"Curajul papei împotriva marilor puteri tehnico-economice"

Intervenţia cardinalului Gualtiero Bassetti la prezentarea cărţii "Banul nu conduce", de Tornielli şi Saleri (Perugia, 28 noiembrie 2018)

De cardinal Gualtiero Bassetti

arhiepiscop de Perugia

preşedinte al Conferinţei Episcopilor din Italia

Preaiubiţi prieteni şi prietene,

Vă mulţumesc pentru invitaţia de a prezenta această carte de Andrea Tornielli şi Pier Paolo Saleri care deja în titlu se prezintă ca un volum de foarte mare interes: banul nu conduce. Imediat ce l-am văzut m-am gândit imediat la o provocare. Apoi citindu-l am înţeles: este papa Francisc. Este forţa unui păstor care surprinde şi care conduce turma sa cu curaj, discernământ şi împotriva curentului. Împotriva marilor puteri tehnico-economice din această lume, împotriva modelor culturale şi împotriva gândirii dominante, rămânând fidel numai faţă de un lucru: faţă de Evanghelie. De fapt, sunt absolut convins că acest papă şi această perioadă pe care o trăim, în pofida tuturor dificultăţilor şi a criticilor, sunt un mare dar al Domnului pentru Biserică şi pentru întreaga omenire. Este darul Evangheliei sine glossa, este auspiciul unei convertiri adevărate, cu inima, şi numai în cuvinte.

Vreau să introduc conţinuturile acestui volum cu o reflecţie personală. După ce am citit cartea, niciodată ca în această ocazie nu am avut percepţia clară a sintoniei spirituale care mă uneşte cu papa. O sintonie care merge mult dincolo de latura umană şi depăşeşte şi conştiinţa mea personală. Spun asta pentru că multe din temele magisteriului lui Francisc sunt şi temele mele din totdeauna: de când eram rector al Seminarului din Firenze, episcop la Massa Marittima şi apoi la Arezzo.

Comentatorii le-au definit adesea teme sociale. Desigur, fără îndoială, munca, şomajul, mediul sunt teme sociale. Însă în experienţa mea personală nu le-am despărţit niciodată de aşa-numitele teme morale: de familie, bioetică, gender. Şi am subliniat asta cu forţă în prima mea conferinţă ca preşedinte al CEI: trebuie depăşită această distincţie superficială între "catolici ai socialului" şi "catolici ai moralei" pentru a ne întoarce să privim la unitatea mesajului evanghelic, deci la unitatea doctrinei sociale a Bisericii catolice.

Pentru aceste motive am apreciat mult linia interpretativă ca a fost dată întregului volum şi care este foarte prezentă în capitolul introductiv unde sunt reafirmate două concepte fundamentale pe care toată comunitatea eclezială ar trebui să le redescopere în mod autentic, pornind de la laici. Primul concept, ilustrat magistral prin intuiţiile lui Benedict al XVI-lea conţinute în Caritas in veritate, este cel la care am făcut referinţă mai devreme: apărarea vieţii este legată cu fir dublu de tema sărăciei; aşadar, bioetica nu poate fi despărţită de atenţia faţă de problema socio-economică din lumea contemporană.

În schimb al doilea concept este magisteriul doctrinei sociale de "redescoperit". O "comoară" preţioasă care astăzi este un pic "fără strălucire" au scris Saleri şi Tornielli. Sunt de acord despre tot. Atât despre "comoară" cât şi despre "fără strălucire". De multe ori, în ultimii ani, am intervenit cerând laicilor, tinerilor, profesorilor, învăţătorilor să-şi însuşească într-adevăr această "comoară" fără a repeta pe de rost formule glaciale de manual şcolar.

Doctrina socială trebuie cunoscută, trebuie dezvoltată şi trebuie pusă în practică. Această propunere este deja în sine un program pastoral, social şi cultural pentru astăzi şi pentru deceniile următoare. Multe dintre neînţelegerile actuale, dintre criticile aduse acestui pontificat, se nasc tocmai din cunoaşterea slabă a doctrinei sociale. La care se asociază apoi aroganţa tipică a celui care nu ştie că nu ştie, dar se autoproclamă învăţător de viaţă sau chiar învăţător al Bisericii.

După ce am fixat aceste două concepte fundamentale, sunt foarte multe ideile de reflecţie care provin din citirea acestei cărţi. Schiţez numai câteva, încercând să prezint un itinerar de lectură printre paginile cărţii, desigur conform gusturilor mele şi sensibilităţii mele. Să începem, de la primul capitol: politica. Acestea sunt pagini foarte frumoase care ar avea nevoie să fie aprofundate. Sunt trei puncte mai importante: înainte de toate, viziunea papei despre ceea ce este astăzi politica. O viziune care exprimă o evaluare negativă. Politica pare denigrată şi delegitimată; mai ales apare neputincioasă faţă de predominarea economiei şi finanţelor. În al doilea rând, viziunea papei despre ce anume ar trebui să fie politica. Adică o "vocaţie preaînaltă" dedicată binelui comun şi nu căutării interesului personal.

În al treilea rând, şi aceasta este probabil interpretarea cea mai originală şi fascinantă, este "viziunea martirială" a politică. A face politică, explică papa, "este un soi de martiriu. Dar este un martiriu zilnic: a căuta binele comun fără a te lăsa corupt. A căuta binele comun gândind căile cele mai utile pentru aceasta, mijloacele cele mai utile. A căuta binele comun lucrând în lucrurile mici, micuţe, de puţină importanţă... Dar se face. A face politica este important: mica politică şi marea politică. În Biserică sunt atâţia catolici care au făcut o politică nu murdară, bună; care au favorizat pacea între naţiuni. Gândiţi-vă la catolicii de aici, din Italia, după al doilea război mondial: gândiţi-vă la De Gasperi. Gândiţi-vă la Franţa: Schuman, a cărui cauză de beatificare s-a deschis. Şi în sfârşit Konrad Adenauer, cancelar german. Se poate deveni sfinţi făcând politică".

Am citit acest lung citat pentru că eu cred că este de foarte mare interes şi mai ales mai puţin cunoscut în cadrul comunităţii ecleziale. De la politică "angajare de umanitate şi sfinţenie" cum ar fi spus La Pira se trece la celelalte teme ale cărţii, legate toate de un unic fir conducător: creştinul stă cu picioarele pe pământ dar are privirea îndreptată spre cer. Creştinul priveşte spre Ierusalimul ceresc încercând să perceapă semnele timpurilor foarte conştient că misiunea sa are o origine foarte veche şi o inspiraţie divină.

E suficient să ne gândim la noţiunea de "popor" pe care o dă papa Francisc. Nu există nimic sociologic sau politic în viziunea sa. Poporul este acel "flux amplu al unui fluviu care înaintează", afirmă pontiful. "U popor este în mod necesar dinamic. Cultura unui popor, valorile şi simbolurile comune care-l identifică, nu constă în repetarea sclerotică a egalului, ci în creativitatea vitală pe baza a ceea ce s-a primit". Şi în sfârşit pentru a conclude raţionamentul său despre popor, Bergoglio reia şi definiţia pe care o dă sfântul Augustin: "Poporul este ansamblul de fiinţe raţionale asociat în comuniunea comună a lucrurilor pe care le iubeşte".

În definitiv, poporul este constituit din bărbaţi şi femei, din familii, tineri şi bătrâni. Este făcut din persoane dar şi din valori, experienţe şi istorie. Pare să observăm influenţa filozofiilor personaliste din secolul al XX-lea în aceste gânduri. Cel puţin acesta este punctul de contact care există între formarea mea, care-i datorează mult lui Maritain, şi cea a papei care, deşi bazată pe personalism, este îmbogăţită şi de autori sudamericani cu o viziune deosebită despre lume. Şi acest amestec cultural mi se pare că-l întrevăd cu privire la trei teme fundamentale după părerea mea.

Înainte de toate când vorbeşte despre muncă şi stat social. În viziunea sa pastorală papa a format conştiinţa că există de acum "ceva ce nu funcţionează" în organizarea socială a întregii planete. Ceva profund şi nu accesoriu. Pentru acest motiv, Francisc vede exigenţa de "a regândi solidaritatea" care să nu mai fie simplă asistenţă faţă de cei mai săraci, ci regândire globală a întregului sistem, căutare a unor căi pentru a-l reforma şi a-l corecta în mod coerent cu drepturile fundamentale ale omului, ale tuturor oamenilor.

În al doilea rând, când critică, cu putere şi cu originalitate, "colonizarea ideologică şi gândirea unică" a lumii contemporane. "Criza familiei", afirmă papa, cu realism creştin "este o realitate socială". Nu trebuie să ne înşelăm că totul merge bine, prefăcându-ne că nu vedem ceea ce nu funcţionează, sau elaborând teorii moralizatoare abstracte. Dacă ne comportăm astfel riscăm să nu ne dăm seama de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Alături de criza familiei, subliniază papa, există de fapt colonizările ideologice asupra identităţii persoanelor. Francisc nu foloseşte jumătăţi de măsură şi ajunge să definească teoria gender ca o "greşeală a minţii umane" care creează atâta dezorientare. Astfel familia este sub atac.

În sfârşit, în al treilea rând mă simt obligat să subliniez gândirea sa cu privire la identitatea europeană şi a rădăcinilor sale. Ceea ce este absolut contrariul la ceea ce spun criticii săi. Lui Francisc nu-i este frică să critice Europa băncilor şi finanţelor, Europa bătrână şi sterilă. Însă în acelaşi timp, este foarte conştient de patrimoniul istoric, religios şi cultural extraordinar al Europei. Al unei Europe unite, pe baze noi şi cu rădăcini antice. Pentru aceasta încheie discursul său de la Strasbourg cu un adevărat apel la construirea unei Europe noi şi mai bune, care merită să fie citit şi ascultat cu atenţie. Spune papa: "Dragi euro-deputaţi, a venit ora de a construi împreună Europa care nu se învârte în jurul economiei, ci în jurul sacralităţii persoanei umane, al valorilor inalienabile; Europa care îmbrăţişează cu curaj trecutul său şi priveşte cu încredere viitorul său pentru a trăi pe deplin şi cu speranţă prezentul său. A venit momentul de a abandona ideea despre o Europă înfricoşată şi concentrată asupra sieşi pentru a trezi şi a promova Europa protagonistă, purtătoare de ştiinţă, de artă, de muzică, de valori umane şi chiar de credinţă. Europa care contemplă cerul şi urmăreşte idealuri; Europa care priveşte şi apără şi tutelează omul; Europa care merge pe pământ sigur şi trainic, preţios punct de referinţă pentru toată omenirea!".

Aceste cuvinte, aşa cum spuneam la începutul intervenţiei mele, sunt un dar minunat al Domnului oferit nu numai Bisericii, ci întregii omeniri. Să-l preţuim şi mai ales să-l folosim bine. Nu putem permite ca un vânt cenuşiu de frică, supărare şi xenofobie să sufle asupra Europei noastre dragi. Să facem să strălucească din nou pe cerul Europei o lumină de pace, înţelegere şi solidaritate. Pentru că acea lumină nu este altceva decât lumina lui Cristos.

(După Vatican Insider, 30 noiembrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.