Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc: Videomesaj adresat celei de-a III-a Întâlniri Mondiale a Tinerilor organizată de Scholas Occurentes și Ort Mundial (Buenos Aires, 29 octombrie - 1 noiembrie 2018)

Dragi tineri de la Scholas, astăzi reuniți aici,

Vreau să celebrez împreună cu dumneavoastră această sărbătoare a întâlnirii, întâlnire de persoane: fiecare dintre dumneavoastră este persoană. Întâlnire de diferite crezuri, țări, limbi, realități; întâlnire de diferite identități, pentru că pentru a te întâlni trebuie să fii sigur de propria identitate. Tu nu poți să negociezi propria identitate pentru a te întâlni cu celălalt, nu puți să camuflezi identitatea ta, nu o poți travesti, pentru că viața nu este un carnaval, este ceva foarte serios. Și o întâlnire trebuie să fie serioasă, cu multă bucurie, însă serioasă din inimă.

Cuvântul identitate nu este ușor. Și este întrebarea prin acel "cine sunt eu". Și este una dintre întrebările cele mai importante pe care unul și le poate adresa: în fața sieși, în fața celorlalți, în fața lui Dumnezeu, în fața istoriei. Cine sunt eu?

Este întrebarea care trebuie unită cu întrebarea cu privire la sensul vieții mele, cine sunt eu și ce sens are viața mea. Însă atenție, nu este o întrebare în plus de care să scapi nici pentru a răspunde la ea rapid și a o uita. Este o întrebare de menținut mereu, mereu. Și menținută deschisă, menținută aproape: eu cine sunt?

Identitatea noastră nu este o realitate care este dată, nu este un număr de fabrică, nu este o informație pe care pot s-o caut pe internet pentru a ști cine sunt. Nu suntem ceva total definit, stabilit. Suntem în mișcare, suntem în creștere, și acest nucleu de identitate crește, crește și mergem; creștem cu un stil propriu, cu o istorie proprie, cu acest nucleu de identitate propriu. Suntem martori, suntem redactori și lectori ai vieților noastre și nu suntem unicii autori: suntem ceea ce Dumnezeu visează pentru noi, ceea ce contăm, ceea ce contăm din nou, ceea ce alții ne povestesc, mereu și când suntem fideli. Fideli față de integritatea personală, fideli față de noblețea interioară, fideli față de un cuvânt de care oamenilor le este frică: fideli față de coerență. Nu există identități de laborator, nu există. Fiecare identitate are istorie. Și având istorie, are apartenență. Identitatea mea vine de la o familie, de la un popor, de la o comunitate. Dumneavoastră nu puteți vorbi despre identitate fără a vorbi despre apartenență. Identitate înseamnă a aparține. A aparține la ceva ce mă transcende, ceva ce este mai mare decât tine.

Pericolul, atât de prezent în aceste timpuri, este atunci când o identitate uită de rădăcinile sale, uită de unde vine, uită de istoria sa, nu se deschide la diferența conviețuirii actuale; merge la celălalt cu frică, îl vede ca dușman, și așa începe războiul. E suficient să luăm jurnalul din fiecare zi sau să vedem telejurnalul informativ: război mic la început, aproape imperceptibil, însă mare și teribil la sfârșitul său. Pentru aceasta, pentru ca identitatea să nu devină violentă, să nu devină autoritară, să nu nege diferența, are nevoie permanent de întâlnirea cu celălalt, are nevoie de dialog, are nevoie să crească în fiecare întâlnire și are nevoie de amintirea propriei apartenențe. Care sunt rădăcinile mele? De unde vin? Care este cultura poporului meu? Nu există identități abstracte. Bine, ar fi una, care este actul de identitate, care este o hârtie. Însă el nu este de folos, el nu te face să crești. Cel mult, te va lăsa liniștit când cineva de la securitate ți-l cere: "gata, bine, mergeți". Nu există identități de laborator, nici identități liniștite. Cine sunt?, să ne întrebăm din nou fiecare dintre noi. Să ne întoarcem la drum, să creștem pe drum, cu amintirea, cu dialogul, cu apartenența și cu speranța. Și astfel, ne vom îmbogăți în fiecare zi mai mult pe noi înșine.

Identitatea este apartenență. Vă rog, păstrați-o, păstrați propria apartenență. Nu vă lăsați amăgiți. Păstrați apartenența proprie. Și astfel, când vedem oameni care nu respectă nimic între noi. De câte ori auzim spunându-se: "Să n-ai încredere în acesta pentru că o vinde și pe mama". Fiecare să se întrebe: Eu îmi vând apartenența? Eu vând istoria poporului meu? Eu vând cultura poporului meu? Eu vând cultura și ceea ce am primit de la familia mea? Eu vând coerența de viață? Eu vând dialogul cu fratele, chiar dacă are idei diferite, sau fac ficțiune de dialog? Nu vindeți ceea ce este în adâncul nostru, care este apartenența, identitatea și care pe drum devine întâlnire de identități diferite pentru a se îmbogăți reciproc. Devine fraternitate.

Vreau să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă această întâlnire: părinților și profesorilor fiecăruia, pentru că permit și însoțesc; autorităților, pentru că deschid ușa și fac posibilă experiența; școlilor Bort și tuturor comunităților călugărești pentru că îmbogățesc, dincolo de diversitate, relatarea acestei întâlniri și a fiecăruia. Și să vă mulțumesc dumneavoastră, tineri de la Scholas, pentru că lăsați ca viața să vă povestească la fiecare pas un nou capitol. Nu vă fie frică de asta. Să aveți curajul de a amesteca limbajele voastre, de a deschide istoriile voastre fără a renunța la ele, de a vă lăsa rescriși de celălalt, de cel diferit, de cel necunoscut, fiind mereu diferiți și, în același timp, fiind mereu tot mai mult voi înșivă. Și făcând din identitatea voastră, din această apartenență pe care ați primit-o, o operă de artă. Este ceea ce vă doresc. Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat