Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Parma: Un an de la înființarea comunității catolicilor români

Duminică, 7 octombrie 2018, comunitatea romano-catolică română din Parma (Italia), a împlinit un an de la înființare. Cu acest prilej am sărbătorit împreună cu comunitatea italiană, de la biserica "Sacro Cuore" (P.le Volta Alessandro, 1, 43123-Parma), unde ne întâlnim pentru celebrarea sfintei Liturghii în limba română, odată pe lună, în prima duminică din lună, la ora 16.00.

Fiind o comunitate nu prea numeroasă, dar unită, putem spune că am fost acceptați și apreciați fără probleme de către comunitatea italiană, care au avut grijă să ne facă să ne simțim ca în familie; s-au unit cu noi în rugăciune, iar după sfânta Liturghie, au participat la banchetul cu mâncare tipic românească, banchet pe care cei din comunitatea noastră, s-au străduit cu multă grijă să-l pregătească aducând cele mai bune și cele mai alese bucate. După banchet, am pregătit un program de dans și voie bună la care au participat bucuroși și cei din comunitatea italiană, lângă care am trăit cel mai frumos eveniment, un an de la înființarea comunității noaste, un an de când am simțit și noi în sufletele noastre, chemarea Duhului Sfânt!

După această sărbătoare, am primit mesaje din partea comunității italiene, de apreciere și mulțumire pentru că ne-am gândit să împărtășim cu ei acest eveniment! Vă citez unul din mesajele pe care le-am primit, cel din partea părintelui paroh de la biserica "S. Cuore", pr. Paolo Salvadori: "Dragă Claudia, pentru toată comunitatea a fost ceva foarte frumos! Chiar și banchetul pe care l-ați preparat a fost foarte apreciat! Sperăm să replicăm!"

Îi mulțumim foarte mult părintelui paroh, deoarece a fost tot timpul alături de noi, ne-a susținut și încurajat de la bun început, spunându-ne printre altele: "Nu trebuie să ne preocupăm de numărul persoanelor care acceptă să vină la biserică, ci de simbolul credinței pentru care ne unim!"

Pe noi, ne-a marcat acest lucru și ne-a încurajat să mergem mai departe cu mai multă încredere și mult mai hotărâți!

De asemenea, îi mulțumim și părintelui Vincențiu Bejan, pastorul nostru, care este foarte disponibil și foarte atent cu noi, sorei Mariana Chicet, cea care se ocupă cu corul împreună cu Bianca Juratu, ambelor comunități, dar mai presus de toate, îi mulțumim bunului Dumnezeu, pentru că ne-a chemat și pe noi ca să ascultăm evanghelia și s-o punem în practică în viața noastră de zi cu zi!

Ana Claudia Andrici

Mai multe informații și fotografii de la evenimentele comunității catolicilor români din Parma sunt pe pagina facebook a acesteia: www.facebook.com/com.catolica.romana


 

lecturi: 31.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat