Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc: Sfânta Liturghie pentru cardinalii și episcopii răposați în decursul anului

(Bazilica Vaticană, Altarul Catedrei, sâmbătă, 3 noiembrie 2018)

Am ascultat în parabola din Evanghelie că fecioarele "au ieșit în întâmpinarea mirelui" (Mt 25,1), toate cele zece. Pentru toți viața este o chemare continuă de a ieși: din sânul mamei, din casa în care ne-am născut, din copilărie și din tinerețe la vârsta adultă, până la ieșirea din această lume. Și pentru slujitorii Evangheliei viața este în ieșire continuă: din casa de familie la cea unde Biserica ne trimite, de la o slujire la alta; suntem mereu în trecere, până la trecerea finală.

Evanghelia amintește sensul acestei ieșiri continue care este viața: a merge în întâmpinarea mirelui. Iată pentru ce trebuie să trăim: pentru acel anunț care în Evanghelie răsună noaptea și pe care vom putea să-l primim pe deplin în momentul morții: "Iată, vine mirele, ieșiți-i în întâmpinare!" (v. 6). Întâlnirea cu Isus, Mirele care "a iubit Biserica și s-a dat pe sine însuși pentru ea" (Ef 5,25), dă sens și orientare vieții. Nu altceva. Este finalul care luminează ceea ce precede. Și așa cum semănatul se evaluează din recoltă, tot așa drumul vieții se imprimă pornind de la țintă.

Așadar viața, dacă este un drum în ieșire spre mire, este timpul dăruit nouă pentru a crește în iubire. A trăi este o pregătire zilnică pentru nuntă, o mare logodnă. Să ne întrebăm: trăiesc ca unul care pregătește întâlnirea cu mirele? În slujire, în spatele tuturor întâlnirilor, activităților de organizat și practicilor de îndeplinit, nu trebuie uitat firul care unește toată țesătura: așteptarea mirelui. Centrul nu poate decât să fie o inimă care-l iubește pe Domnul. Numai așa trupul vizibil al slujirii noastre va fi sprijinit de un suflet invizibil. Înțelegem așadar ceea ce spune apostolul Paul în lectura a doua: "Pentru că noi nu căutăm cele care se văd, dar cele care nu se văd, căci cele care se văd sunt temporare, pe când cele care nu se văd sunt veșnice" (2Cor 4,18). Să nu ne îndreptăm privirea spre dinamicile pământești, să privim dincolo. Este adevărată acea expresie celebră: "esențialul este invizibil ochilor". Esențialul în viață este a asculta glasul mirelui. El ne invită să-l întrevedem în fiecare zi pe Domnul care vine și să transformăm fiecare activitate într-o pregătire pentru nunta cu El.

Ne amintește asta elementul care în Evanghelie este esențial pentru fecioarele care așteaptă nunta: nu haina, nici candelele, ci untdelemnul, păstrat în vase mici.

Reiese o primă caracteristică a acestui untdelemn: nu este vizibil. Rămâne ascuns, nu apare, dar fără el nu este lumină. Ce ne sugerează asta? Că în fața Domnului nu contează aparențele, contează inima (cf. 1Sam 16,8). Ceea ce lumea caută și arată ostentativ - onorurile, puterea, aparențele, gloria - trece, fără a lăsa nimic. A ne distanța de aparențele lumești este indispensabil pentru a ne pregăti pentru cer. Trebuie spus nu "culturii machierii", care învață să se îngrijească aparențele. În schimb trebuie purificată și păzită inima, interiorul omului, prețios în ochii lui Dumnezeu; nu exteriorul, care dispare.

După această primă caracteristică - a nu fi vizibil ci esențial - există un al doilea aspect al untdelemnului: există pentru a fi consumat. Numai arzând iluminează. Tot așa viața: răspândește lumină numai dacă se consumă, dacă se dedică în slujire. Secretul pentru a trăi este a trăi pentru a sluji. Slujirea este biletul care trebuie arătat la intrarea la nunta veșnică. Ceea ce rămâne din viață, în fața pragului veșniciei, nu este ceea ce am câștigat, ci ceea ce am dăruit (cf. Mt 6,19-21; 1Cor 13,8). Sensul vieții este a da răspuns la propunerea de iubire a lui Dumnezeu. Și răspunsul trece prin iubirea adevărată, dăruirea de sine, slujirea. A sluji costă, pentru că înseamnă a ne dărui, a ne consuma, dar în slujirea noastră nu folosește pentru a trăi cel care nu trăiește pentru a sluji. Cine păzește prea mult propria viață, o pierde.

O a treia caracteristică a untdelemnului reiese în mod relevant în Evanghelie: pregătirea. Untdelemnul trebuie pregăti din timp și luat cu noi (cf. v. 4.7). Desigur, iubirea este spontană, dar nu se improvizează. Tocmai în lipsa de pregătire se află nesăbuința fecioarelor care rămân afară de la nuntă. Acum este timpul pregătirilor: în momentul prezent, zi după zi, trebuie alimentată iubirea. Să cerem harul de a reînnoi în fiecare zi prima iubire față de Domnul (cf. Ap 2,4), să n-o lăsăm să se stingă. Marea ispită este aplatizarea într-o viață fără iubire, care este ca un vas gol, ca o candelă stinsă. Dacă nu se investește în iubire, viața se stinge. Cei chemați la nunta cu Dumnezeu nu se pot acomoda într-o viață sedentară, plată și orizontală, care merge înainte fără elan, căutând mici satisfacții și urmărind recunoștințe efemere. O viață insignifiantă, rutinară, care se mulțumește să-și facă propriile îndatoriri fără a se dărui, nu este demnă de Mire.

În timp ce ne rugăm pentru cardinalii și episcopii răposați în cursul anului, să cerem mijlocirea celui care a trăit fără a vrea să apară, a celui care a slujit din inimă, a celui care s-a pregătit zi de zi pentru întâlnirea cu Domnul. După exemplul acestor martori, care mulțumire lui Dumnezeu există, și sunt atâția, să nu ne mulțumim cu o viață scurtă numai pentru astăzi; să dorim în schimb o privire care merge dincolo, la nunta care ne așteaptă. O viață străbătută de dorința de Dumnezeu și antrenată la iubire va fi pregătită să intre în locuința Mirelui și asta pentru totdeauna.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 45.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat