Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Sinodul. Monseniorul Forte: fața unei Biserici în ascultare

De Fabio Colagrande

"Înainte de toate țin să subliniez forța evenimentului, semnificația pe care a avut-o pentru credința noastră și pentru întreaga Biserică". Asta afirmă monseniorul Bruno Forte, arhiepiscop de Chieti-Vasto, teolog, tocmai întors în dieceză după ce a petrecut o lună la Roma, pentru a participa la a XV-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, dedicată temei "Tinerii, credința și discernământul vocațional", în timpul căreia a lucrat și în comisia pentru documentul final. "A fost un adevărat eveniment de har - explică el - un eveniment sinodal, așa cum ar trebui să fie definit propriu-zis. Adică un eveniment în care s-a mers împreună «cum Petro et sub Petro»: cu conducerea lui Petru, sub el și cu el". "Noi - relatează teologul - chiar am simțit asta și papa Francisc a intrat în joc cu adevărat pentru ca toți să aibă posibilitatea de a contribui, intervenind cu libertate maximă".

Acești tineri sunt "semne ale timpurilor"

"Începând de la tinerii care erau prezenți ca auditori și care au dat un aport fundamental". "Tocmai pentru asta - explică monseniorul Forte - mi se pare că reiese cu adevărat fața unei Biserici «în ascultare», începând de la Sfântul Părinte care s-a pus în ascultarea tuturor. Dar să ne gândim la acești 270 de episcopi, reprezentând toate continentele, care au ascultat, s-au lăsat stimulați, într-un fel și provocați și conduși de tinerii din toată lumea care au fost invitați". "Ei bine, acești păstori sunt semnul unei Biserici care s-a pus în ascultare împreună cu Succesorul lui Petru, o Biserică ce recunoaște că în «semnele timpurilor», așadar și în acești tineri care sunt în atâtea privințe prezentul și viitorul lumii, Duhul îi vorbește".

O Biserică a bucuriei

"Un alt aspect care m-a impresionat în mod deosebit - mai relatează arhiepiscopul - este că am trăit experiența unei Biserici a bucuriei. Ceea ce a rezultat din această confruntare cu tinerii este că posedă o încărcătură de viitor, speranță și bucurie, în pofida a orice, care este profund sintonizată bucuria pe care Cristos o dăruiește inimii și Bisericii". "Deci - adaugă Forte - nu numai un Sinod ca altele, ci un Sinod cu totul unic în care tinerețea Bisericii s-a manifestat ca semn de speranță pentru lume". "Și documentul final, cu complexitatea sa articulată, în realitate a înregistrat diferitele aspecte pe care realitatea tinerilor din lume o prezintă precum și provocările, apelurile pe care ea le lansează Bisericii și angajările pe care suntem chemați toți să le trăim ca botezați pentru ca această Biserică să fie ascultătoare față de semnele pe care Duhul ni le dă".

Dincolo de Sinod, pariul "sinodalității"

"În afară de asta, trebuie subliniat că a fost primul Sinod care s-a desfășurat conform directivelor din constituția apostolică Episcopalis communio", adaugă monseniorul Forte. "Linia directoare care trebuie urmată nu este numai aceea a unui Sinod în care Biserica se reunește pentru unele ocazii, ci a unei întregi Biserici sinodale în care, sub conducerea păstorilor, toți au drept la cuvânt, toți pot să fie ascultați și împreună, în discernământul păstorilor, se poate construi viitorul pe care Cristos îl cere Bisericii sale". "Cred că «sinodalitatea» este marele pariu după care și papa Francisc conduce Biserica", adaugă arhiepiscopul de Chieti-Vasto. "Și sinodalitatea nu ia nimic de la autoritatea episcopului de Roma și a episcopilor care sunt în comuniune cu el. Dimpotrivă, o îmbogățește pe aceasta din urmă cu aportul tuturor, pentru că acolo unde este sinodalitate este nevoie de discernământ și de conducere, și aceasta este misiunea Succesorului lui Petru în Biserica universală și a fiecărui episcop în Biserica locală încredințată lui".

Dincolo de documentul final, un stil nou

"Papa la sfârșitul lucrărilor Sinodului a amintit că rezultatul său nu se poate limita la un document și că documentul final, redactat și aprobat de Sinod, acum este încredințat de Duhul Sfânt părinților sinodali înșiși pentru ca să lucreze în inima lor", conclude monseniorul Forte. "În practică, papa ne-a spus că noi suntem adevărații destinatari ai acestui document. Francisc a voit să ne spună că acelea nu sunt cuvinte scrise. Sunt cuvinte de viață care trebuie să ardă în inima noastră și trebuie să schimbe inima noastră și pe cea a Bisericii pentru a schimba inima umanității". "Pontiful - explică teologul - nu se mulțumește cu un text scris, și pentru că știe că am produs deja atâtea texte scrise, mai mult sau mai puțin eficace sau receptate". "Ceea ce îi stă la inimă este un proces de activat, un drum de trăit. Și mi se pare că acesta este și marele mandat pe care acest Sinod îl dă întregii Biserici".

Papa ne cere să fim martori bucuroși

"Nu a fost vorba despre un Sinod sectorial care s-a referit la un aspect deosebit al vieții pastorale a Bisericii. A fost vorba despre un Sinod care a lansat un stil nou de Biserică în ascultare, o Biserică sinodală pe drum cu toți, începând de la tineri. De asemenea, o Biserică ce trăiește comuniunea sub păstori, începând de la aceea cu Succesorul lui Petru, și trăind-o în acest mod intens o îmbogățește cu aportul tuturor". "Iată, așadar, un drum care a început și care va trebui să continue deschizându-se la surprizele lui Dumnezeu. Papei Francisc nu-i este frică de viitor, nu-i este frică de o Biserică în ieșire și ar vrea să ne contagieze - aceasta este senzația pe care am avut-o - pe noi toți cu această atitudine de profundă încredere și speranță, de încredere în suflul Duhului, care prin cuvintele din documentul final ne vorbește, dar desigur ne cere să mergem mai departe și să le trăim: să le fim martori în mod bucuros pentru viitorul Bisericii și al lumii".

(După Vatican News, 29 octombrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat