Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc și China. Părintele Lombardi: "Acordul ajută la reconciliere și la depășirea rănilor din trecut"

De M. Chiara Biagioni

"Acest Acord este un prim pas. Însă demonstrează că a existat o capacitate de a dialoga și de a ajunge și la înțelegere. Există atâtea alte puncte și teme concrete care se referă la viața Bisericii care pot să fie tratate. Însă faptul că s-a ajuns la un rezultat pozitiv, lasă să se spere că pot să urmeze altele, că poate să existe o dezvoltare". Deja privește la viitor părintele Federico Lombardi. Timp de 10 ani la conducerea Sălii de Presă a Vaticanului, a urmărit de aproape dialogul instituțional lung și complex al Sfântului Scaun cu autoritățile guvernamentale chineze, inaugurat de Ioan Paul al II-lea și continuat cu Benedict al XVI-lea. acum din observatorul privilegiat al revistei istorice a iezuiților, "La Civiltà Cattolica", comentează Acordul provizoriu stipulat zilele trecute la Pechin.

De ce acum și de ce cu papa Francisc?

De la începutul pontificatului său, papa Francisc a manifestat cu multă vivacitate, claritate și căldură atitudinea sa pozitivă față de poporul chinez, de cultura sa și de istoria sa. A făcut referință și la marele misionar Matte Ricci. Papa a făcut pasul său înainte și această atitudine constructivă care tinde în mod sigur numai spre binele Bisericii din China, a creat o premisă desigur pozitivă. Cred că a influențat și rolul pe care papa Francisc îl desfășoară astăzi în lume ca lider de pace, de armonie între națiuni, de angajare pentru îngrijirea creației, pentru dreptatea socială. Toate sunt teme care sunt apreciate și urmărite cu mult interes în China. Toate acestea au creat o premisă în care reluarea contactelor, care deja existaseră anterior dar se răciseră, a devenit posibilă.

În schimb ce a determinat China să deschidă porțile sale?

Și China dorește să fie prezentă în orizonturi mondiale și, în această perspectivă, ocaziile de dialog și de înțelegere sunt percepute ca aspecte importante de cultivat. Aș vrea să subliniez și atitudinea catolicilor chinezi care de foarte mult timp, din totdeauna, s-a manifestat doritoare și fidelă în referința sa la papa și la unitatea Bisericii universale. A fost fundalul pe care contactele s-au putut forma recunoscând importanța și pozitivitatea unei uniri a Bisericii din China și Biserica universală pentru însăși slujirea pe care Biserica din China dorește să o aducă țării sale și poporului său.

În mesajul adresat catolicilor chinezi și Bisericii universale, papa explică pentru ce Acordul pune ca prim punct al tratativelor problema numirilor episcopilor. Ce perspective de tratative se deschid la acest punct?

După părerea mea, este vorba de a înțelege bine de ce numirile sunt importante și de ce sunt primul punct din aceste raporturi. Faptul este că în Biserica catolică răspândită în lume, comuniunea și, adică, raportul de unitate trece prin raportul dintre papa și episcopi. Biserica catolică este o comunitate care are și o structură a sa, o vizibilitate a sa, o organizare a sa. Așa cum a scos în evidență Conciliul, rolul episcopilor provine de la numirea apostolilor din partea lui Isus și face parte deci din originile și din însăși constituția Bisericii. Unirea Bisericii se realizează și se garantează prin unirea dintre papa și episcopi. Dacă episcopii nu există sau dacă sunt numiți împotriva voinței papei sau independent de mandatul său, lipsește acest tip de raport de comuniune care în viziunea catolică este fundamental. Dacă acest raport nu este rezolvat, rămâne o situație suspendată și precară.

De ce este dificil în China?

În raportul cu China, acest aspect reprezintă un punct delicat pentru că papa nu trăiește în China și dacă unul are o viziune pur umană sau politică a lucrurilor sau nu se înțelege natura religioasă, spirituală și pastorală a raportului dintre papa și episcopi, poate să pară că există o interferență din exterior care intră pe teritoriul și în viața țării. Deci este vorba de a depăși această blocare. Unirea dintre papa și episcopi nu este o interferență cu caracter politic ci o unire cu caracter spiritual și religios care duce la binele comunității ecleziale din China. Ea rămâne pe deplin chineză pentru că nu există nicio contradicție între a fi în unire cu papa și a fi pe deplin chinezi.

Astăzi unii își pun întrebarea cu privire la valoarea suferințelor, adesea un adevărat martiriu, care au fost trăite de cei care au rămas fideli papei. Cum răspundeți acestor critici?

Dacă, așa cum am spus, Acordul tinde să pună în comuniune pe papa cu toți episcopii care sunt în China, aceasta este premisa prin care toți catolicii chinezi se pot simți în comuniune cu papa și reconciliați între ei, pentru că sunt uniți cu însuși capul Bisericii universale. De aceea Acordul constituie premisa pentru reconcilierea întregii comunități catolice chineze în care nu se mai simte parte a unei Biserici divizate și în conflict. Desigur, suntem astăzi în fața unei istorii dificile și ca atare lasă mereu semne și răni în persoane. Însă faptul de a auzi că papa este papa al tuturor, îi ajută pe toți să se reconcilieze, să depășească rănile din trecut, să privească înainte, să se relanseze pe calea evanghelizării și a slujirii fidele a Evangheliei în societatea în care se trăiește.

Ce efect vă produce să aflați că la Sinodul tinerilor vor participa și episcopi chinezi?

Participarea episcopilor chinezi la Sinod era o problemă care s-a pus deja la Conciliul Ecumenic la care n-au participat episcopi chinezi de pe continent. Au participat episcopi chinezi care fuseseră în China dar care nu mai trăiau în teritoriul Republicii Populare Chineze, și asta încă de atunci a fost simțită ca o durere. Dacă acum episcopi chinezi pot veni să participe la Sinod este un semn pozitiv, un semn încurajator care ajută să se înțeleagă efectele pozitive care pot urma de la acest prim pas.

(După agenția SIR, 29 septembrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat