Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Tărâța și Cucuieți: Cu familia spre Crăciun

În perioada 20-23 decembrie 2018, la inițiativa părintelui paroh Mihai-Daniel Bitiușcă în Parohia Tărâța și filiala Cucuieți au avut loc "Zilele familiei" sau "Cu familia spre Crăciun", coordonate de către Oficiul pentru Pastorația Familiei, prin responsabilul acestui, pr. Felician Tiba. La Liturghia de încheiere a participat și PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași.

Deja din anunțul părintelui paroh se prefigurau câteva zile frumoase și pline de har, așa încât atât Parohia Tărâța cât și filiala Cucuieți s-a mobilizat să fie prezentă în număr cât mai mare, iar așteptările nu ne-au fost spulberate.

Încă de la început părintele Felician ne-a pregătit avizându-ne că nu o să fie mereu pe placul nostru, că ceea ce va spune o să ne provoace, o să ne facă să ne punem întrebări, dar că mereu va ține seama de ceea ce spune Sfânta Scriptură, Tradiția Bisericii și Magisteriul.

Pornind de la definiția pe care o dă sfântului Toma iubirii, și anume "a voi binele persoanei", părintele ne-a făcut să înțelegem că a ne iubi ca soți sau a ne spune te iubesc, nu trebuie să fie nici ceva rușinos, nici ceva de lux, ci mai degrabă o obișnuință. Dumnezeu este cel dintâi care ne-a iubit și ne iubește. O face creându-ne și menținându-ne în existență, o face prin întâlnirea dintre bărbat și femeie, viitori logodnici, miri și apoi soți, prin viața care vine în familie, prin bunurile pe care soții le fac împreună, ca și prin faptul că-și stau alături, așa cum spun în cadrul sacramentului căsătoriei "și la bine, și la greu".

Problemele care se ivesc de-a lungul căsătorie nu trebuie să fie nicidecum momente care să-i divizeze pe soți, ci mai degrabă să-i unească. Atunci cei doi au mai mare nevoie unul de celălalt. În această ecuație viața de credință are rolul ei. Nu poate lipsi din casă rugăciunea făcută împreună, participarea la sfânta Liturghie și la sacramente. Dumnezeu care este iubire, dincolo de faptul că-i unește soți, este liantul dintre ei, este iubirea pe care sunt datori să o împartă asemenea misionarului care merge plin de curaj să facă cunoscută Vestea cea bună.

Dumnezeu, mai spunea părintele, nu oferă un bărbat unei femei sau o femeie unui bărbat în căsătorie pentru ca aceștia să ducă o viață nefericită, din contra chemarea lor principală e aceea de a se face fericiți în mod reciproc.

Au avut loc întâlniri separate atât cu cei mici, cât și cu tinerii și adolescenții, dar și discuții personale cu cei care au dorit acest lucru.

Și pentru ca bucuria să fie deplină, duminică la Liturghia de încheiere s-a alăturat și PS Aurel Percă care, aducând și salutul PS Petru Gherghel, episcop de Iași, a dat momentului un fast deosebit.

"Familia este cea pe care Dumnezeu a voit-o ca leagăn al iubirii, spunea Preasfințitul, și nu e întâmplător că Isus intră în lume înconjurat de o familie. Dumnezeu vrea să se asigure că iubirea este perpetuată în lume de către familie".

Pline de entuziasmul zilelor dedicate familiei, atât parohia Tărâța cât și filiala Cucuieți aduc prinosul lor de mulțumire lui Dumnezeu pentru darul familiei, părintelui Felician pentru cuvintele pline de conținut împărtășite, părintelui paroh care ne-a făcut un dar atât de mare în preajma Crăciunului, episcopilor care susțin și prețuiesc familia, dar și tuturor familiilor care au înțeles în aceste zile că fără iubire și fără respectul reciproc nu se poate împlini voința lui Dumnezeu cu privire la această comoară atât de prețioasă.

Comunitatea din Tărâța

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 20-23 decembrie: Tărâța și Cucuieți: Cu familia spre Crăciun


 

lecturi: 31.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat