Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Întâlnirea de la Bari (sâmbătă, 7 iulie 2018)

Cuvânt introductiv al Sfântului Părinte la rugăciunea ecumenică pentru pace

Iubiți frați,
Am ajuns pelerini la Bari, fereastră deschisă larg spre Orientul apropiat, purtând în inimă Bisericile noastre, popoarele și multele persoane care trăiesc situații de mare suferință. Lor le spune: "suntem aproape de voi". Iubiți frați, mulțumesc din inimă pentru că ați venit aici cu generozitate și promptitudine. Și sunt foarte recunoscător vouă tuturor care ne găzduiți în acest oraș, oraș al întâlnirii, oraș al primirii.

Pe drumul nostru comun ne susține Sfânta Mamă a lui Dumnezeu, venerată aici ca Odegitria: cea care arată calea. Aici se odihnesc relicvele sfântului Nicolae, episcop din Orient a cărui venerație brăzdează mările și trece granițele dintre Biserici. Sfântul taumaturg să mijlocească pentru a vindeca rănile pe care atâția le poartă înăuntru. Aici contemplăm orizontul și marea și ne simțim împinși să trăim această zi cu mintea și inima îndreptate spre Orientul Mijlociu, răscruce de civilizații și leagăn al marilor religii monoteiste.

Acolo a venit să ne viziteze Domnul, "soare care răsare din înălțime" (Lc 1,78). De acolo s-a propagat în lumea întreagă lumina credinței. Acolo au apărut izvoarele proaspete ale spiritualității și monahismului. Acolo se păstrează rituri antice unice și bogății inestimabile ale artei sacre și teologiei, acolo locuiește moștenirea marilor Părinți în credință. Această tradiție este o comoară de păstrat cu toate forțele noastre, pentru că în Orientul Mijlociu sunt rădăcinile sufletele noastre înseși.

Dar asupra acestei splendide regiuni s-a adunat, în special în ultimii ani, un mare pâlc de întuneric: război, violență și distrugere, ocupări și forme de fundamentalism, migrații forțate și abandonare, totul în tăcerea atâtora și cu complicitatea atâtora. Orientul Mijlociu a devenit ținut al oamenilor care-și părăsesc propria țară. Și există riscul ca prezența fraților și surorilor noștri în credință să fie ștearsă, desfigurând însăși fața regiunii, pentru că un Orient Mijlociu fără creștini n-ar fi Orient Mijlociu.

Aceasta zi începe cu rugăciunea, pentru ca lumina divină să risipească întunericul lumii. Deja am aprins, în fața sfântului Nicolae, "candela uni-flacără", simbol al Bisericii una. Împreună dorim să aprindem astăzi o flacără de speranță. Candelele pe care le vom pune să fie semn al unei lumini care încă strălucește în noapte. De fapt, creștinii sunt lumină a lumii (cf. Mt 5,14) nu numai când totul în jur este radios, ci și atunci când, în momentele întunecate ale istoriei, nu se resemnează cu întunericul care învăluie totul și alimentează mucul speranței cu untdelemnul rugăciunii și al iubirii. Pentru că, atunci când se întind mâinile spre cer în rugăciune și când se întinde mâna spre fratele fără a căuta propriul interes, arde și strălucește focul Duhului, Duh al unității, Duh al păcii.

Să ne rugăm uniți, pentru a invoca de la Domnul cerului acea pace pe care puternicii de pe pământ încă n-au reușit s-o găsească. De pe cursul Nilului și până în Valea Iordanului și mai încolo, trecând prin Orontes până la Tigru și Eufrat, să răsune strigătul psalmului: "Pace ție!" (Ps 122,8). Pentru frații care suferă și pentru prietenii din orice popor și crez, repetăm: Pace ție! Cu psalmistul să-l implorăm în mod deosebit pentru Ierusalim, orașul sfânt iubit de Dumnezeu și rănit de oameni, asupra căruia încă Domnul plânge: Pace ție!

Să fie pace: este strigătul atâtor Abeli de astăzi care să se înalță la tronul lui Dumnezeu. Pentru ei nu mai putem să ne permitem, în Orientul Mijlociu ca pretutindeni în lume, să spunem: "Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?" (Gen 4,9). Indiferența ucide și noi vrem să fim glas care contrastează omuciderea indiferenței. Vrem să dăm glas celui care nu are glas, celui care poate doar să înghită lacrimi, pentru că Orientul Mijlociu astăzi plângem astăzi suferă și tace, în timp ce alții îl calcă în picioare căutând putere și bogății. Pentru cei mici, cei simpli, cei răniți, pentru ei de partea cărora se află Dumnezeu, noi implorăm: pace ție! "Dumnezeul oricărei mângâieri" (2Cor 1,3), care vindecă inimile înfrânte și pansează rănile (cf. Ps 147,3), să asculta astăzi rugăciunea noastră.

Franciscus

* * *

Cuvintele Sfântului Părinte la încheierea dialogului

Iubiți frați și surori,

Sunt foarte recunoscător pentru împărtășirea pe care am avut harul de a o trăi. Ne-am ajutat să redescoperim prezența noastră de creștini în Orientul Mijlociu, ca frați. Ea va fi cu atât mai profetică cu cât îl va mărturisi mai mult pe Isus Principe al păcii (cf. Is 9,5). El nu amenință cu sabia, ci cere s-o pună în teacă (cf. In18,11). Și faptul de a fi Biserică este tentat de logicile lumii, logici de putere și de câștig, logici rapide și de conveniență. Și este păcatul nostru, incoerența între credință și viață, care întunecă mărturia. Simțim că trebuie să ne convertim încă o dată la Evanghelie, garanție de libertate autentică, și de a face asta urgent acum, în noaptea Orientului Mijlociu în agonie. Ca în noaptea neliniștită din Ghetsemani, nu fuga (cf. Mt 26,56) sau sabia (cf. Mt 26,52) vor anticipa zorii luminoși ai Paștelui, ci dăruirea de sine după imitarea Domnului.

Vestea bună a lui Isus, răstignit și înviat din iubire, venit din ținuturile din Orientul Mijlociu, a cucerit inima omului de-a lungul secolelor pentru că nu este legată de puterile lumii, ci de forța slabă a crucii. Evanghelia ne angajează la o convertire zilnică la planurile lui Dumnezeu, să găsim în El numai siguranță și întărire, să-l vestim tuturor și în pofida a orice. Credința celor simpli, atât de înrădăcinată în Orientul Mijlociu, este izvor din care trebuie luat pentru ca să ne adăpăm și să ne purificăm, așa cum se întâmplă când ne întoarcem la origini, mergând pelerini la Ierusalim, în Țara Sfântă sau în sanctuarele din Egipt, din Iordania, din Liban, din Siria, din Turcia și din celelalte locuri sacre din acele regiuni.

Încurajați unii de alții, am dialogat fratern. A fost un semn că întâlnirea și unitatea trebuie căutate împreună, fără frică de diversități. Tot așa și pacea: trebuie cultivată în terenurile aride ale contrapozițiilor, pentru că astăzi, în pofida a toate, nu există alternativă posibilă pentru pace. Nu încetările ostilităților garantate de ziduri și dovezi de forță vor aduce pacea, ci voința reală de ascultare și de dialog. Noi ne angajăm să mergem, să ne rugăm și să lucrăm, și implorăm ca arta întâlnirii să prevaleze asupra strategiilor ciocnirii, ca în locul arătării de amenințătoare semne de putere să vină puterea semnelor de speranță: oameni de bunăvoință și de crez diferit cărora nu le este frică să-și vorbească, să primească motivațiile celuilalt și să se ocupe unii de alții. Numai așa, având grijă ca nimănui să nu-i lipsească pâinea și locul de muncă, demnitatea și speranța, urletele de război se vor schimba în cântări de pace.

Pentru a face asta este esențial ca acela care deține puterea să se pună în sfârșit și cu hotărâre în adevărata slujbă a păcii și nu a propriilor interese. Să se termine câștigurile câtorva puțini pe pielea multora! Să se termine cu ocuparea de terenuri care sfâșie popoarele! Să se termine cu prevalarea adevărurilor de parte asupra speranțelor oamenilor! Să se termine folosirea Orientului Mijlociu pentru profituri străine Orientului Mijlociu!

Războiul este plaga care asaltează în mod tragic această regiune iubită. Sunt victime mai ales oamenii săraci. Să ne gândim la martirizata Sirie, îndeosebi la provincia Deraa. Acolo s-au reluat lupte aspre care au provocat nu număr uriaș de evacuați, expuși la suferințe teribile. Războiul este fiu al puterii și al sărăciei. Se înfrânge renunțând la logicile de supremație și dezrădăcinând mizeria. Atâtea conflicte au fost alimentate și de forme de fundamentalism și de fanatism care, travestite în pretexte religioase, în realitate au blestemat numele lui Dumnezeu, care este pace, și au persecutat fratele care din totdeauna trăiește alături. Însă violența este alimentată mereu de arme. Nu se poate ridica glasul pentru a vorbi despre pace în timp ce pe ascuns se urmăresc curse neînfrânate la rearmare. Este o responsabilitate foarte gravă, care apasă asupra conștiinței națiunilor, îndeosebi ale celor mai puternice. Să nu se uite secolul trecut, să nu se ignore lecțiile de la Hiroshima și Nagasaki, să nu se transforme ținuturile din Orient, unde a apărut Cuvântul păcii, în întinderi întunecate de tăcere. Să se termine contrapozițiile încăpățânate, să se termine setea de câștig, care nu privește în față pe nimeni numai să acapareze zăcăminte de gaz și combustibili, fără grijă față de casa comună și fără scrupule cu privire la faptul că piața energiei dictează legea conviețuirii dintre popoare!

Pentru a deschide cărări de pace, să se îndrepte privirea în schimb spre cel care imploră să conviețuiască frățește cu alții. Să se ocrotească toate prezențele, nu numai cele majoritare. Să se deschidă larg și în Orientul Mijlociu drumul spre dreptul la cetățenie comună, drum pentru un viitor reînnoit. Și creștinii sunt și să fie cetățeni cu titlu deplin, cu drepturi egale.

Puternic neliniștiți, dar niciodată lipsiți de speranță, ne îndreptăm privirea spre Ierusalim, oraș pentru toate popoarele, oraș unic și sacru pentru creștini, evrei și musulmani din toată lumea, a cărui identitate și vocație trebuie ocrotită dincolo de diferitele dispute și tensiuni, și a cărui status quo cere să fie respectat după cum s-a deliberat de comunitatea internațională și s-a cerut în mod repetat de comunitățile creștine din Țara Sfântă. Numai o soluție negociată între israelieni și palestinieni, puternic voită și favorizată de comunitatea națiunilor, va putea să conducă la o pace stabilă și durabilă și să garanteze coexistența a două state pentru două popoare.

Speranța are chipul copiilor. În Orientul Mijlociu, de mulți ani, un număr înspăimântător de copii plânge morți violente în familie și vede amenințată pământul natal, adesea cu unica perspectivă de a trebui să fugă. Aceasta este moartea speranței. Ochii prea multor copii au petrecut cea mai mare parte a vieții văzând dărâmături în loc de școli, auzind bubuitura surdă a bombelor în locul gălăgiei sărbătorești a jocurilor. Omenirea să asculte - vă rog - strigătul copiilor, a căror gură proclamă gloria lui Dumnezeu (cf. Ps 8,3). Ștergând lacrimile lor lumea va regăsi demnitatea.

Gândindu-mă la copii - să nu-i uităm pe copii! - peste puțin timp vom da drumul în aer, împreună cu câțiva porumbei, dorința noastră de pace. Dorința de pace să se ridice mai sus de orice nor întunecat. Inimile noastre să se mențină unite și îndreptate spre cer, așteptând ca să revină, ca în timpurile potopului, rămurica verde a speranței (cf. Gen 8,11). Și Orientul Mijlociu să nu mai fie un arc de război întins între continente, ci o arcă de pace primitoare pentru popoare și credințe. Orient Mijlociu iubit, să se risipească de la tine întunericul războiului, al puterii, al violenței, al fanatismelor, al câștigurilor nedrepte, al exploatării, al sărăciei, al inegalității și al nerecunoașterii drepturilor. "Pace ție" (Ps 122,8) - împreună: "Pace ție" [repetă] - în tine dreptate, asupra ta să se așeze binecuvântarea lui Dumnezeu. Amin.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
 


lecturi: 6.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat