Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Cardinalul Piacenza către duhovnici: "Revărsați milostivirea peste cei care se prezintă la voi"

"Fiți fericiți că sunteți instrumente ale milostivirii divine, primiți în voi milostivirii divine și revărsați-o cu iubire inefabilă asupra celor care se prezintă la confesionalul vostru!". Este invitația pe care penitențiarul major, cardinalul Mauro Piacenza, o adresează tuturor duhovnicilor și penitențiarilor din bazilicile romane într-o scrisoare trimisă cu ocazia Crăciunului.

Tocmai de la acest eveniment, "de la amintirea vie a Nașterii lui Cristos", primește "o lumină deosebită tocmai Sacramentul Reconcilierii, încredințat Bisericii pentru ca să administreze Sângele Celui care urmează să se nască, pentru a purifica și pentru a plăsmui, pentru a elibera și pentru reînnoi, pentru a-l face pe însuși Isus să se nască în inima penitenților", scrie cardinalul.

"Confesionalul devine martor privilegiat al acelui mister special al Crăciunului care este reconcilierea cu Tatăl, justificarea păcătosului, «eliberarea» și reînnoirea harului Botezului în el", mai subliniază în scrisoare. Confesionalul, "care vede Biserica generând mereu din nou pe fiii săi", asumă astfel "trăsăturile «peșterii din Betleem», în care Cristos urmează să se nască și unde totul și toți colaborează să primească venirea sa".

"Pruncul Divin, care zace în iesle, domnește în înseși inima duhovnicului, care împreună cu El așteaptă sosirea penitenților, așa cum Mama și tatăl purtător de grijă așteptau venirea păstorilor, pentru a-l oferi privirilor lor pline de uimire adoratoare", mai continuă cardinalul.

Care amintește, în sfârșit, figura Fecioarei Maria: "Biserica, toată sfântă și în același timp nevoiașă de purificare, se pregătește pentru nașterea Răscumpărătorului privind la Neprihănita, la Tota Pulchra", scrie el, "de fapt, pentru niciunul dintre membrii săi Biserica nu se va putea lăuda cu o curăție comparabilă cu aceea a Sfintei Fecioare Maria". "Cu libertatea sa preacurată", Sfânta Fecioară Maria "a consimțit la voința Tatălui, care prin lucrarea Duhului Sfânt a putut să-l zămislească pe Fiul lui Dumnezeu mai întâi în inima sa și apoi în sânul său, care l-a îmbrăcat, așa cum numai o mamă poate să facă, în înseși omenitatea noastră, sintetizează în ea înseși misterul medierii mântuitoare a Bisericii, luminând și plăsmuind încontinuu inima duhovnicului, pentru ca să se dilate, cu o disponibilitate totală și mereu crescândă, la măreția Preoției care îl asociază, ca instrument viu și necesar, la marea lucrare a mântuirii, pentru ca Isus Cristos să se poată nască și să poată învia, din nou și iarăși, în inima fiecărui penitent", afirmă Piacenza.

De aici încurajarea adresată duhovnicilor și penitențiarilor care, "în special la aceste sărbători, au fost chemați să colaboreze sacramental cu Domnul care vine pentru reînnoirea spirituală a poporului creștin". Spre ei îndreaptă și cea mai profundă recunoștință "pentru slujirea foarte prețioasă prestată în mod neobosit" și "urările cele mai sincere de Crăciun Fericit și un An Nou al Domnului bogat în toate harurile de convertire și de sfințenie".

(După Vatican Insider, 20 decembrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat