Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Adeziunea în cadrul Asociației Studenților Catolici din Iași

Sâmbătă, 17 noiembrie 2018, un grup de studenți a participat la un moment de formare spirituală la casa de la Horpaz a Seminarului, în vederea adeziunii la Asociația Studenților Catolici din Iași. În cadrul acestei întâlniri, pr. Cătălin Gașpal le-a vorbit acestora despre legătura tinerilor cu Dumnezeu, cum aceștia îl înlocuiesc cu alți idoli, renunțând la el în detrimentul altor lucruri.

După meditație a urmat sfânta Liturghie, celebrată de pr. Cătălin Gașpal, care în cadrul predicii a reamintit cât de important este să ne punem în fața crucifixului și să vorbim cu Isus răstignit. Ziua a continuat cu prânzul și un moment de împărtășire în care fiecare a avut libertatea de a-și exprima opiniile și gândurile punând întrebări, reușind astfel să își explice nelămuririle din viața lor.

Pregătiți spiritual și plini de Duhul Sfânt, studenții s-au reunit duminică, 18 noiembrie 2018, în catedrala romano-catolică din Iași, la Liturghia de la ora 16:00, unde, în prezența Preasfințitului Petru Gherghel și a preoților invitați, cei 31 de tineri și-au arătat disponibilitatea depunând adeziunea în Asociația Studenților Catolici din Iași.

În cadrul predicii, pr. Fabian Doboș - preot coordonator al asociației și responsabil al Oficiului pentru Pastorația Universitară (www.opuis.ro), a prezentat modul exagerat în care oamenii privesc viața, și anume că în momentele de încercare, de suferință se gândesc la ce este mai rău, invocă apropierea sfârșitului lumii, însă acest sfârșit nu este nicidecum necazul, durerea noastră, ci este de fapt a doua venire a lui Isus Cristos pe pământ, care ne va elibera. În continuare, părintele a vorbit despre ce reprezintă tinerii în viața comunității: ei sunt sămânța care va aduce rod bogat mai târziu, drojdia care va face să crească dăruirea, iubirea în jurul lor, sunt sarea care dă gust și sens vieții. Acesta este și dezideratul asociației care astăzi i-a primit în familia ei pe studenții prezenți la Liturghie. În încheiere, părintele predicator, a amintit de cea de-a II-a Zi Mondială a Săracilor, ilustrând prin intermediul unei povestioare care este adevărata bogăție și adevărata sărăcie a vieții: bogăția nu constă în lucruri materiale, ci în bunătatea inimii.

După sfânta Împărtășanie, tinerii au rostit într-un singur glas rugăciunea adeziunii, după care le-au fost înmânate, de către păstorul diecezei noastre, eșarfele, simbol al adeziunii și al asociației.

Tuturor membrilor asociației le dorim succes și roade multe în activitățile pe care le vor desfășura în acest an asociativ!

Silvia Damiana Comorașu și Alina Bereșoae

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 18 noiembrie: Adeziunea în cadrul Asociației Studenților Catolici din Iași

* * *

Înregistrarea video a Liturghiei:


 

lecturi: 18.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat