Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Părintele Samir: Nadia Murad, un premiu Nobel acordat curajului unei "amintiri vii" a masacrelor ISIS

O recunoaștere a curajului unui "simbol și unei amintiri vii" a violențelor și masacrelor îndurate de o întreagă populație. Și invitația de "a avea grijă de multele victime care încă așteaptă să înfrunte traumele datorate abuzurilor îndurate". Așa comentează părintele Samir Youssef, paroh din dieceza de Amadiya (Kurdistan) la agenția AsiaNews acordarea premiului Nober pentru pace 2018 lui Nadia Murad, o tânără yazidă victimă a violențelor și violurilor făcute de Statul Islamic (SI, fost ISIS). Preotul caldeean s-a îngrijit în acești ani de mii de refugiați creștini, musulmani, yazidi care au părăsit casele lor în 2014 pentru a scăpa de milițienii "Califatului". Și a văzut cu ochii săi devastările îndurate de victime, adesea femei tinere - chiar minore - tratate ca adevărate sclave sexuale de către jihadiști.

În această dimineață, 5 octombrie 2018, Norwegian Nobel Institute din Oslo a acordat premiul Nobel pentru pace medicului și activistului congolez Denis Mukwege și activistei yazide Nadia Murad. Așa cum se citește în motivațiile care au dus la acordarea distincției, comitetul a voit să premieze "angajarea împotriva violului ca armă de război". De fapt, violența sexuală este recunoscută complet ca armă folosită de soldați și adesea este asociată la masacre și genocide a populații întregi, așa cum s-a întâmplat în Irak în dauna minorității yazidi.

Nadia Murad, astăzi în vârstă de 25 de ani, în august 2014 a fost sechestrată din satul său natal Kocho, aproape de Sinjar, și transferată la Mosul, mult timp capitală și fortăreață a lui ISIS în Irak. În timpul asediului jihadiștilor la muntele Sinjar, tânăra a pierdut șase frați și pe mama sa. În capitala "Califatului" a îndurat repetate violuri și torturi, împreună cu alte mii de femei tinere, dintre care unele minore.

În timpul detenției a fost bătută, arsă cu mucuri de țigară, violată de mai multe ori. A reușit să fugă profitând de o distragere a călăilor săi și s-a refugiat într-o familie din zonă și care a ajutat-o să ajungă într-un lagăr de refugiați la Dohuk, în Kurdistanul irakian.

În septembrie 2016, a devenit prima ambasadoare ONU pentru demnitatea supraviețuitorilor traficului de ființe umane; o lună mai târziu i s-a acordat premiul Sakharov - cea mai mare distincție a Uniunii Europene în tema drepturilor umane - pentru propria angajare în favoarea victimelor.

Poporul yazidi, o minoritate etnico-religioasă în țara arabă, este printre cele care au îndurat în măsură mai mare crimele milițiilor extremiste sunnite din Daesh (acronimul arab pentru Statul Islamic), echivalabile conform unor activiști cu un adevărat "genocid". Nadia Murad Basee (împreună cu Lamiya Aji Bashar) a avut curajul și forța de a povesti lumii oroarea îndurată, împreună cu alte mii de femei, chiar minore, sub jugul jihadist.

"Acest premiu, pentru care a fost candidat și patriarhul Sako, este frumos și ne face fericiți și orgolioși", povestește părintele Samir. Această acordare, continuă preotul, este "un semnal de încurajare, un imn adus vieții și speranței după drama îndurată sub Daesh". Nu numai pentru yazidi, ci pentru "toate minoritățile, și cea creștină, care au trebuit să sufere războiul, terorismul, violurile" ca arme de război. Nadia Murad, afirmă el, "ne învață pe noi toți că viața continuă mai puternică decât experiențele negative, că merge înainte în pofida răului și că trebuie să fie unită cu o iertare care este izvor de reconciliere". Forța sa și curajul său "sunt un semnal al iubirii lui Dumnezeu".

Pentru părintele Samir, premiul Nobel pentru pace acordat lui Nadia Murad este o invitație de "a cunoaște istoriile de suferințe și persecuție" care s-au repetat în acești ani în Irak. Și o invitație de a povesti. "Eu însumi - subliniază el - cunosc multe femei tinere care au îndurat aceleași violențe și n-au găsit niciodată forța de a vorbi despre ele. Vărsau numai lacrimi tăcute și pline de rușine. Speranța - conclude părintele Samir - este ca lumea să acorde mai mare atenție dramei lor, suferințelor lor, și să se străduiască pentru ca să poată primi un ajutor corespunzător și parcursuri menite să le ajute să depășească trauma. Și astăzi în Irak sunt sute de Nadia Murad".

(După AsiaNews, 5 octombrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 28.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat