Sinodul. Părintele Costa: "A recunoaşte unde şi cum sunt tinerii"

De M. Michela Nicolais

"Un eveniment care implică toată Biserica" şi care le cere adulţilor un supliment de ascultare, pentru "a recunoaşte unde şi cum sunt tinerii". La mai puţin de o lună de la Sinodul tinerilor, care se va deschide la 3 octombrie 2018 în Vatican, am discutat cu părintele Giacomo Costa, numit de papa secretar special, împreună cu părintele Rossano Sala.

Există multă aşteptare pentru al treilea Sinod al papei Francisc: care este valoarea mizei?

Cu siguranţă este multă aşteptare printre cei care, în cadrul Bisericii, lucrează cu tinerii. Şi printre aceştia din urmă există desigur interes şi curiozitate, aşa cum demonstrează diferitele evenimente din timpul parcursului de pregătire. Totuşi, ar fi naiv să nu se afirme că, la nivel mediatic, de opinie publică şi probabil şi în ample sectoare ale Bisericii înseşi, acest Sinod riscă să fie în mod substanţial ignorat, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat pentru cele două sinoade despre familie. Ar fi o ocazie pierdută pentru că miza este cu adevărat mare: de fapt, această întâlnire cere să se înfrunte problema raporturilor dintre generaţii, regândind prezentul în aşa fel încât să lase spaţiu viitorului. Este o temă cheie pentru toată societatea noastră. După aceea, pentru Biserică este vital a înţelege cum să continue să aibă incidenţă asupra realităţii: nu numai şi nu atât pentru a-şi garanta un viitor ca instituţie, ci pentru că e vorba de transmiterea mesajului evanghelic care reprezintă motivaţia sa de a fi.

Printre noutăţi, Sinodul despre tineri are una de metodă: tinerii înşişi sunt cei care, împreună cu episcopii, participă şi au fost chemaţi în mod explicit de papa să vorbească despre ei cu "parresia"...

Până acum a fost una dintre cele mai frumoase surprize în experienţa mea ca secretar special. În chestionarele completate online dar mai ales în reuniunea pre-sinodală din martie, tinerii - răspunzând la invitaţia papei Francisc - s-au simţit foarte liberi să exprime aspiraţiile lor şi să spună ceea ce gândesc despre Biserică, punând pe tapet numeroase probleme legate de comunicare, de limbaj, de credibilitate, de incluziunea diferenţelor. În acelaşi mod multe Conferinţe Episcopale au admis cu curaj propriile dificultăţi şi rezistenţe în raportarea lor la tineri. Această dinamică a făcut pregătirea pentru Sinod un proces de reală întâlnire şi ascultare între generaţii. Aşadar, putem spune că, după indicaţiile papei Francisc, din eveniment, Sinodul se transformă în proces. Dacă Sinodul rămâne în mod oficial "al episcopilor", chiar datorită rolului lor de păstori, nu poate să nu devină un eveniment care implică toată Biserica. Desigur este vorba despre o evoluţie care încă nu este terminată şi care va continua şi după octombrie. Într-un anumit sens, post-Sinodul va fi important cel puţin atât cât şi Sinodul, pentru că diferitele comunităţi ecleziale vor fi cele care vor trebui să aleagă cum să treacă la acţiune, în linie cu exortaţia post-sinodală a papei Francisc.

Tineri cu Isus, dar fără Biserică: este unul din paradoxurile denunţate de Documentul pregătitor: cum se poate umple acest "gap"?

În realitate situaţia relevată în timpul parcursului de pregătire, îndeosebi cu chestionarul online, este chiar şi mai radical... Şi Isus este simţit uneori de tineri ca departe, aproape un supererou care n-are însă multe de-a face cu viaţa obişnuită. Deci riscăm ca tinerii să fie "nici cu Isus, nici cu Biserica"... Dar nu este o dezlipire ireversibilă: mulţi tineri continuă să fie purtători de întrebări şi de sensibilităţi autentic spirituale, şi nu sunt puţini aceia care caută o Biserică autentică şi relaţională, care să fie aproape şi să lase să transpară în gesturile sale concrete speranţa lui Isus înviat. Problema cuprinde aşadar capacitatea Bisericii şi a reprezentanţilor săi de a se prezenta ca interlocutori credibili ai tinerilor. Mulţi adulţi continuă să facă referinţă în mod mai mult sau mai puţin nechibzuit la parcursurile şi la situaţiile în care au crescut, unde apartenenţa era considerată sigură sau primită de sus şi oricum un punct de plecare. Astăzi acest simţ de apartenenţă este un punct de sosire care trebuie să fie construit şi descoperit de fiecare printr-un parcurs de învăţare din experienţă şi nu poate face abstracţie de relaţii interpersonale autentice. În acest sens "discernământul" - adică recitirea a ceea ce s-a trăit şi se trăieşte pentru a identifica, în dialog cu Domnul, paşii următori de făcut - poate să fie de ajutor. Provocarea Sinodului este de a descoperi în cadrul tradiţiei spirituale şi teologice a Bisericii acele bogăţii care pot să-i permită să se sintonizeze şi cu mentalitatea acestei epoci, aşa încât să poată continua să arate relevanţa şi vitalitatea mesajului evanghelic pentru orice generaţie.

Care sunt rezistenţele pe care "Biserica adultă" trebuie să le depăşească, pentru a merge în întâmpinarea aşteptărilor lor?

În afară de dificultăţile - imaginabile - de a lăsa efectiv un spaţiu tinerilor şi de a valoriza forţele şi entuziasmele care îi caracterizează, cred că provocarea principală pentru Biserică astăzi este să recunoască unde şi cum tinerii deja ne preced şi ne aşteaptă şi ne indică semnele Domnului înviat. Ne întrebăm mereu cum poate Biserica să-i ajute pe tineri, de câte ori ne întrebăm despre modul în care tinerii pot să ajute Biserica? Mă refer de exemplu la prezenţa în noul "continent digital". Pentru a face această "convertire" este fundamental de a intra în perspectiva tinerilor, în modul lor de a face, care de exemplu înseamnă - că ne place sau nu ne place nouă adulţilor - o prioritate a concreteţii şi operativităţii faţă de analize şi de discuţii. Mai mult decât a-i invita pe tineri la mari întâlniri, adunări şi cateheze este oportun deci a începe concret să "facem" lucruri cu ei. În sfârşit, aşa cum înşişi tinerii cer în mod repetat, trebuie avut curajul de a nu refuza niciodată confruntarea şi dialogul: pentru tineri pluralismul, chiar radical, al diferenţelor reprezintă o realitate de fapt cu care se confruntă zilnic.

(După agenţia SIR, 7 septembrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.