Papa Francisc: "Cine vrea să mă ajute, să ducă înainte Conciliul în Biserică"

De Andrea Tornielli

"Dacă vrei să mă ajuţi, acţionează în aşa fel încât să duci înainte Conciliul în Biserică. Şi ajută-mă cu rugăciunea ta. Am nevoie de multă rugăciune". Aşa a răspuns Francisc unui tânăr iezuit care-l întreba ce să facă pentru a-l susţine pe papa în misiunea sa. La Civiltà Cattolica a publicat transcrierea, culeasă de directorul Antonio Spadaro, a dialogului care a durat o oră, desfăşurat la Vilnius cu iezuiţii din Ţările Baltice, în timpul recentei vizite papale.

"Nu ştiu ce să cer - a răspuns Francisc - Dar ceea ce trebuie făcut astăzi este să se însoţească Biserica într-o profundă reînnoire spirituală. Eu cred că Domnul cere o schimbare în Biserică. Am spus de atâtea ori că o pervertire a Bisericii astăzi este clericalismul. Dar în urmă cu 50 de ani o spusese clar Conciliul al II-lea din Vatican: Biserica este poporul lui Dumnezeu. Citiţi numărul 12 din Lumen gentium. Simt că Domnul vrea ca să înainteze Conciliul în Biserică. Istoricii spun că pentru ca un Conciliu să fie aplicat este nevoie de 100 de ani. Suntem la jumătatea drumului. Aşadar, dacă vrei să mă ajuţi, acţionează în aşa fel încât să duci înainte Conciliul în Biserică. Şi ajută-mă cu rugăciunea ta".

Vorbind despre acţiunea iezuitului şi gândindu-se la timpurile clandestinităţii în care timp de decenii călugării au trebuit să se refugieze în fostul imperiu sovietic. Bergoglio a spus: "Cred că pentru un iezuit a lucra în clandestinitate nu este greu. Părintele Hugo Rahner spune că iezuitul trebuie să fie capabil să discearnă fie în ogorul lui Dumnezeu fie în ogorul diavolului. Cred că discernământul ne dă această capacitate, acest fler a supranaturalului: simţul divinului şi al diabolicului referitor la evenimentele vieţii umane şi ale istoriei. Trebuie să cerem să fim introduşi fie în intenţiile Domnului fie în cele ale duşmanului naturii umane şi în înşelătoriile sale. Şi în momentele urâte iezuitul trebuie să ştie cum să meargă".

Răspunzând episcopului iezuit Sigitas Tamkevičius, care a fost închis în închisoarea KGB-ului vizitată puţin mai înainte de papa, Francisc a spus: "Vreau să vă spun asta: noi spunem că Isus s-a coborât în iad, iar eu vă sfătuiesc să nu vă fie frică să coborâţi în iadul persoanelor. Uneori, asta chiar înseamnă a intra în terenul diavolului. Însă suferinţele umane, sociale, cele ale conştiinţelor… trebuie coborât în iad, trebuie coborât acolo. A atinge rănile. Şi atingând rănile persoanelor, tu atingi rănile lui Cristos. Iezuitului nu trebuie să-i fie frică de asta. Este un har care se primeşte din mâna Domnului. Şi aceste răni nu s-au deschis numai la Vilnius şi în trecut. Acelaşi lucru se întâmplă chiar astăzi în atâtea situaţii socio-politice din lume. Mă gândesc la un filmare care dă mărturie despre situaţia din unele închisori din nordul Africii construite de traficanţii de persoane. Când guvernele îl trimit înapoi pe cel care a reuşit să se salveze, traficanţii îi pun în acele închisori, unde se practică torturile cele mai oribile. Pentru aceasta este important ca dumneavoastră să vorbiţi despre experienţa din închisoare".

"Oamenii - a adăugat Francisc - trebuie să ştie ce înseamnă. Este bine ca să vorbiţi despre asta. Noi astăzi ne sfâşiem hainele pentru ceea ce au făcut comuniştii, naziştii şi fasciştii… dar astăzi? Nu se întâmplă şi astăzi? Desigur, se face cu mănuşi albe şi de mătase!... Eu port mereu cu mine această Via Crucis de buzunar, pentru a aminti pătimirea Domnului [şi scoate din buzunar]. Este pătimirea atâtor oameni care astăzi sunt închişi, torturaţi. Îmi face bine să meditez Via Crucis. Mulţumim, părinte! Mulţumim pentru mărturia dumneavoastră!".

Apoi papa a vorbit despre "apropierea" lui Dumnezeu. "Apropierea este atitudinea cea mai veche a lui Dumnezeu. El însuşi se prezintă astfel: aproape… Şi apoi s-a făcut şi mai aproape: s-a făcut unul dintre noi. Synkatabasis: Dumnezeu s-a făcut condescendenţă, aproape în trup. Orice pastoraţie care uită asta este destinată eşecului. Isus s-a făcut aproape de cei marginalizaţi, de cei morţi - pe care apoi îi învia -, de păcătoşi, de vameşi, de prostituate… Cei curaţi, profesioniştii religiei se scandalizau. Dacă un preot alungă în mod rău un penitent, episcopul trebuie să se întrebe dacă este cazul să-i ia facultatea de a spovedi, pentru că duhovnicul trebuie să exprime paternitate. Duhovnicul este acolo pentru a-l îmbrăţişa pe fiul rătăcitor, pe fiul pierdut. Şi mereu, mereu, dacă tu eşti părinte, mereu găseşti modul pentru a ierta".

În sfârşit, Francisc a vorbit despre educaţie. "Trebuie să se iasă dintr-o moştenire negativă a iluminismului care constă în a imagina educaţia ca o umplere a capului cu idei. Astăzi există şcoli şi universităţi care au ca unic scop acela de a-i pregăti pe studenţi pentru "succes". Şi fac asta umplându-i cu noţiuni. Educaţia implică toată persoana, nu numai capul. Am spus asta de atâtea ori şi aici mă repet: există limbajul capului, dar există şi limbajul inimii, al sentimentului. Trebuie educată inima. Este nevoie de o educaţie a sentimentului. Şi există şi limbajul mâinilor. Sunt trei limbaje care trebuie ţinute împreună. Tânărul este chemat să gândească ceea ce simte şi face şi trebuie să simtă ceea ce gândeşte şi face şi să facă ceea ce simte şi gândeşte. Unitatea noastră este o unitate umană şi acolo intră tot, intră neliniştea faţă de ceilalţi, implicarea. Să nu uităm simţirea, sentimentele. Ignaţiu a fost un mare educator al sentimentelor. Şi acesta trebuie să fie drumul educaţiei. Desigur, misiunea iezuiţilor care lucrează în şcoli este şi aceea de a forma educatori capabili. Ei trebuie să construiască o comunitate educativă care să fie în măsură să discearnă situaţiile şi să înveţe să ducă educaţia pe aceste trei limbaje al inimii, capului şi mâinilor. Dar, vă rog, iezuiţii să nu lase educaţia! Societatea lui Isus nu trebuie să abandoneze această misiune, pentru că este un drum puternic".

(După Vatican Insider, 17 octombrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.