Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc: Angelus (7 octombrie 2018)

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Evanghelia din această duminică (cf. Mc 10,2-16) ne oferă cuvântul lui Isus despre căsătorie. Relatarea se deschide cu provocarea fariseilor care-l întreabă pe Isus dacă îi este permis unui soț să-și repudieze propria soție, așa cum prevedea legea lui Moise (cf. v. 2-4). Înainte de toate Isus, cu înțelepciunea și autoritatea care îi vin de la Tatăl, redimensionează prescrierea mozaică spunând: "Din cauza împietririi inimii voastre v-a scris el - adică vechiul legislator - această normă" (v. 5). Adică este vorba despre o permisiune care folosește pentru a cârpi găurile produse de egoismul nostru, dar nu corespunde intenției originare a Creatorului.

Și aici Isus reia cartea Genezei: "de la începutul creației, Dumnezeu «i-a făcut bărbat și femeie; de aceea omul își va părăsi tatăl și mama și se va uni cu soția lui și cei doi vor fi un singur trup»", și conclude: "Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă" (v. 9). În proiectul originar al Creatorului, nu există bărbatul care se căsătorește cu o femeie și, dacă lucrurile nu merg, o repudiază. Nu. Există în schimb bărbatul și femeia chemați să se recunoască, să se completeze, să se ajute reciproc în căsătorie.

Această învățătură a lui Isus este foarte clară și apără demnitatea căsătoriei, ca unire de iubire care implică fidelitatea. Ceea ce permite soților să rămână uniți în căsătorie este o iubire de dăruire reciprocă susținută de harul lui Cristos. În schimb, dacă prevalează în soți interesul individual, propria satisfacție, atunci unirea lor nu va putea rezista.

Și aceeași pagină evanghelică ne amintește, cu mare realism, că bărbatul și femeia, chemați să trăiască experiența relației și a iubirii, pot în mod dureros să facă gesturi care o pun în criză. Isus nu admite tot ceea ce poate duce la naufragiul relației. Face asta pentru a confirma planul lui Dumnezeu, în care reies forța și frumusețea relației umane. Biserica, pe de o parte nu încetează să confirme frumusețea familiei așa cum ne-a fost dată de Scriptură și de Tradiție; în același timp, se străduiește să-și facă simțită concret apropierea sa maternă de cei care trăiesc experiența relațiilor rupte sau duse înainte în manieră suferită și obositoare.

Modul de a acționa al lui Dumnezeu însuși cu poporul său infidel - cu noi, adică - ne învață că iubirea rănită poate să fie vindecată de Dumnezeu prin milostivire și iertare. De aceea, în aceste situații, Bisericii nu i se cere imediat și numai condamnarea. Dimpotrivă, în fața atâtor eșecuri conjugale dureroase, ea se simte chemată să trăiască prezența sa de iubire, de caritate și de milostivire, pentru a conduce din nou la Dumnezeu inimile rănite și rătăcite.

S-o invocăm pe Fecioara Maria pentru ca să ajute soții să trăiască și să reînnoiască mereu unirea lor pornind de la darul originar al lui Dumnezeu.

_______________

După Angelus

Iubiți frați și surori,

Astăzi, în sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria a Rozariului, adresez un salut special credincioșilor adunați la sanctuarul din Pompei pentru tradiționala Implorare, prezidată cu această ocazie de cardinalul Mario Zenari, nunțiu apostolic în Siria. Reînnoiesc invitația de a ne ruga Rozariul în fiecare zi din octombrie, încheindu-l cu antifonul "Sub ocrotirea ta" și rugăciunea către sfântul Mihail Arhanghelul, pentru a respinge atacurile diavolului care vrea să dezbine Biserica.

Sâmbăta viitoare va avea loc la Roma prima Zi a Catacombelor. Multe situri vor fi deschise publicului, cu laboratoare didactice și evenimente culturale. Mulțumesc Comisiei Pontificale de Arheologie Sacră pentru această inițiativă și urez pentru ea cea mai bună reușită.

Vă salut cu afect pe voi toți, romani și pelerini, mai ales familiile și grupurile parohiale care provin din Italia și din diferite părți ale lumii. Salut pelerinii greco-catolici din Slovacia, credincioșii din Poznan (Polonia) și din Fortaleza (Brazilia); bunicii din Malta și studenții din Neuilly (Franța); și Surorile Sfântului Paul de Chartres care provin din Australia.

Salut pelerinajul promovat de Misionarii Sfintelor Inimi ale lui Isus și Maria, corul "Calliope" din Gussago (Brescia), tinerii din "Tineretul Studențesc" din Lazio și credincioșii din Abbiategrasso.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat