Papa Francisc: Videomesaj adresat celei de-a III-a Întâlniri Mondiale a Tinerilor organizată de Scholas Occurentes şi Ort Mundial (Buenos Aires, 29 octombrie - 1 noiembrie 2018)

Dragi tineri de la Scholas, astăzi reuniţi aici,

Vreau să celebrez împreună cu dumneavoastră această sărbătoare a întâlnirii, întâlnire de persoane: fiecare dintre dumneavoastră este persoană. Întâlnire de diferite crezuri, ţări, limbi, realităţi; întâlnire de diferite identităţi, pentru că pentru a te întâlni trebuie să fii sigur de propria identitate. Tu nu poţi să negociezi propria identitate pentru a te întâlni cu celălalt, nu puţi să camuflezi identitatea ta, nu o poţi travesti, pentru că viaţa nu este un carnaval, este ceva foarte serios. Şi o întâlnire trebuie să fie serioasă, cu multă bucurie, însă serioasă din inimă.

Cuvântul identitate nu este uşor. Şi este întrebarea prin acel "cine sunt eu". Şi este una dintre întrebările cele mai importante pe care unul şi le poate adresa: în faţa sieşi, în faţa celorlalţi, în faţa lui Dumnezeu, în faţa istoriei. Cine sunt eu?

Este întrebarea care trebuie unită cu întrebarea cu privire la sensul vieţii mele, cine sunt eu şi ce sens are viaţa mea. Însă atenţie, nu este o întrebare în plus de care să scapi nici pentru a răspunde la ea rapid şi a o uita. Este o întrebare de menţinut mereu, mereu. Şi menţinută deschisă, menţinută aproape: eu cine sunt?

Identitatea noastră nu este o realitate care este dată, nu este un număr de fabrică, nu este o informaţie pe care pot s-o caut pe internet pentru a şti cine sunt. Nu suntem ceva total definit, stabilit. Suntem în mişcare, suntem în creştere, şi acest nucleu de identitate creşte, creşte şi mergem; creştem cu un stil propriu, cu o istorie proprie, cu acest nucleu de identitate propriu. Suntem martori, suntem redactori şi lectori ai vieţilor noastre şi nu suntem unicii autori: suntem ceea ce Dumnezeu visează pentru noi, ceea ce contăm, ceea ce contăm din nou, ceea ce alţii ne povestesc, mereu şi când suntem fideli. Fideli faţă de integritatea personală, fideli faţă de nobleţea interioară, fideli faţă de un cuvânt de care oamenilor le este frică: fideli faţă de coerenţă. Nu există identităţi de laborator, nu există. Fiecare identitate are istorie. Şi având istorie, are apartenenţă. Identitatea mea vine de la o familie, de la un popor, de la o comunitate. Dumneavoastră nu puteţi vorbi despre identitate fără a vorbi despre apartenenţă. Identitate înseamnă a aparţine. A aparţine la ceva ce mă transcende, ceva ce este mai mare decât tine.

Pericolul, atât de prezent în aceste timpuri, este atunci când o identitate uită de rădăcinile sale, uită de unde vine, uită de istoria sa, nu se deschide la diferenţa convieţuirii actuale; merge la celălalt cu frică, îl vede ca duşman, şi aşa începe războiul. E suficient să luăm jurnalul din fiecare zi sau să vedem telejurnalul informativ: război mic la început, aproape imperceptibil, însă mare şi teribil la sfârşitul său. Pentru aceasta, pentru ca identitatea să nu devină violentă, să nu devină autoritară, să nu nege diferenţa, are nevoie permanent de întâlnirea cu celălalt, are nevoie de dialog, are nevoie să crească în fiecare întâlnire şi are nevoie de amintirea propriei apartenenţe. Care sunt rădăcinile mele? De unde vin? Care este cultura poporului meu? Nu există identităţi abstracte. Bine, ar fi una, care este actul de identitate, care este o hârtie. Însă el nu este de folos, el nu te face să creşti. Cel mult, te va lăsa liniştit când cineva de la securitate ţi-l cere: "gata, bine, mergeţi". Nu există identităţi de laborator, nici identităţi liniştite. Cine sunt?, să ne întrebăm din nou fiecare dintre noi. Să ne întoarcem la drum, să creştem pe drum, cu amintirea, cu dialogul, cu apartenenţa şi cu speranţa. Şi astfel, ne vom îmbogăţi în fiecare zi mai mult pe noi înşine.

Identitatea este apartenenţă. Vă rog, păstraţi-o, păstraţi propria apartenenţă. Nu vă lăsaţi amăgiţi. Păstraţi apartenenţa proprie. Şi astfel, când vedem oameni care nu respectă nimic între noi. De câte ori auzim spunându-se: "Să n-ai încredere în acesta pentru că o vinde şi pe mama". Fiecare să se întrebe: Eu îmi vând apartenenţa? Eu vând istoria poporului meu? Eu vând cultura poporului meu? Eu vând cultura şi ceea ce am primit de la familia mea? Eu vând coerenţa de viaţă? Eu vând dialogul cu fratele, chiar dacă are idei diferite, sau fac ficţiune de dialog? Nu vindeţi ceea ce este în adâncul nostru, care este apartenenţa, identitatea şi care pe drum devine întâlnire de identităţi diferite pentru a se îmbogăţi reciproc. Devine fraternitate.

Vreau să mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă această întâlnire: părinţilor şi profesorilor fiecăruia, pentru că permit şi însoţesc; autorităţilor, pentru că deschid uşa şi fac posibilă experienţa; şcolilor Bort şi tuturor comunităţilor călugăreşti pentru că îmbogăţesc, dincolo de diversitate, relatarea acestei întâlniri şi a fiecăruia. Şi să vă mulţumesc dumneavoastră, tineri de la Scholas, pentru că lăsaţi ca viaţa să vă povestească la fiecare pas un nou capitol. Nu vă fie frică de asta. Să aveţi curajul de a amesteca limbajele voastre, de a deschide istoriile voastre fără a renunţa la ele, de a vă lăsa rescrişi de celălalt, de cel diferit, de cel necunoscut, fiind mereu diferiţi şi, în acelaşi timp, fiind mereu tot mai mult voi înşivă. Şi făcând din identitatea voastră, din această apartenenţă pe care aţi primit-o, o operă de artă. Este ceea ce vă doresc. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.