Biserica şi statul în Grecia

De Ioannis Maragos

Problema relaţiilor dintre Biserică şi stat este tot atât de veche precum statul grec. De cele mai multe ori se prezintă legată de interesul, din partea statului, de a intra în posesia „proprietăţilor Bisericii”. Încă din 2 august 1829, cu a 11-a deliberarea a celei de-a 4-a Adunări Naţionale, se decidea că statul grec, care se năştea în acel timp, va intra în posesia „proprietăţilor Bisericii”. În schimb, statul, din încasările de la aceste proprietăţi, va vărsa bani „pentru a îmbunătăţi condiţiile preoţilor şi instruirea tineretului”.

Actualmente aceste relaţii sunt definite din partea Bisericii de „synallilia”, adică de respect reciproc şi ajutor. Actualul guvern a manifestat recent intenţia de a proceda la delimitarea „rolurilor bine definite” ale Bisericii şi statului, pentru ca să nu existe ingerinţe dintr-o parte sau din alta. În aceste ultime săptămâni, cu ocazia următoarei revizuiri a Cartei constituţionale greceşti, se vorbeşte despre „neutralitate religioasă a statului”. Această perspectivă a supărat Biserica şi ea a reacţionat cu vehemenţă.

Scurtă cronică

La 23 iulie 1833, cu Decret Regal şi fără acordul prealabil al patriarhiei ecumenice, era proclamată „independenţa” Bisericii Ortodoxe din Grecia, declarând că, de atunci, va păstra numai o unitate dogmatică dar nu administrativă cu patriarhia ecumenică. Biserica, din punctul de vedere administrativ, ar ca preşedinte regele (în acel moment era Otto de Bavaria, catolic, şi regenţa era compusă dintr-un triumvirat tot din bavarezi dar protestanţi), în timp ce spiritual era condusă de un organ colegial de episcopi (Sfântul Sinod al Regatului de Grecia). În sesiunile sale era obligatorie prezenţa comisarului sau a fiduciarului regal, care era laic.

Situaţia care s-a format, şi care era de fapt schismatică, a fost rezolvată în 1850 când patriarhia ecumenică a acordat autocefalia Bisericii din Grecia. Prezenţa obligatorie a reprezentantului guvernamental a fost abolită cu aprobarea Cartei constituţionale a Greciei din 1977.

Convieţuirea dintre stat şi Biserică a alternat furtuni şi stări de linişte. O serioasă furtună izbucneşte în octombrie-noiembrie 1901, când ziarul cotidian din Atena „Acropoli” publica în episoade traducerea sfintei Biblii, mai precis a Evangheliilor, în greaca populară. Unii profesori de la Universitatea din Atena, susţinători ai „Katharevusa” (adică, a unei limbi greceşti curate şi aproape arhaizante), promovează unele mobilizări împotriva iniţiativei de două ori sacrilege a ziarului: alterarea limbii originale aproape sacre şi faptul de a face asta în greaca populară. Au fost mari demonstraţii, care au ajuns la apogeu la 7 noiembrie 1901, când Jandarmeria a tras în mulţimea care a încercat să mărşăluiască împotriva sediului arhiepiscopiei de Atena. Au fost morţi şi mulţi răniţi.

Ziarul şi-a cerut public scuze, în timp ce arhiepiscopul de Atena, Prokopios, precum şi guvernul, au fost constrânşi să-şi dea demisia. Parlamentul s-a văzut constrâns la revizuirea Constituţiei care era în desfăşurare în parlament adăugând la Constituţia din 1911 o dispoziţie care interzicea traducerea sfintei Biblii fără permisiunea Marii Biserici a lui Cristos din Constantinopol. Mai târziu, în Constituţia din 1927 a fost adăugată şi necesitatea cererii permisiunii şi a aprobării prealabile din partea Bisericii autocefale din Grecia.

Din 1922-1932 au existat diferite exproprieri ale terenurilor care aparţineau Bisericii. Şi s-a promis o contribuţie a statului pentru stipendiul clerului, care reparare a statului în schimbul marilor concesiuni de terenuri care au fost făcute de Biserică statului în timpul deceniului.

Această contribuţie a început să fie vărsată în contul clerului de la 1 octombrie 1945. La 18 septembrie 1952, statul procedează iarăşi la o expropriere de terenuri, declarând că aceasta va fi ultima şi că nu va mai fi alta în viitor. În afară de asta, se angaja să furnizeze Bisericii orice sprijin necesar (fizic şi tehnic), pentru ca ea să valorizeze proprietate care i-a rămas.

Între timp, stipendiul clericilor era luat, în parte, din încasările Bisericii care taxa mitropoliile şi parohiile cu un procent pe respectivele intrări.

Din 24 iulie 1968, statul se angajează să integreze stipendiul în aşa măsură încât să ajungă egal cu cel al angajaţilor statali.

La 28 ianuarie 2004, contribuţia Bisericii pentru stipendiul clericilor este eliminat şi se stabileşte că „salarizarea” clerului va fi în sarcina statului. Clarificăm că „salarizarea” clerului acoperă numai preoţii, nu şi monahii şi monahiile. În sens larg, clericii seculari greci sunt „angajaţi publici”. Acest regim este în vigoare până astăzi.

Clericii salarizaţi de stat sunt 9.500, plătiţi din bugetul public. Acest salariu ajunge la 161 de milioane de euro pe baza bilanţului din 2005. Preoţii sunt în mod normal taxaţi ca toţi angajaţii. Salariul preoţilor care sunt la pensie ajunge la 57,4 milioane de euro, în timp ce salariul celor circa 100 de episcopi şi al unui mic număr de predicatori este estimat la 4,3 milioane de euro.

Arhiepiscopul primeşte 2.600 euro. Mitropoliţii şi mitropoliţii titulari primesc 2.210 euro. Episcopii titulari şi episcopii auxiliari 1.820 euro. Primesc 75 euro în plus cei care au doctoratul şi 40-45 euro în plus cei care au o diplomă după absolvirea facultăţii. Clericii cu formare universitară, la prima numire, primesc 678 euro, cei cu 10 ani de slujire 1.032 euro, şi 1.410 euro cei cu 30 de ani de slujire. Un preot la prima numire, care provine din instruirea secundară, primeşte 644 euro şi 1.099 euro cei care au ajuns la 30 de ani de slujire.

Actualmente, statusul clerului, fie ca salariu fie ca număr de angajaţi, este reglementat de clauzele „memorandumurilor” stipulate de statul grec şi de creditorii internaţionali care controlau (sau controlează, depinde de partea în care se află cineva) economia greacă.

Acum guvernul susţine că s-a terminat această epocă, însă, de fapt, economia greacă va rămâne sub control încă multe decenii din partea creditorilor internaţionali. De fapt, clericii, fiind consideraţi angajaţi publici, sunt obligaţi de norma conform căreia, la fiecare cinci angajaţi publici care iese la pensie, unul singur este asumat în serviciu. Se presupune că această dispoziţie (legea 3823/2010) are o dată de expirare, dar există toate motivele pentru a crede că va continua încă mult timp (datele sunt luate din News.gr).

„Grecia grecilor ortodocşi”

„Grecia grecilor ortodocşi” era motoul dictaturii coloneilor. Cu venire dictaturii coloneilor, la 21 aprilie 1967, o serie de legi şi de acte administrative aşa-numite obligatorii, face efectivă „lovitura de stat” şi pentru Biserică aşa încât tulbură şi autoritatea religioasă a Bisericii din Grecia. Este suspendată pe timp nedeterminat (în substanţă interzisă) reuniunea Sfântului Sinod al episcopilor, prevăzută pentru 5 noiembrie 1967. Este dizolvată compoziţia, în vigoare pe atunci, a Sfântului Sinod Permanent şi, cu legea din 1 mai 1967, se decide să se stabilească un nou Sinod Permanent compus numai din 8 persoane care, de acum înainte, vor fi ales şi numite de guvern şi nu de Sfântul Sinod al Ierarhiei. Ziua următoare guvernul procedează la numirea lor.

În afară de asta, i se ia Sfântului Sinod al episcopilor dreptul de a alege proprii episcopi şi este introdusă limita de vârstă, fixată la 80 de ani ca termen obligatoriu al slujirii efective, în locul rămânerii pe viaţă, prescrisă până în acel moment. Astfel, împreună cu alţi mitropoliţi, a trebuit să-şi dea demisia şi arhiepiscopul Chrysostomos al II-lea. Numirea noului arhiepiscop a avut loc la 13 mai 1967. Sinodul restrâns a procedat la numirea noilor mitropoliţi în locul celor retraşi datorită limitei de vârstă. În afară de asta, doi mitropoliţi au fost depuşi şi alţi cinci constrânşi să-şi dea demisia. Astfel începe o perioadă de fluiditate între normalitate canonică şi necanonică.

În noiembrie 1973 şi până în 1974, are loc un schimb la vârfurile dictaturii. În paralel, după puţin timp, este efectuat şi un schimb la vârfurile Bisericii: nou arhiepiscop şi noi membri în corpul mitropoliţilor. Această fluiditate administrativă în Biserică se prelungeşte până când vor fi în viaţă episcopii constrânşi să-şi dea demisia care, ofensaţi, se bat pentru propria reabilitare. Unii apelează la tribunalele europene. Astfel se ajunge până după 1993.

Încă o dată, proprietăţile Bisericii

O mare criză în relaţiile Biserică-stat va izbucni în 1987 din nou în jurul problemelor legate de patrimoniul de terenuri ale Bisericii, pe care guvernul prezidat de Andreas Papandreu vrea să le ia în posesie.

La 11 mai 1988 vor fi puternice manifestări de stradă fie din partea poporului fie din partea clerului împotriva legii.

Arhiepiscopul Serafim şi primul ministru Andreas Papandreu ajung la o soluţie de compromis: ministrul responsabil, Antonis Tritzis, în prima remaniere este înlocuit şi primul ministru într-un fel îşi salvează reputaţia, în timp ce Biserica obţine puncte în favoarea sa.

Problema cărţilor de identitate

La 17 iulie 2000 avem noi probleme. Autoritatea independentă, garantă a inviolabilităţii datelor personale ale cetăţenilor, dispune că „religia” trebuie să fie eliminată din cărţile de identitate. Şi miniştrii competenţi decid să procedeze în acest sens. Acest lucru devine motiv de mari tensiuni între stat şi Biserică. S-a ajuns la apogeu cu manifestaţia de la Sintagma, piaţa centrală din Atena, şi pe străzile adiacente. S-a vorbit despre aproape un milion de prezenţe. La demonstraţia de protest erau prezenţi şi mitropoliţii membri ai Sfântului Sinod. Discursul principal a fost rostit de răposatul arhiepiscop de Atena, Christodoulos.

De data aceasta a învins statul. Cuvântul „religie” a fost abolit din cărţile de identitate. Însă guvernul aflat în funcţie a pierdut alegerile ţinute imediat după aceea şi mulţi au văzut în această înfrângere şi mâna lungă a Bisericii.

O anumită acomodare

În 7 februarie 2004, guvernul lui Samaras dă o lege în care se prescrie în mod expres separarea administrativă între stat şi Biserică. De acum înainte, Biserica este supusă numai statului său constituţional şi regulamentelor votate de Sfântul Sinod. Biserica este obligată să aplice legea statală numai când gestionează banul statal (de exemplu subvenţiile) sau resurse comunitare. La 7 octombrie 2014 este reglementat şi ceea ce încă era în discuţie pentru imobilele mănăstirilor.

Revizuirea conţinuturilor predării religiei în şcoli

Şi suntem în zilele noastre. În ianuarie 2016, ministrul Instruirii Publice, Nikos Filis, declară că sunt în pregătire noi programe pentru „predarea religiei” în şcoli. Şi explică faptul că noile programe nu vor mai avea caracterul confesional aşa cum a fost până în acel moment.

La 13 septembrie 2016, acele programe sunt publicate. Biserica le respinge în mod sonor, subliniind că n-a fost consultată prealabil, aşa cum ar fi trebuit să se facă în mod normal.

La 28 septembrie, arhiepiscopul de Atena, Ieronimos, trimite un memorandum de protest care renegă încă o dată aceste programe şi cere să se deschidă dialogul cu privire la temă.

La 5 octombrie 2016, primul ministru şi arhiepiscopul se întâlnesc în privat şi este concordat începutul unui dialog ştiinţific între cele două părţi. Programele sunt suspendate până la noi ordine. În următoarea remaniere a guvernului, Nikos Filis este demis.

Iulie 2017: este numit nou ministru al Instruirii K. Gavroglou, care pune în aplicare noi dispoziţii pentru a demara dialogul dorit. E adevărat, exprimă proiectele sale, dar sub formă de dorinţe. Se fereşte să prezinte adevărate proiecte, probabil pentru că el însuşi nu are ideile clare.

Un pas spre „neutralitatea statului”

La data de 6 noiembrie 2018 intră în scenă penultimul act (penultimul pentru că, în mod sigur, vor fi altele).

A fost publicat un document „de intenţii comune”, în care se exprimă „intenţia de a elabora un acord istoric între Biserică şi stat care va asuma forma de legislaţie” şi, îndeosebi, se propune ceea ce urmează:

1. „Statul grec (în greacă se spune „dimosio”, în latină „res publica”, republica) recunoaşte că, încă din 1939, când a fost dată legea obligatorie 1731/1939, (statul) a cumpărat patrimoniul ecleziastic cu o sumă inferioară valorii sale efective.
2. Statul grec recunoaşte că, în schimbul patrimoniului ecleziastic pe care l-a cumpărat, a asumat obligaţia de a salariza, în sens larg, clerul.
3. Statul grec şi Biserica recunosc că preoţii nu vor mai fi consideraţi angajaţi publici şi de aceea vor fi şterşi din Oficiul central care prevede plătirea angajaţilor publici.
4. Statul grec se angajează să verse în fiecare an Bisericii, ca un ajutor, o sumă corespunzătoare sumei salariului total al preoţilor aflaţi în activitate: această sumă va fi reglementată şi adaptată prin urmare în analogie cu variaţiile salariilor în guvernul grec.
5. Biserica, după acest acord, renunţă la orice altă revendicare asupra patrimoniului ecleziastic aflat în discuţie.
6. Ajutorul anual va fi vărsat într-un fond special al Bisericii şi va fi destinat exclusiv salariilor clerului, sub singura responsabilitate a Bisericii din Grecia şi supravegherea autorităţilor competente ale statului.
7. Cu prezentul acord se garantează actualul număr de locuri organice ale clerului Bisericii din Grecia, inclusiv actualul număr de angajaţi laici ai Bisericii din Grecia.
8. Dacă Biserica din Grecia va decide să mărească numărul clerului, asta nu va comporta o mărire corespunzătoare a ajutorului anual.
9. Statul grec şi Biserica din Grecia decid să instituie o Casă comună pentru valorizarea patrimoniului ecleziastic.
10. Această Casă va fi gestionată de un consiliu de cinci membri. Doi membri vor fi numiţi de Biserica din Grecia, doi membri vor fi numiţi de guvernul grec şi un membru va fi numit de comun acord.
11. Casa pentru valorizarea patrimoniului ecleziastic va gestiona şi va valoriza şi proprietăţile care, din 1952 până astăzi, erau disputate între guvernul grec şi Biserica greacă. În acest fond este cuprinsă orice altă proprietate pe care Biserica va voi în mod voluntar să fie gestionată de Casă cu scopul de a o valoriza.
12. Încasările şi obligaţiile „Casei pentru valorizarea patrimoniului ecleziastic” vor fi distribuite egal între statul grec şi Biserica din Grecia.
13. Acelaşi lucru este valabil pentru proprietăţile fiecărei mitropolii, adică proprietăţile controversate, dar şi acele proprietăţi pe care mitropoliile le vor încredinţa voluntar la „Casa pentru valorizarea patrimoniului ecleziastic”.
14. „Compania pentru valorizarea patrimoniului imobiliar al Bisericii”, întemeiată cu legea nr. 4182/2013 între statul grec şi sfânta arhidieceză de Atena, va fi încorporată în „Casa pentru valorizarea patrimoniului ecleziastic” şi va fi gestionată conform regimului juridic actual.
15. Angajamentele expuse mai sus de cele două părţi vor fi efective, cu condiţia prealabilă ca ele să fie respectate în ansamblul lor”.

Reacţii împotriva comunicatului

Mulţi, şi îndeosebi guvernul şi redactorii ecleziastici ai documentului, considerau că, odată cu „Comunicatul final comun”, discuţia cu privire la proprietăţile Bisericii şi la modalităţile de plătire a clerului, eventual cu vreo mică ajustare, a ajuns la un sfârşit fericit. În schimb, reacţia mitropoliţilor şi a clerului a fost foarte puternică.

Documentul, adus la Sfântul Sinod şi discutat acolo, a fost respins în bloc şi în unanimitate. Rezultatul: Biserica a devenit un cazan în fierbere şi guvernul, care nu se aştepta la o astfel de reacţie, a bătut în retragere.

Printre multele reacţii prezint fragmente din câteva deosebit de indicative.

Mitropolitul Ambrozie de Kalavrita (oraş aproape de Patras, cunoscut datorită luărilor sale de poziţie „ultra”) se întreba cu glas tare: „Dar cum este posibil ca muftiii musulmani din Tracia (nord-estul Greciei) să fie salarizaţi de ministerul de externe şi parohii din Biserica ortodoxă să fie aruncaţi afară?”.

Şi mitropolitul de Demetriados, Ignatie (oraşul Volos, Grecia centrală, Tessalia): „Preafericite, trebuie să înţelegeţi că nu suntem împotriva dumneavoastră şi că încercăm să vă salvăm. Nu veţi mai putea circula liber în ţară, nici nu veţi fi în măsură să mergeţi la sate. Nu veţi putea merge în nicio metropolă din cauza reacţiilor care vor fi din partea clerului”.

Mitropolitul de Piure, Serafim: „Acest acord nu trebuie să treacă. Aici este în plină desfăşurare un proces de acorduri secrete”.

Mitropolitul de Nafpaktos, Ierotheos: „Toţi trebuie să avem posibilitatea de a ne exprima. Aici în schimb se încearcă să nu fim lăsaţi să vorbim, să fim numai ascultători”.

Mitropoliţii din ţările noi (nordul Greciei) subliniau că trebuia să fie informat în prealabil patriarhul ecumenic, ceea ce nu s-a făcut.

Ziua următoare, la 7 noiembrie, a intervenit şi mitropolitul de Ioannina, Maximos (Epiro). De cei care sunt înlăuntrul afacerilor ecleziastice este cunoscut ca persoană din entourage-ul apropiat al arhiepiscopului şi se face ipoteza că el a fost mai întâi unul dintre negociatori şi după aceea unul dintre autorii documentului respectiv. Vorbind la primul program al TV naţionale ERT a spus: „Am avut odată «părinţii muncitorilor» (în greacă, ergatopateres. Acest titlu este peiorativ şi este atribuit sindicaliştilor de profesie), acum am descoperit că există şi «despotades papadopateres», («despotis» este un titlu atribuit episcopilor; papadopateres, în analogie cu cele spuse mai sus, sindicalişti ai papades, ai preoţilor) şi mă refer la Sfântul de Demetriados (un mitropolit poate să fie numit şi cu titlul de Sfânt urmat de numele sediului său. Aici se referă la mitropolitul Ignatie de Volos, Tessalia) şi Sfântul de Messinia (adică mitropolitul Crisostom), care s-au răzvrătit declarând că noi distrugem contractele de muncă ale clericilor şi că ei iubesc clerul mai mult decât pe noi. Asta nu pot să accept”.

O altă notă. Trebuie să se ţină cont cum se cuvine de o componentă care nu este indiferentă în toată această dezbatere. Mitropoliile prezente în Epir, Macedonia, Tracia şi din Marea Egee de nord depind spiritual de patriarhia ecumenică. Mitropoliile de Dodecanez şi de Creta depind de patriarhia ecumenică şi administrativ. Biserica din Creta este autonomă dar nu independentă şi este prezidată de Sfântul Sinod local având în frunte un arhiepiscop care răspunde patriarhiei ecumenice.

La rândul său, patriarhia ecumenică a exprimat insatisfacţia sa puternică pentru că n-a fost informată imediat despre ceea ce era în discuţie şi a afirmat că nu va accepta nimic fără să fi dat consensul său prealabil. Purtătorul de cuvânt al patriarhiei, Nicolae Papachristou, a declarat: „Patriarhia ecumenică n-a fost informată oficial şi îşi însuşeşte preocuparea preoţilor cât priveşte statusul lor legal şi modul cu care vor fi salariaţi”.

Uniunea clerului parohial din Grecia într-un comunicat al său a declarat: „Lupta noastră este împotriva guvernului şi nu împotriva mitropoliţilor noştri cu care suntem uniţi în această luptă comună”.

Guvernul, dat fiind rezultatul discuţiei în Sinod şi climatul negativ care s-a creat, a declarat la cald că va proceda unilateral la formularea unei legi propriu-zise pentru a reglementa întreaga problemă.

După nici o săptămână, guvernul, prin gura ministrului Instruirii Publice şi al Afacerilor Religioase, a făcut pas înapoi, retractând propunerile sale arogante şi anunţând că „vrea să demareze un ciclu de discuţii pe toate fronturile pentru a informa ceea ce a fost rău înţeles şi pentru a înţelege motivul reacţiilor”. Şi a adăugat: „Nu avem nimic de care să ne temem, dar vrem să completăm dialogul şi să luăm iniţiativele necesare. Acest ciclu de dialoguri trebuie să fie completat imediat, cu arhiepiscopul, Biserica din Creta, patriarhul ecumenic, cu mitropoliţii care îl doresc şi cu reprezentanţii clerului”.

Dată fiind reacţia puternică şi opoziţia compactă a clerului şi „cartonaşul roşu” al ierarhiei şi al clerului, guvernul şi-a schimbat opinia, revenind la normalitate şi amintindu-şi că metodologia dialogului, cu toţi cei interesaţi, şi nu numai cu câţiva exponenţi preferenţiali, este drumul cel mai oportun la câteva luni de la alegeri.

Foarte diplomatic ministrul a ignorat faptul că ierarhia a respins sonor documentul şi a subliniat faptul că, în comunicatul final, Sinodul se declară gata să dialogheze cu statul, spunând: „Decizia unanimă a ierarhiei este foarte pozitivă. A continua dezbaterea este ceva foarte pozitiv”.

În afară de asta, post factum, ministrul a mers la Fanar pentru a-l întâlni pe patriarh şi pentru a-l informa şi a discuta cu el despre modul în care se află lucrurile.

Biserica din Creta se consultă cu patriarhia ecumenică

Sinodul ierarhiei Bisericii autonome din Creta împreună cu „Uniunea clerului local” s-a declarat în unanimitate împotriva documentului respectiv şi a prevestit vizita unei delegaţii la patriarhie pentru a discuta cu privire la aceste lucruri.

