Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la adunarea plenară a Academiei Pontificale de Ştiinţe (12 noiembrie 2018)

Stimaţi doamne şi domni,

Este o bucurie pentru mine să regăsesc Academia Pontificală de Ştiinţe în totalitate. Adresez un cordial bun-venit noilor academicieni şi mulţumesc pentru cuvintele sale respectuoase fostului preşedinte, prof. Werner Arber, în timp ce urez o bună recuperare preşedintelui prof. Joachim von Braun. Extind recunoştinţa mea la toate personalităţile care au intervenit aducând contribuţia lor preţioasă.

Lumea ştiinţei, care în trecut a asumat poziţii de autonomie şi de autosuficienţă, cu atitudini de neîncredere faţă de valorile spirituale şi religioase, astăzi în schimb pare să fi conştientizat mai mult realitatea tot mai complexă a lumii şi a fiinţei umane. S-au strecurat o anumită nesiguranţă şi o oarecare teamă în faţa evoluţiei posibile a unei ştiinţe şi a unei tehnologii care, dacă sunt abandonate fără control lor însele, pot să întoarcă spatele binelui persoanelor şi al popoarelor. Este adevărat, ştiinţa şi tehnologia influenţează asupra societăţii, dar şi popoarele cu valorile lor şi obiceiurile lor influenţează la rândul lor ştiinţa. Adesea direcţia şi emfaza care sunt date unor dezvoltări ale cercetării ştiinţifice sunt influenţate de opinii pe larg împărtăşite şi de dorinţa de fericire înnăscută în natura umană. Totuşi, avem nevoie de atenţie mai mare faţă de valorile şi faţă de bunurile fundamentale care sunt la baza relaţiei dintre popoare, societate şi ştiinţă. Această relaţie cere o regândire, în vederea promovării progresului integral al fiecărei fiinţe umane şi al binelui comun. Dialog deschis şi discernământ atent sunt indispensabile, în special când ştiinţa devine mai complexă şi orizontul pe care ea îl deschide face să apară provocări decisive pentru viitorul omenirii. De fapt, astăzi, fie evoluţia socială fie schimbările ştiinţifice au loc tot mai rapid şi se urmăresc. Este important ca Academia Pontificală de Ştiinţe să ia în considerare modul în care aceste schimbări legate între ele cer o angajare înţeleaptă şi responsabilă din partea întregii comunităţi ştiinţifice. Siguranţa frumoasă a turnului de fildeş din primele timpuri moderne a lăsat locul, în mulţi, unei nelinişti salutare, motiv pentru care omul de ştiinţă de astăzi se deschide mai uşor la valorile religioase şi întrevede, dincolo de cuceririle ştiinţei, bogăţia lumii spirituale a popoarelor şi lumina transcendenţei divine. Comunitatea ştiinţifică este parte a societăţii şi nu trebuie să se considere ca separată şi independentă, dimpotrivă, ea este chemată să slujească familia umană şi dezvoltarea sa integrală.

Posibilele roade ale acestei misiuni de slujire sunt nenumărate; în această împrejurare aş vrea să fac câteva aluzii. Înainte de toate este criza imensă a schimbărilor climatice aflată în desfăşurare şi ameninţarea nucleară. Pe urma predecesorilor mei, reafirm importanţa fundamentală de a ne angaja în favoarea unei lumi fără arme nucleare (cf. Mesaj adresat Conferinţei ONU pentru a negocia un tratat despre interzicerea armelor nucleare, 23 martie 2017), şi cer - aşa cum au făcut sfântul Paul al VI-lea şi sfântul Ioan Paul al II-lea - oamenilor de ştiinţă colaborarea activă la scopul de a-i convinge pe guvernanţi despre inacceptabilitatea etică a acestui armament din cauza daunelor ireparabile pe care el le provoacă omenirii şi planetei. De aceea, reafirm de asemenea necesitatea unei dezarmări despre care astăzi se pare că nu se mai vorbeşte la acele mese în jurul cărora se iau marile decizii. Fie ca şi eu să-i pot mulţumi lui Dumnezeu, aşa cum a făcut sfântul Ioan Paul al II-lea în testamentul său, pentru că în pontificatul meu a fost cruţată lumea de tragedia imensă a unui război atomic.

Schimbările globale sunt tot mai influenţate de acţiunile umane. De aceea sunt necesare şi răspunsuri adecvate pentru salvgardarea sănătăţii planetei şi a populaţiilor, o sănătate pusă în pericol de toate acele activităţi umane care folosesc combustibil fosil şi despăduresc planeta (Scrisoarea enciclică Laudato si', 23). Comunitatea ştiinţifică, aşa cum a făcut progrese în identificarea acestor riscuri, acum este chemată să prospecteze soluţii valabile şi să convingă societăţile şi pe liderii lor să le urmărească.

Ştiu că, în această perspectivă, în şedinţele voastre găsiţi cunoştinţele care reies din ştiinţa de bază şi sunteţi obişnuiţi să le legaţi cu viziuni strategice care tind să studieze profund problemele. Este vocaţia voastră să găsiţi dezvoltările inovatoare în toate disciplinele principale ale ştiinţei de bază şi să recunoaşteţi frontierele dintre diferitele sectoare ştiinţifice, îndeosebi în fizică, astronomie, biologie, genetică şi chimie. Aceasta este parte a slujirii pe care o aduceţi omenirii.

Primesc cu favoare faptul că Academia se concentrează şi pe noile cunoştinţe necesare pentru a înfrunta plăgile societăţii contemporane. Popoarele cer pe bună dreptate să participe la construirea propriilor societăţi. Drepturile universale proclamate trebuie să devină realitate pentru toţi şi ştiinţa poate contribui în mod decisiv la acest proces şi la dărâmarea barierelor care îl împiedică. Mulţumesc Academiei de Ştiinţe pentru colaborarea sa preţioasă în contrastarea acelui delict împotriva umanităţii care este traficul de persoane care are ca scop munca silnică, prostituţia şi traficul de organe. Vă însoţesc în această bătălie de umanitate.

Mai este mult drum de parcurs spre o dezvoltare care să fie în acelaşi timp integrală şi sustenabilă. Depăşirea foamei şi setei, a mortalităţii ridicate şi a sărăciei, în special printre cei opt sute de milioane de nevoiaşi şi excluşi de pe pământ, nu va fi obţinută fără o schimbare în stilurile de viaţă. În enciclica Laudato si' am prezentat câteva propuneri-cheie pentru obţinerea acestei ţinte. Totuşi, mi se pare că pot spune că lipsesc voinţa şi determinarea politică pentru a opri cursa înarmărilor şi a pune capăt războaielor, pentru a trece cu urgenţă la energiile renovabile, la programele menite să asigure apa, hrana şi sănătatea pentru toţi, să se investească pentru binele comun capitalurile enorme care rămân inactive în paradisurile fiscale.

Biserica nu aşteaptă de la ştiinţă să urmeze numai principiile eticii, care sunt un patrimoniu inestimabil al neamului omenesc. Ea aşteaptă o slujire pozitivă, pe care o putem numi cu sfântul Paul al VI-lea "caritatea ştiinţei". Vouă, dragi oameni de ştiinţă şi prieteni ai ştiinţei, v-au fost încredinţate cheile ştiinţei. Aş vrea să fiu pe lângă voi avocatul popoarelor la care nu ajung decât de departe şi rar binefacerile vastei ştiinţe umane şi ale cuceririlor sale, în special în materie de alimentaţie, sănătate, educaţie, conectivitate, bunăstare şi pace. Permiteţi-mi să vă spun în numele lor: cercetarea voastră să poată folosi tuturor, cu scopul ca popoarele de pe pământ să fie săturate, adăpate, vindecate şi formate; politica şi economia popoarelor să scoată din ea indicaţii pentru a înainta cu certitudine mai mare spre binele comun, în folosul în special al săracilor şi al celor nevoiaşi, şi spre respectarea planetei. Aceasta este panorama imensă care se deschide în faţa bărbaţilor şi femeilor de ştiinţă când se arată spre aşteptările popoarelor: aşteptări însufleţite de speranţă încrezătoare dar şi de nelinişte şi anxietate.

Vă binecuvântez din inimă pe voi toţi, binecuvântez munca voastră şi binecuvântez iniţiativele voastre. Vă mulţumesc mult pentru ceea ce faceţi. Vă însoţesc cu rugăciunea mea; şi voi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 26.