Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Călugăreni: Administrarea Mirului

Sâmbătă, 1 septembrie 2018, în Parohia "Schimbarea la Față" din Călugăreni, sub îndrumarea părintelui paroh, Ciprian Bișoc, și a părintelui Claudiu Cocuț, paroh de Zăpodia, 62 de adolescenți și tineri, atât din Călugăreni, cât și din Roșiori, au primit sacramentul Mirului în cadrul sfintei Liturghii celebrate de PS Petru Gherghel, episcop de Iași, împreună cu alți 15 preoți.

Data de 1 septembrie a fost motiv de bucurie și sărbătoarea pentru întreaga comunitate, dar mai cu seamă pentru cei 62 de tineri, care prin ungerea sfântă conferită de păstorul diecezei noastre, l-au primit pe Duhul Sfânt cu cele 7 daruri ale Sale.

Cu emoție și nerăbdare, după o perioadă în care s-au pregătit intens pentru această zi specială, la ora 10.00, candidații la sfântul Mir, împreună cu toți cei prezenți la sărbătoare, l-au întâmpinat conform tradiției pe Preasfințitul Petru Gherghel cu pâine și sare. Părintele paroh, Ciprian Bișoc, împreună cu primarul, Puiu Ciobanu, i-au urat Preasfințitului un călduros bun venit, după care s-au îndreptat spre altar pentru celebrarea sfintei Liturghii.

Părintele paroh, fiind întrebat de Preasfințitul Petru Gherghel dacă tinerii sunt vrednici pentru primirea Sfântului Mir, a afirmat hotărât ca aceștia au fost găsiți vrednici. "Mărire Tatălui care m-a creat, mărire Fiului care m-a mântuit, mărire Duhului care m-a sfințit!" a fost rugăciunea cu care a debutat predica Preasfințitului Petru Gherghel.

La cuvântul de învățătură, episcopul a făcut o examinare scurtă și rapidă a candidaților, aceștia dovedindu-și vrednicia prin răspunsurile pe care le-au dat. De asemenea, Excelența sa a subliniat importanta Mirului și eficiența roadelor Duhului Sfânt în viața fiecărui creștin. Făcând referire la lecturile biblice, Preasfințitul a spus că suntem asemenea apostolilor adunați în cenaclu, așteptând venirea Duhului Sfânt, îndemnându-i totodată pe tineri, ca de azi înainte să fie mesageri, creștini buni care să îl vestească pe Cristos.

Liturghia a fost animată atât de candidați, cât și de corul parohiei, care și-a arătat astfel sprijinul, dar și bucuria și însemnătatea acestei sărbători.

La sfârșitul celebrării, o tânără, în numele miruiților, și-a exprimat recunoștința față de întreaga comunitate și nu numai.

La final, Preasfințitul i-a îndemnat pe tineri să fie asemenea florilor pe care le țineau în mâini, flori frumoase care să emane parfumul iubirii Duhului Sfânt.

Liturghia s-a încheiat cu binecuvântarea specială din partea pastorului diecezei noastre pentru cei proaspăt miruiți.

Avem certitudinea că ziua de 1 septembrie 2018 va rămâne gravată pentru totdeauna în mintea și sufletul acelora care l-au primit pe Duhul Sfânt și cu siguranță va rămâne o zi memorabilă atât pentru comunitatea din Călugăreni, cât și pentru cea din Roșiori.

Comunitatea Călugăreni

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 1 septembrie: Călugăreni: Administrarea Mirului


 

lecturi: 35.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat