La rădăcina spirituală a crizei

De Lucetta Scaraffia

"Dacă un membru suferă, toate membrele suferă împreună": pornind de la sfântul Paul, papa scrie o "scrisoare către poporul lui Dumnezeu" dramatică şi fără precedent. În acest mod extinde la toată Biserica o profundă reflecţie despre tragedia abuzurilor, pentru că, susţine el, "unicul mod pe care-l avem pentru a răspunde acestui rău care a luat atâtea vieţi este să-l trăim ca o misiune care ne implică şi ne priveşte pe toţi ca popor al lui Dumnezeu".

Este evident că în această situaţie dramatică nu sunt suficiente denunţările şi pedepsele, chiar dacă sunt indispensabile. Şi nu este suficient a circumscrie responsabilitatea în cadrul clerului: trebuie aprofundată analiza, pentru a percepe originea acestui rău profund şi a-l extirpa. Pentru aceasta trebuie să fie implicaţi, aşa cum indică papa Francisc, toţi credincioşii. Care în multe cazuri au fost victime, dar în altele, într-un mod oarecare şi în măsură diferită, au fost şi complici.

Modalităţile abuzurilor revelează delicte foarte grave: preoţia folosită ca un rol de putere de exercitat asupra altora, acoperirea ipocrită ca practică normală de comportament pentru "binele Bisericii". Practic, o atitudine care neagă orice cuvânt spus de Isus, aşa cum denunţă pontiful citând Magnificat.

Dar cu această scrisoare Bergoglio vrea să lărgească privirea şi la laicii care au suportat şi au tăcut aşa de mult timp. Şi mulţi se întreabă: de ce credincioşii au acceptat să tacă şi atunci când cunoşteau aceste lucruri? De ce au continuat să închidă ochii fără a apăra victimele? Sunt întrebări pe care de exemplu şi le-a pus Isabelle de Gaulmyn într-o carte despre abuzuri la Lyon, ale căror martori a fost ea însăşi, tânără scout, şi pentru care, într-un anumit sens, se simte complice. De fapt, şi laicii prefereau să accepte situaţii într-un context din care puteau mai degrabă să scoată favoruri şi ajutoare lumeşti, decât să rişte o bătălie care îi putea vedea perdanţi în faţa structurilor de putere percepute ca ameninţătoare.

De fapt, în aceste cazuri şi unii credincioşi n-au crezut în Evanghelie şi au preferat un plăcut consimţământ tacit în loc să ajute Biserica lor, acea comunitate din care, în virtutea preoţiei baptismale, fac parte exact ca şi clerul. Şi unii credincioşi au adormit astfel şi au închis ochii, ca şi cum această situaţie nu ar fi treaba lor, confirmând cu această atitudine cel mai rău clericalism.

Deoarece clericalismul, afirmă papa în scrisoarea sa, este tocmai asta: a crede că Biserica este reprezentată numai de preoţi, constituiţi într-o ierarhie de putere, şi nu este o comunitate solidară de credincioşi martori ai Evangheliei. În schimb, spune pontiful, "această solidaritate ne cere, la rândul său, să denunţăm tot ceea ce poate pune în pericol integritatea oricărei persoane", pentru că "este necesar ca fiecare botezat să se simtă implicat în transformarea eclezială şi socială de care avem atâta nevoie". Tocmai pentru aceasta, aminteşte papa Francisc şi nu pentru prima dată, "a spune nu abuzului înseamnă a spune cu putere nu oricărei forme de clericalism".

În acest text, care merge la rădăcina spirituală a crizei, pontiful ne cere nouă tuturor, ca trup unic şi rănit al Bisericii, să facem pocăinţă şi să ne rugăm, ajungând să propună un "post care să ne procure foame şi sete de dreptate şi să ne determine să mergem în adevăr sprijinind toate medierile judiciare care sunt necesare. Un post care să ne zdruncine şi să ne facă să ne angajăm în adevăr şi în caritate cu toţi oamenii de bunăvoinţă şi cu societatea în general pentru a lupta împotriva oricărui tip de abuz sexual, de putere şi de conştiinţă". Este până la urmă imposibil a imagina o adevărată convertire în Biserică, spune papa, "fără participarea activă a tuturor componentelor poporului lui Dumnezeu".

(După L'Osservatore Romano, 21 august 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 20.