Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Vizita cardinalului Pietro Parolin în Dieceza de Chișinău

În fiecare zi de bucurăm de darurile Providenței, unele mai mici, altele mai mari, menite să ne demonstreze iubirea pe care o are bunul Dumnezeu față de noi, oamenii, care, urmându-l pe Cristos, formăm Biserica lui sfântă. Credincioșii catolici din Republica Moldova s-au bucurat de un dar extraordinar al Providenței, prin care au simțit apropierea și grija Sfântului Părinte papa Francisc față de cei mici, față de cei aflați la periferie. A fost un eveniment istoric pentru Dieceza de Chișinău și pentru Republica Moldova, care au văzut pentru prima dată un secretar de stat al Sfântului Scaun punând piciorul pe acest pământ.

Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova, între 14 și 16 septembrie 2018. Pe agenda vizitei au fost întâlniri cu autoritățile statului, Congresul Mondial al Familiilor și jubileul Diecezei romano-catolice de Chișinau.

După ce o aeronavă de cursă l-a adus pe cardinalul Pietro Parolin de la Roma la Chișinău, la aeroportul internațional din capitala Moldovei, Eminența Sa a fost întâmpinat de Înaltpreasfințitul Miguel Maury Buendía, nunțiul apostolic pentru România și Republica Moldova, de Preasfințitul Anton Coșa, episcop de Chișinău, și de reprezentanți ai autorităților de stat.

Ajuns la sediul episcopiei, cardinalul a ținut să salute personal fiecare preot, persoană consacrată și laic adunați în curtea catedralei "Providența Divină" pentru a-i spune "Benvenuto!" Nicio grabă la Eminența Sa, ba dimpotrivă, fiecăruia i-a vorbit la inimă și pe fiecare l-a ascultat cu atenție.

Ziua de sâmbătă, 15 septembrie, a fost una aglomerată pentru Eminența Sa. Întâlniri la nivel înalt: cu Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, cu Pavel Filip, primul ministru, cu Andrian Candu, președintele Parlamentului, după care a participat în calitate de invitat oficial la cel de-al XII-lea Congres Mondial al Familiei, organizat la Chișinău între 13 și 16 septembrie. Aici, cardinalul a ținut un discurs în care a accentuat valoarea familiei și importanța ei pentru societatea contemporană și pentru Biserică.

Și cum în acest al 2018-lea an de la Nașterea Mântuitorului Biserica Catolică din Republica Moldova își sărbătorește jubileul de argint, Eminența Sa, începând cu ora 18.00, a prezidat Liturghia solemnă de mulțumire pentru cei 25 de ani trecuți de la momentul istoric când sfântul Ioan Paul al II-lea a înființat Administratura Apostolică pentru Republica Moldova. În cuvântul de învățătură adresat tuturor celor prezenți - nunțiul apostolic, episcopii Anton Coșa, Petru Gherghel, Aurel Percă, mitropolitul Petru al Basarabiei, preoți din dieceză și din străinătate, reprezentanți conducerii țării și ai corpului diplomatic, oaspeți, credincioși catolici și nu numai - cardinalul a făcut referință la marele eveniment pe care-l trăiește Dieceza de Chișinău, menționând totodată că "pentru a avea o viziune clară asupra viitorului, noi trebuie să ținem minte și trecutul. Începuturile acestei comunități bisericești au fost marcate de activitatea pastorală a episcopului de Iași, care a trimis aici primii preoți, inclusiv pe actualul vostru episcop", pentru ca la final să ne îndemne pe fiecare "să aveți întotdeauna încredere în Dumnezeu, fără frică de greutățile de care vă veți ciocni, pentru că în vremea încercărilor, rugăciunea și unitatea bisericească vă vor face puternici, vă vor lumina".

Ziua de duminică a marcat un alt eveniment de o mare bucurie pentru Dieceza de Chișinău: Eminența Sa a dedicat altarul bisericii "Sfânta Treime" din Tiraspol. În acest oraș, cardinalul Pietro Parolin a fost întâmpinat de autoritățile locale și de arhiepiscopul de Tiraspol și Dubăsari Sava. În predica rostită în cadrul sfintei Liturghii solemne, Eminența Sa a punctat centralitatea altarului în viața fiecărei comunități parohiale ca prezență permanentă a lui Cristos și masa de pe care ne hrănim cu pâinea vieții.

În după-amiaza aceleiași zile de duminică, Eminența Sa a părăsit Republica Moldova și Dieceza de Chișinău, ducând cu sine salutul credincioșilor catolici din această parte a Europei adresat papei Francisc și lăsând în urma sa amintirea unui om providențial și a unui păstor plin de iubire.

Pr. Petru Ciobanu

* * *

Mai multe informații despre această vizită și fotografii au fost publicate pe site-ul Episcopiei Romano-Catolice din Moldova: www.catolicmold.md, de unde au fost preluate și fotografiile de mai sus.


 

lecturi: 18.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat