Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

"Cerul meu din noaptea de Crăciun". Itinerar spiritual de Advent pentru tineri propus de Oficiul pentru Pastorația Tineretului

Adventul este un timp liturgic de pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Tocmai pentru a fi parcurs ca un drum de credință, Oficiul pentru Pastorația Tineretului propune un itinerar spiritual destinat în mod special tinerilor intitulat "Cerul meu din noaptea de Crăciun". Itinerarul este sub forma unei broșuri de 56 de pagini color, dimensiuni 10,5 x 14,8 cm, cu texte pentru fiecare zi din timpul Adventului ce cuprind o reflecție la evanghelia zilei, referințe din viața sfântului zilei, îndemn la rugăciune, o misiune de îndeplinit pe parcursul zilei și o "evaluare" a drumului parcurs.

În introducere, itinerarul este prezentat astfel: "O foarte veche carte de rugăciuni purta denumirea «Calea cerului». Dacă îi vei întreba pe bunicii tăi despre ea, sigur își vor aminti. O cale spre cer, Cerul meu din noaptea de Crăciun, este ceea ce îți propunem și noi pentru timpul Adventului și sărbătoarea Crăciunului. Un drum de rugăciune, de meditație, de tăcere, de acțiune pentru ca bucuria Crăciunului să te găsească în «al nouălea cer», cu inima și viața transformate, pregătite să îl primească pe Mântuitorul. Știm că este o propunere «old style»... o cărticică pe care să o porți mereu în buzunar sau în rucsac, să o deschizi pentru a citi din ea, să scrii pe paginile ei... Am dorit asta dinadins pentru a te scoate puțin din lumea ecranelor și a te strămuta pe... o cărare spre inima și viața ta, spre cer, spre Dumnezeu de-a lungul căreia să dăruiești, să te rogi, să ții post. Sper să parcurgi cu folos această cale cu privirea mereu înălțată și cu inima tresăltând de bucurie! Iar dacă îți va prinde bine, poți să o recomanzi și altora!"

Introducerea și primele două zile din itinerar pot fi consultate aici.

Itinerarul spiritual de Advent poate fi comandat (minim 10 exemplare) prin completarea formularului de aici. Prețul unui exemplar este de 10 lei.

Pentru alte detalii: Raluca Cocuț (tel. 0769/742227, e-mail: raluca.cocut@hotmail.com)

Pr. Felix Roca


 

lecturi: 26.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat