Conferinţă de presă de prezentare a Întâlnirii Sfântului Părinte Francisc cu conducătorii Bisericilor şi comunităţilor creştine din Orientul Mijlociu la Bari

Marţi, 3 iulie 2018, la Sala de Presă a Sfântului Scaun, s-a ţinut o conferinţă de presă de prezentare a Întâlnirii Sfântului Părinte Francisc cu conducătorii Bisericilor şi comunităţilor creştine din Orientul Mijlociu la Bari cu titlul "Asupra ta să fie pace! Creştini împreună pentru Orientul Mijlociu", care va avea loc la Bari, la 7 iulie 2018. Au intervenit cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale; cardinalul Kurt Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Prezentăm în continuare cele două intervenţii.

Intervenţia cardinalului Leonardo Sandri

Este cunoscută tuturor atenţia pe care, mergând pe urma predecesorilor săi, Sfântul Părinte Francisc a rezervat-o Orientului încă de la începutul pontificatului său; această atenţie se dezvoltă pe trei dimensiuni, care se reunesc însă în unică îmbrăţişare.

a. Cea a Orientului deja în comuniunea deplină cu Biserica catolică: la Liturghia de început al pontificatului, în faţa Altarului mărturisirii apostolului Petru, Sfântul Părinte se roagă înconjurat de patriarhii şi de arhiepiscopii majori din Bisericile orientale catolice; cu ei are o întâlnire rezervată fie în timpul sesiunilor plenare ale Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, în noiembrie 2013 şi în octombrie 2017; primeşte unele dintre Bisericile patriarhale în visita ad limina şi pe fiecare patriarh în diferite ocazii. În cazul noilor patriarhi aleşi (copt, armean, melkit), alege să prezideze personal semnificareaa publică a lui ecclesiatistica communio în timpul celebrării euharistice de dimineaţă în "Domus Sanctae Marthae".

b. Cea a Orientului ortodox şi ortodox oriental, despre care va putea spune mai bine cardinalul Koch: cuvinte şi gesturi de primire, de insistenţă în a deschide porţi şi a indica drumuri... împărtăşire a durerii, creând cunoscuta expresie a ecumenismului sângelui. Să ne gândim la apropierea exprimată Bisericii copte cu ocazia martiriului unor credincioşi ai săi din partea DAESH, prin atentatele cu bombă în unele biserici. În raportul dintre catolicii orientali şi ortodocşii orientali nu pot să nu citez aici gestul foarte puternic în care papa Tawadreos şi patriarhul Ibrahim, copt catolic, au voit fiecare să fie prezenţi şi să aducă un mesaj de urare la întronarea unuia şi a altuia, precum şi celebrarea proclamării de învăţător al Bisericii a sfântului Grigore de Narek în prezenţa tuturor patriarhilor armeni, catolic şi apostolici, în aprilie 2015 precum şi pentru inaugurarea statuii sfântului în Grădinile Vaticane din aprilie 2018;

c. Dimensiunea dialogului interreligios: în Orientul Mijlociu chiar şi credincioşii islamici sunt răniţi şi suferă pentru cei care au folosit violenţă profanând numele lui Dumnezeu, care este pace, şi ei au fost constrânşi să lase casele lor şi pământurile lor, împreună cu minorităţile, nu numai creştină ci şi yazide din Irak. Este memorabilă călătoria apostolică în Egipt din aprilie 2016 şi întâlnirea de la Universitatea Al-Ahzar.

Unica îmbrăţişare este exprimată în atenţia constantă, adresată prin apelurile la rugăciune şi la iniţiativele de pace, la ajutorarea celor care suferă sau sunt constrânşi să plece şi să caute refugiu de violenţă sau de persecuţii: cel care a folosit violenţă nu cerea mai întâi "cartea de identitate" a confesiunii creştine de apartenenţă (catolic, ortodox, apostolic, etc., musulman sunnit, şiit, etc.), cel care trebuie ajutat nu trebuie clasificat ci primit ca bărbat, femeie sau copil (să ne gândim la călătoria în insula Lesbos), ne rugăm uniţi şi împreună aşa cum s-a întâmplat în Sfântul Mormânt în timpul vizitei în ţara Sfântă în mai 2015, în Grădinile Vaticane după câteva săptămâni, în ziua de post şi rugăciune pentru Siria culminată în veghea din piaţa "Sfântul Petru" din septembrie 2013.

Apoi nu trebuie uitată munca zilnică desfăşurată de Secretariatul de Stat, în persoana cardinalului secretar, a secretarului pentru Raporturile cu Statele şi toţi reprezentanţii pontificali.

Ideea unei întâlniri ca aceea care se va ţine la Bari vine de departe şi vine de la mai multe glasuri: diferite Biserici sau patriarhi l-au adresat direct Sfântului Părinte în cursul vizitei lor la Roma - amintesc de exemplu cea caldeeană şi cea asiriană din Orient - sau cu un apel scris ca acela transmis în februarie 2016 de patriarhul maronit cardinalul Bechara Boutros Rahi în numele celorlalţi patriarhi catolici din Orientul Mijlociu, reuniţi în adunare, cu aprobarea şi disponibilitatea de a interveni şi a unor conducători de Biserici necatolice din aceeaşi regiune.

Evenimentul din 7 iulie 2018 are caracteristicile unui gest puternic în esenţialitatea sa. De fapt se va compune din două mari momente: rugăciunea pe plajă împreună cu credincioşii care vor vrea să participe personal sau în transmisiunea directă, şi momentul de reflecţie şi ascultare reciprocă între Sfântul Părinte şi conducătorii Bisericilor şi comunităţilor ecleziale din Orientul Mijlociu, aducând fiecare propriul punct de vedere, observaţii şi propuneri. După o conferinţă introductivă, care s-a decis să se încredinţeze monseniorului Pierbattista Pizzaballa, administrator apostolic al patriarhiei latine de Ierusalim, va urma un timp de intervenţii libere. Toată această parte se va desfăşura cu uşile închise. Este prevăzut ca Sfântul Părinte să adreseze un cuvânt la începutul rugăciunii publice şi la sfârşitul întâlnirii, când fiind redeschise porţile bazilicii "Sfântul Nicolae", papa Francisc şi ceilalţi prezenţi vor merge pe platoul din faţa bazilicii şi vor da drumul spre cer câtorva porumbei care le vor fi daţi de câţiva copii: gest profetic, pentru că mai ales copiilor şi tinerelor generaţii din Orientul Mijlociu trebuie să le redăm acea speranţă pe care acţiuni rele sau simpla indiferenţă în aceşti ani le-au luat-o.

Bari, oraş care păstrează relicvele sfântului Nicolae şi o venerează pe Născătoarea de Dumnezeu sub titlul de Odegitria (conducătoare pe cale) este loc simbolic: prezenţă a Orientului în Occident, loc de pelerinaj şi port de speranţă.

Mulţumiri: parcursul de pregătire, început cu hotărâre de Sfântul Părinte, a fost dus înainte după aceea de dicasterul nostru cu un prim schimb de ştiri cu profesorul Riccardi, de la Comunitatea "Sfântul Egidiu", şi continuat cu Secretariatul de Stat, împreună cu Prefectura Casei Pontificale, cu Direcţia Siguranţei SCV, cu Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi în strânsă legătură cu arhidieceza de Bari-Bitonto. Cântecele vor fi interpretate de corul arhidiecezei, cu bucăţi solistice în arabă şi aramaică realizate graţie prezenţei câtorva studenţi de la Institutul Pontifical de Muzică Sacră care aparţin Bisericii caldeene, melkite şi maronite. Evanghelia va fi cântată în limba arabă de un diacon nativ din Siria. În broşura de rugăciune, care va fi disponibilă, veţi putea vedea că vor fi utilizate diferite limbi în afară de italiană: franceză, engleză, arabă, greacă, siriacă occidentală şi orientală, armeană. Mulţumire deosebită se îndreaptă spre redacţia de la Vatican Media şi spre oficiul teologico-pastoral, pentru realizarea videoclipului pe care l-am văzut la început şi care va folosi pentru a relansa atenţia şi rugăciunea ca pregătire pentru întâlnirea de la Bari.

Sfântul Părinte, încă de la anunţarea întâlnirii făcută la 25 aprilie, a cerut să se pregătească şi să se însoţească evenimentul din 7 iulie cu rugăciunea, apel reînnoit la Angelus de duminică 1 iulie şi într-un tweet din aceeaşi zi: diecezele italiene, prin preşedinte, cardinalul Bassetti, şi cele europene, prin cardinalul Bagnasco, preşedinte COMECE, au fost invitate la o sensibilizare deosebită în parohii, iar pentru Italia a fost trimisă o schemă de texte şi rugăciuni.

Cu privire la prezenţa patriarhilor Bisericilor orientale catolice din Orientul Mijlociu, vor fi prezenţi toţi (copt, sirian, maronit, caldeean, armean) cu excepţia celui melkit care va fi reprezentat de mitropolitul de Alep, şi administratorul apostolic al patriarhiei latine de Ierusalim.

Intervenţia cardinalului Kurt Koch

Orientul Mijlociu este ţinutul de origine a creştinismului. Ocupă pentru acest motiv un loc unic în mişcarea pentru unitatea creştinilor. Mişcarea ecumenică este convinsă din totdeauna că, aprofundând rădăcinile lor comune, creştinii pot găsi parcursuri de unitate.

Deci nu este o întâmplare că evenimentul care a marcat începutul "dialogului de caritate" între catolici şi ortodocşi a avut loc la Ierusalim. Mă refer la pelerinajul pe care fericitul Paul al VI-lea şi patriarhul Atenagora l-au făcut împreună la 6 ianuarie 1964. În ţara unde Cristos a întemeiat Biserica sa şi şi-a vărsat sângele pentru ea, cei doi primaţi şi-au schimbat sărutul păcii, au ascultat lectura din capitolul 17 al Evangheliei sfântului Ioan şi au recitat împreună rugăciunea domnească, angajându-se împreună şi în mod ireversibil pe calea unităţii.

Orientul Mijlociu, ţinut al începuturilor, este şi una dintre regiunile din lume în care situaţia creştinilor este mai precară. Din cauza războaielor şi persecuţiilor, multe familii abandonează patria lor istorică în căutarea de siguranţă şi un viitor mai bun. Procentul de creştini în Orientul Mijlociu s-a diminuat drastic în arcul unui secol: în timp ce reprezentau 20% din populaţia Orientului Mijlociu înainte de primul război mondial, acum sunt numai 4%.

Regiune martirizată, Orientul Mijlociu este şi un loc unde relaţiile ecumenice sunt mai puternice şi promiţătoare, îndeosebi între ortodocşi şi catolici. Aş vrea să menţionez trei dimensiuni principale: ecumenismul vieţii, ecumenismul sfinţeniei şi ecumenismul sângelui.

Situaţia de minoritate în care se află creştinii în Orientul Mijlociu este un motiv urgent pentru a se reuni în ceea ce ar putea să fie definit un "ecumenism al vieţii". În Scrisoarea către creştinii din Orientul Mijlociu, papa Francisc s-a bucurat de ecumenismul concret trăit de creştinii din Orientul Mijlociu: "În mijlocul duşmăniilor şi al conflictelor, comuniunea trăită între voi în fraternitate şi simplitate este semn al Împărăţiei lui Dumnezeu" (21 decembrie 2014). Acest ecumenism al vieţii a fost uneori tradus în acorduri pastorale care prevăd, în caz de necesitate, accesul la sacramentele din alte Biserici din partea credincioşilor - de exemplu între Biserica catolică şi Biserica ortodoxă siriană (1984) şi între Biserica caldeeană şi Biserica asiriană din Orient (2001). Creştinii din Orientul Mijlociu arată calea unităţii fraţilor lor occidentali.

Contextul dificil în care se află creştinii transformă rapid ecumenismul vieţii într-un "ecumenism al sfinţeniei". Decretul conciliar Unitatis redintegratio subliniază că sfinţenia vieţii este cea mai bună garanţie a unităţii creştine: cu cât creştinii se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât se apropie mai mult unul de altul (UR 7). Este clar că situaţia dificilă a creştinilor din Orientul Mijlociu este pentru ei o chemare la sfinţenie şi deci o garanţie de unitate. În aceeaşi Scrisoare către creştinii din Orientul Mijlociu, Sfântul Părinte a subliniat acest apel ecumenic la sfinţenie pentru creştinii din toate Bisericile din Orientul Mijlociu: "Situaţia în care trăiţi este un apel puternic la sfinţenia vieţii, aşa cum au atestat sfinţi şi martiri de orice apartenenţă eclezială".

Când dificultăţile devin suferinţă, acest ecumenism al sfinţeniei devine ecumenism al sângelui. Încă de la începutul pontificatului său, papa Francisc a făcut din această temă una dintre principalele sale teme ecumenice. Între diferitele afirmaţii, amintesc cuvintele rostite la Sfântul Mormânt din Ierusalim: "Atunci când creştinii din diferite confesiuni ajung să sufere împreună, unii alături de alţii, şi să-şi acorde ajutor unii altora cu caritate fraternă, se realizează un ecumenism al suferinţei, se realizează ecumenismului sângelui (...). Cei care din ură faţă de credinţă îi ucid, îi persecută pe creştini, nu-i întreabă pe ei dacă sunt ortodocşi sau dacă sunt catolici: sunt creştini. Sângele creştini este acelaşi" (25 mai 2014).

Situaţia în care trebuie să trăiască creştinii din Orientul Mijlociu este un impuls ecumenic nu numai pentru ei, ci şi pentru creştinii din toată lumea. Astfel, diferitele declaraţii comune semnate de papa şi de alţi conducători ai Bisericilor au avut adesea ca temă principală preocuparea comună faţă de creştinii din Orientul Mijlociu, ca de exemplu declaraţiile comune cu patriarhul Bartolomeu la Ierusalim (25 mai 2014) şi la Istanbul (30 noiembrie 2014), cu patriarhul armean Karekin la Echmiadzin (26 iunie 2016), cu papa Tawadros la Cairo (28 aprilie 2017), cu patriarhul Kiril la Havana (12 februarie 2016). Situaţia dificilă a creştinilor din Orientul Mijlociu promovează astfel reapropierea ecumenică la nivel universal. Şi în acest sens, suferinţele acestor fraţi şi surori în credinţă vor fi zadarnice.

După aceste observaţii de natură ecumenică, aş vrea pentru a termina să amintesc câteva principii ale Bisericii catolice în ceea ce priveşte creştinii din Orientul Mijlociu.

Prima dintre aceste convingeri, foarte simplă, este următoarea: creştinii vor rămâne în regiune numai dacă pacea va fi restabilită. Iată pentru ce, de la începutul crizei, Biserica catolică a cerut neobosit restabilirea păcii, mai ales prin căutarea unei soluţii politice. Această chemare a luat şi forma rugăciunii şi postului. Îndeosebi, aş vrea să amintesc organizarea în toată Biserica catolică, în urma iniţiativei papei Francisc, a unei zile de rugăciune şi post pentru pacea în Siria şi în Orientul Mijlociu, la 7 septembrie 2013.

Un al doilea principiu este că nu e posibil să se imagineze un Orient Mijlociu fără creştini: asta nu numai din motive religioase, ci şi din motive politice şi sociale, deoarece creştinii sunt un element esenţial de echilibru al regiunii. Aşa cum a afirmat papa Benedict al XVI-lea în Exortaţia apostolică despre Orientul Mijlociu: "Un Orient Mijlociu fără sau cu puţin creştini nu mai este Orientul Mijlociu, de vreme ce creştinii participă cu ceilalţi creştini la identitatea aşa de deosebită a regiunii" (31).

Un al treilea principiu este necesitatea de a proteja drepturile fiecărei persoane şi ale fiecărei minorităţi. Primatul dreptului, inclusiv respectul faţă de libertatea religioasă şi egalitatea în faţa legii, bazat pe principiul de cetăţenie făcând abstracţie de originea etnică sau de religie, a fost subliniat în mod repetat de Biserica catolică drept principiu fundamental pentru realizarea şi pentru menţinerea unei coexistenţe paşnice şi rodnice între diferitele comunităţi din Orientul Mijlociu. Secretarul de stat al Sfântului Scaun, cardinalul Pietro Parolin, a amintit cu incisivitate: "Creştinii nu vor să fie o «minoritate protejată» şi tolerată cu bunăvoinţă. Ei vor să fie cetăţeni ale căror drepturi sunt apărate şi garantate împreună cu toţi ceilalţi cetăţeni" (Return to the roots. Conference on the Nineveh Reconstruction Hel, 27 settembre 2017, Roma).

O a patra convingere fundamentală este necesitatea urgentă de a continua dialogul interreligios, asupra căruia papa Francisc insistă îndeosebi în Scrisoarea către creştinii din Orientul Mijlociu: "Dialogul interreligios este cu atât mai necesar cu cât este mai dificilă situaţia. Nu există un alt drum. Dialogul bazat pe o atitudine de deschidere, în adevăr şi în iubire, este şi cel mai bun antidot la tentaţia fundamentalismului religios, care este o ameninţare pentru credincioşii din toate religiile".

Asupra acestor câtorva convingeri şi asupra multora altora sperăm să putem reflecta şi să ne putem ruga în timpul întâlnirii de la Bari.

(După press.vatican.va)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 18.