Reflecţie la solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Preacuratei Fecioare Maria - Anul C (2018)

Dumnezeu ne-a ales în Cristos mai înainte de întemeierea lumii (cf. Ef 1,4).

Suntem în timpul sfânt al Adventului, timp de aşteptare şi de pregătire asiduă atât pentru solemnitatea Naşterii lui Isus de la Crăciun, cât şi pentru întâmpinarea celei de-a doua veniri al aceluiaşi Isus Cristos, la Parusie. Iar în acest timp de aşteptare şi de pregătire asiduă, Biserica a aşezat solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Preacuratei Fecioare Maria, pentru a ne arate în Maria cine este "Femeia promisă" de Dumnezeu (cf. In 2,4; Gal 4,4), că îl va naşte pe Mesia, Mântuitorul lumii (cf. Gen 3,15); ca să ne arate cine este "Femeia glorioasă din cer", femeie îmbrăcată în soare, cu luna sub picioarele ei, iar pe cap purtând o coroană de douăsprezece stele, femeie aflată mereu în durerile naşterii de noi fii, femeie mereu în luptă cu balaurul pentru noi (cf. Ap 12,1-5); ca să ne arate cine este "Femeia fericită" pe care Dumnezeu, prima dintre toate fiinţele umane de pe pământul afectat de păcat, a făcut-o părtaşă de mântuirea, de învierea, de gloria şi bucuria sa veşnică din paradis, şi cine este "Femeia model" pe care a făcut-o chip fericit şi început glorios al Bisericii sale (cf. Ef 1,10; LG 68). Iar evanghelia de astăzi ne spune că "numele fecioarei era Maria" (cf. Lc 1,27).

Apoi, Biserica a aşezat solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Preacuratei Fecioare Maria în timpul Adventului pentru ca în persoana ei să ne arate cum trebuie să ne pregătim, prin harul lui Dumnezeu şi prin conlucrarea noastră, ca să-l putem întâmpina şi noi cum se cuvine pe Mesia cel promis şi trimis de Tatăl ceresc (cf. Gen 3,15; Gal 4,4), Mesia care vine prin puterea Duhului Sfânt (cf. Lc 1,36), Mesia care vine atât la Crăciun, cât şi la Parusie, Mesia, care aşa cum spunea cântarea sfântă, vine "să se nască şi să crească şi să ne mântuiască". Da, Mesia vine să se nască şi să crească şi să ne mântuiască de orice păcat şi durere (cf. Mt 1,21) şi să ne fericească veşnic în paradis cu orice bucurie (cf. 1Cor 2,9), care vine să plătească cu preţul sângelui său datoria noastră (cf. Col 2,14).

Din pregătirea noastră creştină ştim că la comemorarea anuală a Crăciunului Cristos nu se mai naşte la Betleem, ci se naşte în sufletele celor care îl iubesc şi veghind îl aşteaptă cu bucurie. Acum când celebrăm Adventul şi când ne pregătim pentru Crăciun şi pentru Parusie, Biserica ne oferă în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Preacuratei Fecioare Maria harul de a şti că Dumnezeu va face şi cu fiecare dintre noi care credem în el prin Isus ceea ce a făcut şi cu Maria la zămislirea ei neprihănită.

În solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Preacuratei Fecioare Maria, Biserica ne învaţă că în vederea Naşterii Mântuitorului, Maria a fost făcută de Dumnezeu cel întreit şi unic "toată neprihănită", "toată frumoasă" şi "toată binecuvântată", aplicându-i anticipat mântuirea de la cruce, căci nu se cuvenea ca Mesia, Fiul lui Dumnezeu, să se nască dintr-o mamă care a fost şi numai o clipă sub puterea păcatului şi a satanei. Astăzi când celebrăm Neprihănita Zămislire a Preacuratei Fecioare Maria, Biserica ne reaminteşte că şi pe noi Dumnezeu ne-a făcut neprihăniţi ca pe Maria, nu aplicându-ne anticipat lucrarea lui Isus de la cruce, dar la Botezul nostru când: "Am fost înmormântaţi împreună cu Isus prin Botez în moartea lui pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă" (Rom 6,4). Deci, aşa cum Maria la zămislirea ei a fost făcută "neprihănită" (Ef 5,27), "plină de har" (Lc 1,28), "toată frumoasă" (Ct 4,7) şi "toată binecuvântată" (Lc 1,42) încă de la zămislirea ei, pentru a-l naşte pe Isus în lume şi în suflete, ci şi ca să fie primită în paradis unde nu intră nimic întinat (cf. Ap 21,27), iar noi am fost făcuţi neprihăniţi la Botezul nostru, tot pentru a-l naşte pe Isus în lume şi în suflete, dar pentru a putea intra în paradis unde nu intră nimic întinat.

Este bine de amintit aici faptul că atunci când satana în obrăznicia lui şi-a permis să atenteze onoarea lui Dumnezeu şi la planul divin de fericire al omului, după ce a răvăşit paradisul la căderea lui, adică împărăţia care a fost pregătită pentru oameni încă de la întemeierea lumii (cf. Mt 5,3; 25,34), văzând că Dumnezeu îl iubeşte atât mult pe omul făcut din pământ, din invidie (cf. Înţ 2,24), s-a gândit să-l facă nevrednic de dragostea divină, amăgindu-l să păcătuiască, prin a-şi dori să se facă asemenea lui Dumnezeu, nu la timpul stabilit şi nu pe calea divină care a proiectat omului o asemenea măreţie (cf. 1In 3,2), dar pe calea uzurpării, uzurpare prin care omul a devenit gol de orice har (cf. Gen 3,1-7): Diavolul a eşuat în tentativa lui de a-l îndepărta pe om dragostea lui Dumnezeu, căci chiar dacă omul a pierdut multe daruri, nu a pierdut însă dragostea lui Dumnezeu, care a zis: "Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea iţi păstrez bunătatea mea" (Ier 31,3).

Un alt plan rău făurit de diavol şi pus în aplicare, dar eşuat ca toate planurile lui rele, căci înţelepciunea lui Dumnezeu depăşeşte înţelepciunea oricărei creaturi, cu distanţa de la cer la pământ (cf. Is 55,8-9), este acela că diavolul, după planul rău al seducerii omului, a făcut un alt plan rău şi l-a pus în aplicare, plan care avea ca ţintă tot jignirea lui Dumnezeu şi pierzarea omului, compromiterea totală a femeii, ca să nu mai fie vrednică să îl nască pe Mesia. Dacă la atragerea bărbatului în păcat prin femeie diavolul s-a folosit de chipul umil al şarpelui care se târa pe pământ, acum, la compromiterea femeii, ca să nu-l mai poată naşte pe Mesia cel mântuitor al oamenilor, diavolul s-a folosit de chipul "bărbatului perfect", chip prin care să o seducă iar pe femeie. Astfel deghizat, căci diavolul se poate deghiza luând orice chip, chiar de înger luminos (cf. 2Cor 11,14), diavolul şi îngerii lui s-au unit cu femeile oamenilor, dând naştere la uriaşi violenţi şi perverşi sexual. Dar Domnul a dejucat şi acest plan al satanei trimiţând potop de ape care să-i nimicească pe uriaşi şi să pună astfel capăt răutăţii planului său (cf. Gen 6,1-8).

Însă diavolul nu s-a oprit aici şi nici nu se va opri vreodată cât vor dura cerul şi pământul, căci ştie că timpul lui este scurt (cf. Ap 12,12). De exemplu, ne mai putând "procrea fizic" uriaşi violenţi şi perverşi cu femeile oamenilor, "a procreat spiritual" oameni violenţi şi perverşi, robind multe femei neveghetoare şi pe mulţi bărbaţi neveghetori, care să continue păcatele şi viaţa stricată a oamenilor dinaintea potopului. Pentru a reuşi în planul său, diavolul a folosit şi posesia şi cuprinderea multor sărmane fiinţe, aşa cum se vede şi din Biblie (cf. 1Sam 16,4; Lc 8,2) şi chiar cum se vede din viaţa de zi cu zi până acum cum unii oameni continuă până astăzi păcatele şi viaţa stricată a oamenilor dinaintea potopului. Dar Dumnezeu va pune capăt şi acestui plan diabolic la venirea de-a doua a lui Isus.

Dar slăbiciunea şi micimea diavolului în faţa lui Dumnezeu şi a planului său de fericire al omului, se vede şi din faptul că diavolul nu ştia că Domnul care a fost capabil să o creeze pe Eva, o femeie perfectă în multe privinţe, dar care neascultând de el şi supunându-se diavolului, a fost desfigurată din ură şi răzbunare faţă de Dumnezeu şi apoi abandonată aproape moartă; imaginea femeii căzute este imaginea omenirii întregi, imagine pe care o găsim descrisă în cartea lui Ezechiel (cf. Ez 16,1-63).

Această femeie din cartea lui Ezechiel 16 nu este numai imaginea Evei căzute, ci este şi imaginea întregii omenirii păcătoase; dar omenire căzută de care Dumnezeu s-a milostivit chiar şi după multe alte cedări la diavol; omenire pe care Dumnezeu şi-a făcut-o regina lui.

Diavolul nu ştia că Dumnezeu care a fost capabil să o creeze pe Eva perfectă în multe privinţe, dar femeie pe care el a reuşit să o desfigureze prin păcat, împreună cu fiii ei, tot Dumnezeu este capabil să creeze şi "o altă femeie", "o nouă Evă" şi mai frumoasă şi mai perfectă, "o femeie binecuvântată între toate femeile" (cf. Lc 1,42; Idt 13, 18-19), "o femeie fericită de toate popoarele" (cf. Lc 1,48), "o femeie plină de har" (cf. Lc 1,28), "o femeie toată frumoasă" (cf. Ct 4,7), o femeie îmbrăcată în soare; cu luna sub picioarele ei, iar pe cap cu o coroană de douăsprezece stele (cf. Ap 12,1), o femeie care nu numai că nu va asculta de diavol, o femeie pe care diavolul numai că nu o va putea birui şi supune, dar femeie care "îi va zdrobi capul" prin "rodul trupului ei, Isus" (cf. Gen 3,15).

Da, Isus, este rodul trupului Mariei, rod mai mare şi mai puternic decât toţi uriaşii lumii (cf. Lc 1,32-33), rod al trupului ei născut fără conlucrare omenească sau îngerească (cf. In 1,13), rod al trupului ei născut fără ca ea să-şi piardă fecioria (cf. Lc 1,34-35), rod al trupului care nu numai că nu-şi ucide fratele ca şi Cain (cf. Gen 4,8), dar frate care îşi va da viaţa ca preţ de răscumpărare pentru cei mulţi (cf. In 11,50-52; 15,13-14; Tim 2,6), căci este rod născut prin puterea lui Dumnezeu (cf. In 1,13). Isus, rod al trupului Mariei, va domni peste toţi oamenii şi întreaga creaţie în veci (cf. Lc 1,33), căci este Dumnezeu (cf. In 1,1). El se va uni cu toţi oamenii care îl ascultă şi îl urmează (cf. In 17,23), îi va îndumnezei (cf. In 1,12) şi îi va face miresele sale, în paradisul său ceresc (cf. Ap 21,9; 22,17).

Dar surpriza este nu numai pentru diavol, ci şi pentru întreaga creaţie, nu este numai Maria Neprihănit Zămislită, ci surpriza mare este că Dumnezeu, după chipul Mariei "plină de har", "toată frumoasă", "toată neprihănită" şi "toată binecuvântată", va face nu numai un om, ci şi un întreg popor, noul său popor Biserica, popor nou din rândul căruia facem parte şi noi, cei care credem în Isus.

De aceea, Biserica, chemându-ne astăzi să cinstim lucrarea lui Dumnezeu în Maria, ne cheamă să ne privim pe noi înşine în Maria ca într-o oglindă (cf. 1Cor 13,12), Maria care este oglindirea lui Isus şi a Tatălui (cf. Evr 1,5), şi să înţelegem ceea ce a pregătit Dumnezeu şi pentru fiecare dintre noi care credem şi îl iubim. Vom fi veşnic pentru Dumnezeu, ca Maria, "o mireasă neprihănită" (Ef 5,27), "plină de har" (Lc 1,28), "toată frumoasă" (Ct 4,7). Iată ce surprize ne-a pregătit nouă Dumnezeu, spre durerea diavolului şi acoliţilor săi. De aceea, sfântul Petru ne spune: "Cinste vouă care credeţi" (1Pt 2,7).

De aceea astăzi spunem şi noi cu psalmistul: "Cântaţi Domnului un cântec nou, pentru că a făcut lucruri minunate! Domnul şi-a făcut cunoscută mântuirea şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor, şi-a adus aminte de îndurarea şi fidelitatea lui faţă de casa lui Israel. Toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru" (Ps 98,1-3).

Spuneam mai sus că în Maria Neprihănit Zămislită avem şi un model de cum trebuie să ne pregătim şi cum să-l întâmpinăm pe Isus care vine, cum trebuie să răspundem la dragostea sa veşnică, căci el din veşnicie ne-a iubit şi a voit să se jertfească pentru noi (Ps 40,7-8; In 15,13-14). Din cuvintele şi faptele Mariei reţinute de sfintele Scripturi putem concluziona că Maria a răspuns la dragostea divină trăind din plin, mai mult decât oricare om sfânt, cele trei virtuţi teologale: credinţa, speranţa şi iubirea, care cuprind în ele toate celelalte virtuţi creştine.

Astăzi, pe lângă faptul că Dumnezeu ne-a descoperit în Maria Neprihănit Zămislită că vom purta şi noi chipul ei neprihănit, care este chipul lui Cristos omul nou după care trebuie să ne modelăm existenţa (cf. Ef 4,24; Col 3,10), chip "totul frumos, totul plin de har, totul binecuvântat, totul veşnic fericit şi că prin "rodul trupului ei, Isus", am fost mântuiţi din mâinile celor mai cruzi duşmani, diavolul, lumea şi moartea (cf. 1Cor 15,26); tot astăzi trebuie să ştim, ca mirii din Cana Galileei, că în Maria Neprihănit Zămislită avem şi o sprijinitoare, o rugătoare, o mijlocitoare puternică pe lângă Isus, Fiul ei.

În biserica "St. Peter am Perlach" din Augsburg, regiunea Schwaben, landul Bavaria, Germania, se află o reprezentare a Mariei dezlegând noduri. Această reprezentare ne aminteşte de minunata reflecţie a sfântului Irineu din Lyon (130-202), care ne spune: "Maria zămislită fără de păcat, în lumina harului lui Cristos, dezleagă «nodurile» încâlcite ale vieţii noastre, cauzate de păcatul strămoşesc şi de păcatele noastre".

Sfântul Clement Maria Hofbauer (1751-1820), un preot şi călugăr ceh, apostolul Vienei, a fost chemat într-o zi să îngrijească un muribund necredincios. Aceste l-a primit cu insulte şi l-a alungat. Dar el n-a plecat, dar a chemat-o să se roage împreună cu el. "De ce nu te duci?" "Pentru că vreau să văd cum moare un osândit", a răspuns sfântul. La aceste cuvinte, muribundul a rămas ca lovit. A amuţit. După puţin timp, muribundul a fost auzit plângând în hohote. În sfârşit a exclamat: "Părinte, iertaţi-mă! Apropiaţi-vă!" S-a spovedit, vărsând lacrimi de căinţă, l-a primit pe Isus euharisticul ca pe mântuitor al lui personal şi a murit în pacea lui. Da, Maria Zămislită fără de păcat continuă şi astăzi şi va continua până la venirea de-a doua a lui Isus să dezlege nodurile păcatelor noastre, adică să ne aducă la Isus pentru a primi iertarea şi mântuirea lui.

Şi iarăşi să nu uităm că a aduce suflete la iertarea şi mântuirea lui Isus este datoria oricărui creştin care a fost făcut neprihănit la Botezul său. Aceasta înseamnă a avea credinţă, speranţă şi dragoste ca Maria Neprihănit Zămislită, căci: "Cel neprihănit va trăi prin credinţă" (Rom 1,17). "Speranţa nu înşeală" (Rom 5,5). "Iubirea lui Cristos ne sileşte" (2Cor 5,14). Amin.

"O, Marie Zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi, care alergam la tine, şi pentru cei care nu aleargă, mai ales pentru duşmanii Bisericii şi pentru toţi cei încredinţaţi ţie!" Amin.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 22.