Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 19 decembrie 2018

Cateheza - Crăciunul: surprizele care-i plac lui Dumnezeu

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Peste şase zile va fi Crăciunul. Brazii, globurile şi luminile amintesc peste tot că şi anul acesta va fi sărbătoare. Maşina publicitară invită să ne schimbăm cadouri mereu noi pentru a ne face surprize. Dar mă întreb: aceasta este sărbătoarea care-i place lui Dumnezeu? Ce Crăciun ar vrea El, ce cadouri, ce surprize?

Să privim la primul Crăciun din istorie pentru a descoperi gusturile lui Dumnezeu. Acel prim Crăciun din istorie a fost plin de surprize. Se începe cu Maria, care era logodită cu Iosif: vine îngerul şi îi schimbă viaţa. Din fecioară va fi mamă. Se continuă cu Iosif, chemat să fie tată al unui copil fără să-l genereze. Un copil care - lovitură de teatru - vine în momentul mai puţin indicat, adică atunci când Maria şi Iosif erau logodiţi şi conform Legii nu putea să coabiteze. În faţa scandalului, bunul simţ al timpului îl invita pe Iosif s-o repudieze pe Maria şi să-şi salveze bunul său nume, însă el, care deşi avea acest drept, uimeşte: pentru a nu-i dăuna Mariei se gândeşte să lase în ascuns, cu preţul de a pierde propria reputaţie. Apoi o altă surpriză: Dumnezeu în vis îi schimbă planurile şi îi cere să o ia pe Maria cu sine. După ce s-a născut Isus, când avea proiectele sale pentru familie, tot în vis i se spune să se ridice şi să meargă în Egipt. Aşadar, Crăciunul aduce schimbări ale vieţii neaşteptate. Şi dacă noi vrem să trăim Crăciunul, trebuie să deschidem inima şi să fim dispuşi la surprize, adică la o schimbare neaşteptată a vieţii.

Însă surpriza cea mai mare vine în noaptea de Crăciun: Preaînaltul este un prunc mic. Cuvântul divin este un copil (infans), care literalmente înseamnă "incapabil să vorbească". Şi Cuvântul divin a devenit "incapabil să vorbească". Ca să-l primească pe Mântuitorul nu sunt autorităţile timpului sau ale locului sau ambasadorii: nu; sunt nişte păstori simpli care, surprinşi de îngeri în timp ce lucrau noaptea, merg fără întârziere. Cine s-ar fi aşteptat la asta? Crăciunul înseamnă a celebra ineditul lui Dumnezeu, sau mai bine zis, înseamnă a celebra un Dumnezeu inedit, care răstoarnă logicile noastre şi aşteptările noastre.

A trăi Crăciunul, aşadar, înseamnă a primi pe pământ surprizele cerului. Nu se poate trăi "pământ pământ", când cerul a adus noutăţile sale în lume. Crăciunul inaugurează o epocă nouă, unde viaţa nu se programează, ci se dăruieşte; unde nu se mai trăieşte pentru sine, pe baza propriilor gusturi, ci pentru Dumnezeu; şi cu Dumnezeu, pentru că de la Crăciun Dumnezeu este Dumnezeul-cu-noi, care merge cu noi. A trăi Crăciunul înseamnă a ne lăsa zdruncinaţi de noutatea sa surprinzătoare. Naşterea lui Isus nu oferă căldurica asiguratoare a sobei, ci fiorul divin care zdruncină istoria. Crăciunul este revanşa umilinţei asupra aroganţei, a simplităţii asupra belşugului, a tăcerii asupra zgomotului, a rugăciunii asupra "timpului meu", a lui Dumnezeu asupra eu-lui meu.

A trăi Crăciunul înseamnă a face ca Isus, venit pentru noi nevoiaşii, şi a coborî spre cel care are nevoie de noi. Înseamnă a face ca Maria: a ne încrede, docili faţă de Dumnezeu, chiar fără să înţelegem ce va face El. A trăi Crăciunul înseamnă a face ca Iosif: a ne ridica pentru a realiza ceea ce vrea Dumnezeu, chiar dacă nu este după planurile noastre. Sfântul Iosif este surprinzător: în Evanghelie nu vorbeşte niciodată: nu există un cuvânt, al lui Iosif, în Evanghelie; şi Domnul îi vorbeşte în tăcere, îi vorbeşte chiar în vis. Crăciunul înseamnă a prefera glasul tăcut al lui Dumnezeu în locul zgomotelor consumismului. Dacă vom şti să stăm în tăcere în faţa ieslei, Crăciunul va fi şi pentru noi o surpriză, nu un lucru deja văzut. A sta în tăcere în faţa ieslei: aceasta este invitaţia, pentru Crăciun. Ia-ţi un pic de timp, mergi în faţa ieslei şi stai în tăcere. Şi vei simţi, vei vedea surpriza.

Însă, din păcate, se poate greşi sărbătoarea şi să se prefere în locul noutăţilor cerului obişnuitele lucruri de pe pământ. Dacă rămâne Crăciunul numai o frumoasă sărbătoare tradiţională, unde în centru suntem noi şi nu El, va fi o ocazie pierdută. Vă rog, să nu mondenizăm Crăciunul! Să nu-l punem deoparte pe Sărbătorit, ca atunci, când "a venit la ai săi şi ai săi nu l-au primit" (In 1,11). Încă de la prima Evanghelie din Advent, Domnul ne-a avertizat, cerând să nu ne îngreuiem în "necumpătare" şi "grijile vieţii" (Lc 21,34). În aceste zile se aleargă, probabil ca niciodată în timpul anului. Dar astfel se face opusul a ceea ce vrea Isus. Dăm vina pe multele lucruri care umplu zilele, pe lumea care merge repede. Şi totuşi Isus n-a învinovăţit lumea, ne-a cerut nouă să nu ne lăsăm târâţi, să veghem în orice moment rugându-ne (cf. v. 36).

Iată, va fi Crăciun dacă, asemenea lui Iosif, vom da spaţiu tăcerii; dacă, asemenea Mariei, vom spune "iată-mă" lui Dumnezeu; dacă, asemenea lui Isus, vom fi aproape de cel care este singur; dacă, asemenea păstorilor, vom ieşi din ţarcurile noastre pentru a fi cu Isus. Va fi Crăciun, dacă vom găsi lumina în peştera săracă din Betleem. Nu va fi Crăciun dacă vom căuta strălucirile sclipitoare ale lumii, dacă ne vom umple de cadouri, prânzuri şi cine, dar nu vom ajuta măcar un sărac, care se aseamănă cu Dumnezeu, pentru că la Crăciun Dumnezeu a venit sărac.

Iubiţi fraţi şi surori, vă urez Crăciun fericit, un Crăciun bogat în surprizele lui Isus! Vor putea să pară surprize incomode, dar sunt gusturile lui Dumnezeu. Dacă le vom accepta, ne vom face nouă înşine o surpriză splendidă. Fiecare dintre noi are ascunsă în inimă capacitatea de a se surprinde. Să le lăsăm surprinşi de Isus la acest Crăciun.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 38.