Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Roma: Doctoratul în teologie: un adevărat "pelerinaj" științific al credinței

Pr. Ionuț-Eremia Imbrișcă și-a susținut teza de doctorat în spiritualitate cu titlul: "În slăbiciune se manifestă în mod deplin puterea lui Dumnezeu. Întâlnirea spirituală dintre apostolul Paul și cardinalul Carlo Maria Martini: o contribuție în spiritualitatea sacerdotală în lumina a 2Cor 12,1-10". La acest eveniment teologic-științific, desfășurat luni, 12 noiembrie 2018, la Roma, în cadrul Universității Pontificale "Gregoriana", au luat parte PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, rudele apropiate ale părintelui doctorand, mulți preoți, din țară și din străinătate (colegi și prieteni), precum și majoritatea preoților-studenți români din Cetatea Eternă.

Întâlnirea a debutat cu salutul decanului "Institutului de Spiritualitate", pr. Pavulraj Michael SJ, președintele comisiei pentru dizertația doctorală, care l-a invitat pe candidat să își prezinte succint lucrarea.

Pr. Ionuț a evidențiat motivul pentru care a ales această temă, scopul, izvoarele științifice utilizate, metoda și conținutul cercetării sale. Argumentele au fost prezentate în patru capitole:

- slăbiciunea omului și "slăbiciunea" lui Dumnezeu (primul capitol): semnificația slăbiciunii, acceptarea, integrarea și mărturisirea slăbiciunii, "slăbiciunea" lui Dumnezeu.

- slăbiciunea lui Paul și harul lui Dumnezeu (capitolul al doilea), experimentate pe drumul Damascului, trăite în ministeriul său apostolic, "mărturisite" în 2Cor, arată în mod deplin puterea lui Dumnezeu.

- slăbiciunea lui Martini - "totul este dar" (capitolul al treilea): "toată viața, Dumnezeu m-a călăuzit", "iubirea lui Dumnezeu se face simțită mai presus de toate în slăbiciune", în slăbiciune Martini experimentează încrederea în Dumnezeu, "slăbiciunea este puterea mea" - meditații asupra 2Cor, apostolul Paul - un bun "însoțitor de drum" pentru Martini.

- o contribuție la spiritualitatea sacerdotală (capitolul al patrulea): umanitatea preotului, dar pentru toți, încercări și consolări ale preotului, "îți ajunge harul meu" (2Cor 12,9), un stil de viață spirituală.

În a doua etapă a sesiunii științifice, pr. Fabrizio Pieri, coordonatorul dizertației doctorale, a subliniat efortul intens pe care candidatul l-a depus în cei doi ani de trudă științifică și spirituală, făcând o comparație: munca științifică este un alt model de "pelerinaj" în credință.

Prof. Bernadeta Jojko i-a adresat, la final, câteva întrebări legate de lucrare, la care candidatul a răspuns competent.

Apoi a urmat momentul solemn în care părintelui Ionuț-Eremia Imbrișcă i-a fost acordat titlul de doctor în teologie spirituală.

Acest lucru, pentru Dieceza de Iași (și nu numai), înseamnă punerea în act a îndemnului conținut în Decretul privind slujirea și viața preoțească (Presbyterorum Ordinis):

"Episcopii vor avea grijă ca anumiți preoți să se dedice unui studiu aprofundat al științelor sacre, pentru ca niciodată să nu lipsească profesorii capabili să-i instruiască pe clerici, să-i ajute pe ceilalți preoți și pe credincioși să-și dobândească învățătura necesară și să încurajeze dezvoltarea sănătoasă a științelor sacre, absolut indispensabilă Bisericii" (PO 19).

Îl felicităm pe părintele Ionuț pentru reușita sa și îi dorim mult succes în activitatea pe care o desfășoară!

Pr. Cristian Bîrnat

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 12 noiembrie: Roma: Doctoratul în teologie: un adevărat "pelerinaj" științific al credinței


 

lecturi: 57.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat