Scrisoare deschisă a cardinalului Ouellet despre recentele acuze aduse Sfântului Scaun

„O montură politică lipsită de un fundament real” care „răneşte profund comuniunea Bisericii”: cu aceste cuvinte clare şi severe prefectul Congregaţiei pentru Episcopi intervine cu privire la recentele acuze aduse Sfântului Scaun pentru gestionarea cazului arhiepiscopului emerit de Washington, Theodore Edgar McCarrick, supus investigaţiei pentru abuzuri sexuale şi demis din colegiul cardinalilor la sfârşitul lunii iulie. Într-o scrisoare deschisă datată la 7 octombrie şi adresată arhiepiscopului Carlo Maria Viganò, cardinalul Marc Ouellet oferă „mărturia sa personală” cu privire la caz, punctând că toate deciziile luate în această privinţă de Sfântul Scaun şi chiar de pontif s-au bazat pe informaţiile de care se dispunea în acel moment şi care au constituit „obiectul unei judecăţi prudenţiale care nu este infailibilă”. De aceea, prefectul Congregaţiei pentru Episcopi respinge acuzele de presupuse acoperiri sau muşamalizări şi vorbeşte despre un atac „nedrept şi nejustificat” faţă de papa: atac care agravează „dezbinarea şi descumpănirea în poporul lui Dumnezeu”. Scrisoarea cardinalului a fost publicată la puţine ore după difuzarea comunicatului Sfântului Scaun în după-amiaza zilei de 6 octombrie, voită de papa, „conştient şi preocupat pentru rătăcirea” pe care aceste evenimente „le provoacă în conştiinţa credincioşilor”. În el se explică faptul că Francisc a promovat o „investigaţie prealabilă aprofundată” asupra cazului, integrând-o cu „un studiu ulterior atent” al documentaţiei care este în posesia Sfântului Scaun „cu scopul de a verifica toate faptele relevante, situându-le în contextul lor istoric şi evaluându-le cu obiectivitate”. În orice caz, concluziile vor fi făcute cunoscute „la timpul potrivit”, chiar dacă din examinarea faptelor şi a circumstanţelor vor reieşi „alegeri care nu vor fi coerente cu abordarea actuală a acestor probleme”. Aşadar, principiul fundamental rămâne cel enunţat de papa: „vom urma calea adevărului oriunde ne va duce ea”.

_______________

Dragă confrate Carlo Maria Viganò,

În ultimul tău mesaj la mass-media, în care îl denunţi pe papa Francisc şi Curia Romană, mă îndemni să spun adevărul despre faptele pe care tu le interpretezi ca o corupţie endemică ce a invadat ierarhia Bisericii până la cel mai înalt nivel al său. Cu permisiunea pontificală cuvenită, ofer aici mărturia mea personală, ca prefect al Congregaţiei pentru Episcopi, cu privire la evenimentele referitoare la arhiepiscopul emerit de Washington, Theodore McCarrick şi cu privire la presupusele sale legături cu papa Francisc, care constituie obiectul răsunătoarei tale denunţări publice precum şi al pretenţiei tale ca Sfântul Părinte să se demită. Scriu această mărturie a mea pe baza contactelor mele personale şi a documentelor din arhivele Congregaţiei amintite, care sunt actualmente obiect al unui studiu pentru a face lumină asupra acestui caz trist.

Permite-mi să-ţi spun înainte de toate, în sinceritate deplină, în virtutea raportului bun de colaborare care a existat între noi atunci când erai nunţiu la Washington, că poziţia ta actuală îmi apare de neînţeles şi extrem de reprobabilă, nu numai din cauza dezordinii pe care o seamănă în poporul lui Dumnezeu, ci pentru că acuzele tale publice lezează grav faima succesorilor apostolilor. Îmi amintesc că m-am bucurat odinioară de stima ta şi de confidenţa ta, dar constat că am pierdut în ochii tăi demnitatea pe care mi-o recunoşteai, numai datorită faptului că am rămas fidel faţă de orientările Sfântului Părinte în slujirea pe care mi-a încredinţat-o în Biserică. Comuniunea cu Succesorul lui Petru nu este oare exprimarea ascultării noastre faţă de Cristos care l-a ales şi îl susţine cu harul său? Interpretarea mea lui Amoris laetitia pe care tu o deplângi se înscrie în această fidelitate vie faţă de tradiţia vie, pentru care Francisc ne-a dat un exemplu cu modificarea recentă a Catehismului Bisericii Catolice despre problema pedepsei cu moartea.

Să venim la fapte. Tu spui că l-ai informat pe papa Francisc la 23 iunie 2013 cu privire la cazul McCarrick la audienţa pe care ţi-a acordat-o ţie, ca atâtor alţi reprezentanţi pontificali întâlniţi atunci de el pentru prima dat în ziua aceea. Îmi imaginez cantitatea enormă de informaţii verbale şi scrise pe care el a trebuit să le adune cu acea ocazie despre multe persoane şi situaţii. Mă îndoiesc puternic că McCarrick l-a interesat până la punctul pe care tu l-ai sugera, din moment ce era un arhiepiscop emerit de 82 de ani şi de şapte ani fără funcţie. În afară de asta, instrucţiunile scrise, pregătite pentru tine de Congregaţia pentru Episcopi la începutul slujirii tale în 2011, nu spuneau nimic despre McCarrick, în afară de ceea ce ţi-am spus verbal despre situaţia sa de episcop emerit care trebuia să asculte de anumite condiţii şi restricţii din cauza vocilor referitoare la comportamentul său în trecut.

Din 30 iunie 2010, de când sunt prefect al acestei Congregaţii, eu n-am dus niciodată în audienţă la papa Benedict al XVI-lea sau papa Francisc cazul McCarrick, cu excepţia acestor ultime zile, după decăderea sa din Colegiul Cardinalilor. Fostul cardinal, ieşit la pensie în mai 2006, a fost îndemnat cu putere să nu călătorească şi să nu apară în public, cu scopul de a nu provoca alte vorbe în privinţa sa. Este fals a prezenta măsurile luate în privinţa sa ca „sancţiuni” decretate de papa Benedict al XVI-lea şi anulate de papa Francisc. După reexaminarea arhivelor, constat că nu există documente în această privinţă semnate de unul sau de celălalt papă, nici notă de audienţă a predecesorului meu, cardinalul Giovanni Battista Re, care să dea mandatul obligatoriu arhiepiscopului emerit McCarrick la tăcere şi la viaţă privată, cu rigoarea de pedepse canonice. Motivul este că nu se dispunea pe atunci, spre deosebire de astăzi, de probe suficiente pentru presupusa sa vinovăţie. De aici poziţia Congregaţiei inspirate de prudenţă şi scrisorile predecesorului meu şi ale mele care reafirmau, prin nunţiul apostolic Pietro Sambi şi apoi şi prin tine, îndemnul la un stil de viaţă discret de rugăciune şi pocăinţă pentru însuşi binele său şi pentru cel al Bisericii. Cazul său avea să fie obiect de noi măsuri disciplinare dacă nunţiatura de la Washington sau oricare altă sursă ne-ar fi furnizat informaţii recente şi decisive cu privire la comportamentul său. Îmi doresc precum mulţi alţii ca, din respect faţă de victime şi din exigenţă de dreptate, investigaţia care se desfăşoară în Statele Unite şi în Curia Romană să ne ofere în sfârşit o viziune critică de ansamblu a procedurilor şi a circumstanţelor acestui caz dureros, pentru ca fapte de acest gen să nu se repete în viitor.

Cum se poate că acest om al Bisericii, a cărui incoerenţă se cunoaşte astăzi, a fost promovat în mai multe rânduri, până la ocuparea funcţiilor foarte înalte de arhiepiscop de Washington şi de cardinal? Eu însumi sunt foarte uluit de acest lucru şi recunosc defecte în procedura de selecţie care a fost făcută în cazul său. Dar fără a intra aici în detalii, trebuie să se înţeleagă că deciziile luate de Suveranul Pontif se sprijină pe informaţiile de care dispune în acel moment precis şi care constituie obiectul unei judecăţi prudenţiale care nu este infailibilă. Mi se pare nedrept să se concludă că persoanele care se ocupă de discernământul prealabil sunt corupte deşi, în cazul concret, unele indicii furnizate de mărturii ar fi trebuit să fie examinate ulterior. Prelatul în cauză a ştiut să se apere cu mare abilitate de îndoielile ridicate în privinţa sa. Pe de altă parte, faptul că pot să existe în Vatican persoane care practică şi susţin comportamente contrare valorilor Evangheliei în materie de sexualitate, nu ne autorizează să generalizăm şi să declarăm nedemn şi complice pe acesta sau pe acela şi chiar pe însuşi Sfântul Părinte. Înainte de toate, nu trebuie ca slujitorii adevărului să se păzească de calomnie şi de defăimare?

Dragă reprezentant pontifical emerit, îţi spun sincer că a-l acuza pe papa Francisc că a acoperit în deplină cunoştinţă de cauză pe acest presupus prădător sexual şi că a fost complice al corupţiei care se răspândeşte în Biserică, până acolo încât a-l considera nedemn să continue reforma sa ca prim păstor al Bisericii, mi se pare incredibil şi neverosimil din toate punctele de vedere. Nu ajung să înţeleg cum ai putut tu să te laşi convins de această acuză monstruoasă care nu stă în picioare. Francisc n-a avut nimic de-a face cu promovările lui McCarrick la New York, Metuche, Newark şi Washington. L-a destituit din demnitatea sa de cardinal când a devenit evidentă o acuză credibilă de abuz asupra minorilor. Nu l-am auzit niciodată pe papa Francisc să facă aluzie la acest aşa-numit mare consilier al pontificatului său pentru numirile din America, deşi el nu ascunde încrederea pe care o acordă unor prelaţi. Intuiesc că aceştia nu sunt în preferinţele tale, nici în cele ale prietenilor care susţine interpretarea ta a faptelor. Totuşi consider aberant ca tu să profiţi de scandalul răsunător al abuzurilor sexuale din Statele Unite pentru a aplica autorităţii morale a superiorului tău, Suveranul Pontif, o lovitură nemaiauzită şi nemeritată.

Am privilegiul de a-l întâlni îndelung pe papa Francisc în fiecare săptămână, pentru a trata numirile episcopilor şi problemele pe care le au conducerea lor. Ştiu foarte bine cum tratează el persoanele şi problemele: cu multă caritate, milostivire, atenţie şi seriozitate, aşa cum ai experimentat tu însuţi. A citi cum închei ultimul tău mesaj, aparent foarte spiritual, luând în batjocură şi aruncând o îndoială asupra credinţei sale, mi s-a părut cu adevărat prea sarcastic, chiar profanator! Asta nu poate să vină de la Duhul lui Dumnezeu.

Dragă confrate, aş vrea cu adevărat să te ajut să regăseşti comuniunea cu acela care este garantul vizibil al comuniunii Bisericii catolice; înţeleg cum amărăciuni şi dezamăgiri au marcat drumul tău în slujirea adusă Sfântului Scaun, dar tu nu poţi încheia astfel viaţa ta sacerdotală, într-o răzvrătire deschisă şi scandaloasă, care provoacă o rană foarte dureroasă Miresei lui Cristos, pe care tu pretinzi că o slujeşti mai bine, agravând dezbinarea şi descumpănirea în poporul lui Dumnezeu! Ce pot să răspund la întrebarea ta dacă nu să-ţi spun: ieşi din clandestinitatea ta, căieşte-te de revolta ta şi întoarce-te la sentimente mai bune faţă de Sfântul Părinte, în loc să înăspreşti ostilitatea împotriva lui. Cum poţi să celebrezi Sfânta Euharistie şi să rosteşti numele său în canonul Liturghiei? Cum poţi să te rogi Sfântul Rozariu, pe sfântul Mihail arhanghelul şi pe Născătoarea lui Dumnezeu, condamnându-l pe cel pe care ea îl ocroteşte şi-l însoţeşte în toate zilele slujirii sale grele şi curajoase?

Dacă papa n-ar fi un om al rugăciunii, dacă ar fi alipit de bani, dacă i-ar favoriza pe bogaţi în dauna săracilor, dacă n-ar demonstra o energie neobosită pentru a-i primi pe toţi cei lipsiţi şi a le dărui întărirea generoasă a cuvântului său şi a gesturilor sale, dacă n-ar înmulţi toate mijloacele posibile pentru a vesti şi a comunica bucuria Evangheliei la toţi şi la toate în Biserică şi dincolo de graniţele sale vizibile, dacă n-ar întinde mâna familiilor, bătrânilor abandonaţi, bolnavilor în suflet şi în trup şi mai ales tinerilor aflaţi în căutarea fericirii, s-ar putea prefera probabil un altul în locul lui, conform ţie, cu atitudini diplomatice şi politice diferite, dar eu care am putut să-l cunosc bine, nu pot pune în discuţie integritatea sa personală, consacrarea sa pentru misiune şi mai ales carisma şi pacea care locuiesc în el prin harul lui Dumnezeu şi puterea Celui Înviat.

Ca răspuns la atacul tău nedrept şi nejustificat în fapte, dragă Viganò, închei aşadar că acuza este o montură politică lipsită de un fundament real care să-l poată incrimina pe papa şi reafirm că ea răneşte profund comuniunea cu Biserica. Să-i placă lui Dumnezeu ca această nedreptate să fie reparată rapid şi ca papa Francisc să continue să fie recunoscut pentru ceea ce este: un păstor eminent, un părinte milostiv şi ferm, o carismă profetică pentru Biserică şi pentru lume. Ca el să continue cu bucurie şi încredere deplină reforma sa misionară, întărit de rugăciunea poporului lui Dumnezeu şi de solidaritatea reînnoită a întregii Biserici împreună cu Maria, Regina Sfântului Rozariu.

Cardinal Marc Ouellet
Prefect al Congregaţiei pentru Episcopi

Sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului, 7 octombrie 2018

(După L’Osservatore Romano, 8-9 octombrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 33.