să ne gândim: „Dar ce anume are bun această persoană?” şi să ne uimim pentru acest „bun”. Şi asta ajută unitatea familiei. Dacă voi aveţi probleme în familie, gândiţi-vă la lucrurile bune pe care le are cel din familie cu care aveţi probleme şi uimiţi-vă de asta. Şi asta va ajuta la vindecarea rănilor familiale.

Al doilea element pe care aş vrea să-l percep din evanghelie este îngrijorarea pe care au experimentat-o Maria şi Iosif când nu reuşeau să-l găsească pe Isus. Această îngrijorare manifestă centralitatea lui Isus în sfânta familie. Fecioara şi soţul său îl primiseră pe acel Fiu, îl păzeau şi îl vedeau crescând în vârstă, înţelepciune şi har în mijlocul lor, dar mai ales el creşte înlăuntrul inimii lor; şi, puţin câte puţin, se măreau afectul lor şi înţelegerea lor faţă de el. Iată pentru ce familia din Nazaret este sfântă: pentru că era centrată pe Isus, spre el erau îndreptate toate atenţiile şi grijile Mariei şi ale lui Iosif.

Acea îngrijorare pe care ei au simţit-o în cele trei zile ale pierderii lui Isus ar trebui să fie şi îngrijorarea noastră când suntem departe de el, când suntem departe de Isus. Ar trebui să simţim îngrijorare când mai mult de trei zile uităm de Isus, fără a ne ruga, fără a citi evanghelia, fără a simţi nevoia prezenţei sale şi a prieteniei sale mângâietoare. Şi de atâtea ori trec zilele fără ca eu să-mi amintesc de Isus. Dar acest lucru este urât, acest lucru este foarte urât. Ar trebui să simţim îngrijorare când se întâmplă aceste lucruri. Maria şi Iosif l-au căutat şi l-au găsit în templu în timp ce învăţa: şi noi, mai ales în casa lui Dumnezeu putem să-l întâlnim pe Învăţătorul divin şi să primim mesajul său de mântuire. În celebrarea euharistică trăim experienţa vie a lui Cristos; el ne vorbeşte, ne oferă cuvântul său, ne luminează, luminează drumul nostru, ne dăruieşte Trupul său în Euharistie din care luăm vigoare pentru a înfrunta dificultăţile de fiecare zi.

Şi astăzi să ne întoarcem acasă cu aceste două cuvinte: uimire şi îngrijorare. Eu ştiu să am uimire, când văd lucrurile bune ale altora şi astfel să rezolv problemele familiale? Eu simt îngrijorare când m-am îndepărtat de Isus?

Să ne rugăm pentru toate familiile din lume, în special pentru acelea în care, din diferite motive, lipsesc pacea şi armonia. Şi să le încredinţăm ocrotirii Sfintei Familii din Nazaret.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Să ne rugăm împreună pentru toţi cei care în Republica Democratică din Congo suferă din cauza violenţei şi a virusului Ebola. Doresc ca toţi să se angajeze să se menţină un climat paşnic care să permită o desfăşurare regulamentară şi paşnică a alegerilor. Să ne rugăm împreună: „Bucură-te, Marie,…”.

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini; grupurile parohiale, asociaţiile şi tinerii. Astăzi adresez un salut special familiilor prezente aici. Aplauze pentru familiile care sunt aici, toate, precum şi pentru cele care participă de acasă prin televiziune şi radio. Familia este o comoară: trebuie păzită mereu, apărată. Sfânta familie din Nazaret să vă ocrotească şi să lumineze mereu drumul vostru.

Îi salut pe călugării Mercedari veniţi împreună cu ministranţi din diferite părţi ale Italiei, precum şi pe credincioşii din Legnaro şi Gragnano. Îi salut pe scoutiştii din Villabate; pe tinerii de la Mir din unitatea pastorală Codognè (Dieceza de Vittorio Veneto) şi pe cei din unele parohii din dieceza de Bergamo: Curno, Palazzago, Gromlongo, Barzana, Almenno. Şi salut aceste două grupuri de surori cu drapelul spaniol şi cu drapelul polonez.

Şi urez tuturor o duminică frumoasă şi un sfârşit senin de an. A termina anul cu seninătate. Vă mulţumesc iarăşi pentru urările voastre şi pentru rugăciunile voastre. Şi continuaţi vă rog să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 19.