Papa Francisc: Întâlnire cu toţi angajaţii Sfântului Scaun şi ai statului Cetatea Vaticanului, însoţiţi de rude (21 decembrie 2018)

Iubiţi fraţi şi surori,

Mulţumesc că aţi venit, mulţi şi cu cei din familie. Mi-a plăcut să salut familiile, dar premiul este pentru străbunica, 93 de ani, cu fiica, şi ea bunică, împreună cu părinţii şi cei doi copii. Este frumoasă familia astfel! Şi voi lucraţi pentru familie, pentru copii, pentru a duce înainte familia. Este un har! Păziţi familiile. Şi Crăciun fericit tuturor!

Crăciunul este prin excelenţă o sărbătoare de bucurie, dar adesea ne dăm seama că oamenii, şi poate că noi înşine, suntem cuprinşi de atâtea lucruri şi la sfârşit bucurie nu există, sau, dacă există, este foarte superficială. De ce?

Mi-a venit în minte acea expresie a scriitorului francez Léon Bloy: "Nu există decât o tristeţe, [...] aceea de a nu fi sfinţi" (La donna povera, Reggio Emilia 1978, pag. 375; cf. Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 34). Aşadar, contrariul tristeţii, adică bucuria, este legată de faptul de a fi sfinţi. Şi bucuria Crăciunului. A fi buni, cel puţin a avea dorinţa de a fi buni.

Să privim ieslea. Cine este fericit, în iesle? Asta mi-ar place să vă întreb pe voi copii, cărora vă place să priviţi statuile... şi eventual şi să le mişcaţi un pic, să le mutaţi, supărându-l pe tata, care le-a aranjat cu atâta grijă!

Aşadar, cine este fericit în iesle? Sfânta Fecioară Maria şi sfântul Iosif sunt plini de bucurie: îl privesc pe Pruncul Isus şi sunt fericiţi pentru că, după mii de preocupări, au primit acest Cadou al lui Dumnezeu, cu atâta credinţă şi atâta iubire. Sunt "debordanţi" de sfinţenie, deci de bucurie. Şi voi îmi veţi spune: normal! Sunt Sfânta Fecioară Maria şi sfântul Iosif! Da, dar să nu credem că pentru ei a fost uşor: sfinţi nu ne naştem, devenim, şi acest lucru este valabil şi pentru ei.

Apoi, plini de bucurie sunt păstorii. Şi păstorii sunt sfinţi, desigur, pentru că au răspuns la vestea îngerilor, au mers imediat la peşteră şi au recunoscut semnul Pruncului în iesle. Nu era sigur acest lucru. Îndeosebi, în iesle există adesea un păstoraş, tânăr, care priveşte spre peşteră cu aer de vis, încântat: acel păstor exprimă bucuria uimită a celui care primeşte misterul lui Isus cu suflet de copil. Aceasta este o trăsătură a sfinţeniei: a păstra capacitatea de a ne uimi, de a ne minuna în faţa darurilor lui Dumnezeu, a "surprizelor" sale, şi darul cel mai mare, surpriza mereu nouă este Isus. Marea surpriză este Dumnezeu!

Apoi, în unele iesle, cele mai mari, cu multe personaje, sunt meseriile: cizmarul, cărătorul de apă, fierarul, brutarul..., şi cel care are mai multe, să pună mai multe. Şi toţi sunt fericiţi. De ce? Pentru parcă sunt "contagiaţi" de bucuria evenimentului la care participă, adică naşterea lui Isus. Astfel şi munca lor este sfinţită de prezenţa lui Isus, de venirea sa în mijlocul nostru.

Şi asta ne face să ne gândim şi la munca noastră. Desigur, a munci are mereu o parte de trudă, este normal. Dar eu în ţara mea cunoşteam pe cineva care nu trudea niciodată: se prefăcea că lucrează, dar nu lucra. Nu obosea, se înţelege! Dar dacă fiecare reflectă un pic din sfinţenia lui Isus, e suficient puţin, o mică rază - un zâmbet, o atenţie, o curtoazie, o cerere de iertare - atunci tot ambientul de muncă devine mai "respirabil", nu este adevărat? Se risipeşte acel climat apăsător pe care uneori noi bărbaţii şi femeile îl creăm cu prepotenţele noastre, închiderile, prejudecăţile, şi se lucrează şi mai bine, cu mai mult rod.

Există un lucru care ne face trişti la locul de muncă şi face să se îmbolnăvească ambientul de muncă: este bârfa. Vă rog, nu vorbiţi rău despre alţii, nu bârfiţi. "Da, dar acela îmi este antipatic, şi acela...". Uite, roagă-te pentru el, dar nu vorbi de rău, te rog, pentru că asta distruge: distruge prietenia, spontaneitatea. Şi a critica pe acesta şi pe acela. Uite, mai bine taci. Dacă tu ai ceva împotriva lui, mergi şi spune-i direct. Dar nu vorbi de rău. "Eh părinte, vine de la sine, să vorbesc de rău...". Dar există un medicament bun pentru a nu vorbi de rău, vi-l voi spune: muşcă-ţi limba. Când îţi vine, muşcă-ţi limba şi astfel nu vei vorbi de rău.

Şi în ambientele de muncă există "sfinţenia de la uşa de alături" (cf. Gaudete et exsultate, 6-9). Şi aici în Vatican, desigur, eu pot da mărturie despre asta. Cunosc pe unii dintre voi care sunt un exemplu de viaţă: muncesc pentru familie, şi mereu cu acel zâmbet, cu acea hărnicie sănătoasă, frumoasă. Este posibilă sfinţenia. Este posibilă. Acesta este de acum al şaselea Crăciun al meu ca episcop de Roma şi trebuie să spun că am cunoscut mulţi sfinţi şi sfinte care muncesc aici. Sfinţi şi sfinte care trăiesc viaţa creştină bine, şi dacă fac vreun lucru urât cer iertare. Dar merg înainte, cu familia. Se poate trăi astfel. Este un har, şi este atât de frumos. De obicei sunt persoane care nu apar, persoane simple, modeste, dar care fac atâta bine în muncă şi în raporturile cu alţii. Şi sunt persoane bucuroase; nu pentru că râd mereu, nu, ci pentru că au înăuntru o mare seninătate şi ştiu s-o transmită altora. Şi de unde vine acea seninătate? Mereu de la El, Isus, Dumnezeul-cu-noi. El este izvorul bucuriei noastre, fie personale, fie în familie, fie la locul de muncă.

Aşadar urarea mea este aceasta: să fiţi sfinţi, pentru a fi fericiţi. Dar nu sfinţi din iconiţe, nu, nu. Sfinţi normali. Sfinţi şi sfinte în carne şi oase, cu caracterul nostru, defectele noastre, şi chiar păcatele noastre - cerem iertare şi mergem înainte -, dar gata să ne lăsăm "contagiaţi" de prezenţa lui Isus în mijlocul nostru, gata să mergem la El, ca păstorii, pentru a vedea acest Eveniment, acest Semn incredibil pe care ni l-a dat Dumnezeu. Ce spuneau îngerii? "Iată, vă vestesc o bucurie mare, care va fi a întregului popor" (Lc 2,10). Vom merge să-l vedem? Sau vom fi ocupaţi de alte lucruri?

Iubiţi fraţi şi surori, să nu ne fie frică de sfinţenie. Vă asigur, este drumul bucuriei. Crăciun fericit tuturor!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.