Această vizită a delegaţiei Sfântului Sinod la patriarhia ecumenică la Fanar a avut loc la 20 decembrie 2018.

Consultarea cu patriarhia a atins fie problema salariului clerului, fie două dintre articolele din Constituţia greacă propuse pentru revizuire care interesează Biserica ortodoxă, îndeosebi revizuirea articolului 21 din Constituţie despre instituţia familială sacră.

Iată declaraţia finală a întâlnirii la Fanar:

„1) Religia predominantă în Grecia este cea a Bisericii orientale ortodoxe creştine. Biserica greco-ortodoxă, recunoscându-l drept conducător pe Domnul nostru Isus Cristos, este indisolubil unită, cât priveşte dogma, cu Marea Biserică de Constantinopol şi cu toate celelalte Biserici creştine ortodoxe, respectând în mod imutabil, ca şi celelalte Biserici, sfintele canoane apostolice şi sinodale, precum şi sfintele tradiţii. Ea este autocefală şi administrată de Sfântul Sinod, compus din toţi episcopii care sunt în funcţie, şi de Sfântul Sinod Permanent care derivă din el, constituit aşa cum este prescris de Carta statutară a Bisericii, în conformitate cu dispoziţiile Tomului Patriarhal din 29 iunie 1850 şi ale Actului Sinodal din 4 septembrie 1928.

2) Regimul ecleziastic stabilit în anumite regiuni ale statului nu trebuie să fie considerat contrar dispoziţiilor din paragraful precedent.

3) Textul Sfintelor Scripturi va fi menţinut nealterat. Traducerea sa oficială într-o altă limbă, fără consensul preliminar al Bisericii autocefale greceşti şi al Marii Biserici a lui Cristos de Constantinopol, este interzisă”.

În declaraţia comună a celor două delegaţii se afirmă şi: „Cu privire la problema propunerii de revizuire a articolului 21 din Constituţie despre instituţia familială sacră, patriarhia ecumenică a exprimat împotrivirea sa faţă de intenţia de a şterge fraza în vigoare în actuala Constituţie unde se declară că familia este «fundamentul conservării şi promovării naţiunii», pentru că această instituţie sacră este o celulă fundamentală a naţiunii în decursul secolelor şi are nevoie de o protecţie constituţională explicită şi nu de o abandonare a sa”.

Cât priveşte articolul 3 din Constituţie, în care se prevede să se definească statul grec „neutru din punct de vedere religios”, se consideră că acest lucru va schimba statusul cutumelor ecleziastice seculare în vigoare. Patriarhul exprimă împotrivirea sa puternică datorită consecinţelor juridice negative care vor rezulta şi care se referă la poziţia generală a Bisericii ortodoxe în cadrul statului grec.

Amendamentul propus:

1. „ Va slăbi poziţia instituţională a patriarhiei ecumenice ca persoană juridică de drept public internaţional.

2. Va comporta expulzarea Bisericii din viaţa publică. De aceea vor fi abolite zilele libere din festivităţile religioase, vor fi alterate conţinutul şi învăţământul educaţiei religioase, simbolurile sacre ale ortodoxiei vor fi înlăturate în toate serviciile publice (şcoli, tribunale, etc.)…

3. Va crea bazele pentru schimbarea statului juridic în vigoare care determină starea ecleziastică a Cretei, a Dodecanezului, în aşa-numitele noi ţinuturi şi a exarhatului patriarhal de Patmos.

De aceea, dispoziţiile în vigoare conţinute în articolul 13 din Constituţie, a căror revizuire nu este prevăzută şi că au fost experimentate cu succes de-a lungul timpului, furnizează o suficientă protejare a libertăţii de conştiinţă religioasă a fiecărei persoane şi a cultului religios al fiecărei religii recunoscute.

Cât priveşte propunerea de a modifica actualul status de muncă al clerului şi al laicilor angajaţi în Biserică, Maica Biserică primeşte preocuparea lor justă şi susţine cererea de a menţine starea lor actuală în „Unica autoritate a salarizărilor din Grecia” precum şi menţinerea actualului status de muncă în cadrul instituţional în vigoare. Reglementarea propusă este, în schimb, o schimbare intenţională şi defavorabilă în raporturile de muncă.

Patriarhia ecumenică tinde mereu spre o bună cooperare cu conducătorii statului grec pentru binele clerului evlavios şi al credinciosului popor grec, pentru ca să fie salvgardate şi păstrate sfintele tradiţii ale naţiunii noastre binecuvântate”.

La 11 decembrie 2018 a fost publicată compoziţia Comisiei stabilite de Sfântul Sinod al episcopilor pentru dialogul cu guvernul. O formează opt persoane şi sunt:

1. trei mitropoliţi,
2. preşedintele „Sfintei uniuni a clerului parohial din Biserica greacă”, aşa cum a promis arhiepiscopul,
3. patru profesori de la universitate, experţi în materie de jurisprudenţă şi de teologie.

În afară de asta, această Comisie este autorizată să cheme, când crede oportun şi necesar, alţi episcopi sau studioşi clerici şi laici competenţi cu privire la temele care treptat vor fi tratate şi discutate, pentru a avea de la ei o părere clarificatoare autoritară. Concluziile, rod al dialogului Comisiei cu o contra-parte a statului, vor fi prezentate Sinodului Ierarhiei Bisericii din Grecia pentru aprobarea finală.

La 19 decembrie, Comisia a ţinut prima sa reuniune şi, la sfârşitul şedinţei, a dat un comunicat în care declară că este în aşteptarea proiectului de lege al guvernului grec, pentru a-l examina înainte ca el să fie supus votului parlamentului.

Şi sublinia că, în afară de asta, Comisia îşi desfăşoară funcţia sa numai colectiv şi că niciunul dintre membrii săi nu poate participa la vreo tratativă fără mandatul prealabil şi expres al Comisiei înseşi.

De asemenea, se angaja să elaboreze un raport de prezentat la Sfântul Sinod al episcopilor despre proiectul de lege pe care îl va propune guvernul.

Cam ca o încetare a focului temporară

Problema referitoare la proprietăţile Bisericii şi regimul cu care vor fi salarizaţi preoţii pare că se îndreaptă spre o soluţie. Însă, ca o reapariţie, se arată o problema şi mai spinoasă: revizuirea Constituţiei şi mai ales faptul că guvernul pare că are intenţia de a introduce în articolul 3 unele clauze care ar exprima „neutralitatea religioasă a statului grec”. Aşa ar vrea partidul SYRIZA, principala forţă a guvernului.

Aşa cum am amintit, Biserica autonomă din Creta, împreună cu patriarhia, într-o Declaraţie comună s-au exprimat negativ faţă de o astfel de perspectivă.

Mitropolitul Ignatie de Volos, în aceste zile, întrebat în această privinţă de săptămânalul Proto Tema a amintit: „Sfântul Sinod a vorbit de două ori în timp potrivit refuzând expres această adăugire” şi a continuat: „Toţi mitropoliţii sunt de acord cu privire la faptul că n-ar trebui să fie nicio schimbare în articolul 3 şi resping fără jumătăţi de măsură propunerea de a adăuga această clauză cu privire la neutralitatea religioasă”.

Arhiepiscopul Ieronimos

La 14 decembrie, a răspuns jurnaliştilor care-l întrebau pe arhiepiscop dacă i-ar fi plăcut ca trecerea sa pe catedra din Atena să fie amintită de documentul Tsipras-Ieronymou: „Eu nu am anumit vanităţi. Am făcut partea mea de lucru. De acum încolo timpul şi lucrurile vor arăta (bunătatea lor)” şi a adăugat: „Nimic esenţial şi mare nu poate fi făcut în această ţară fără cooperarea dintre Biserică şi stat”.

(După www.settimananews.it, 27 decembrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.