Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Traian "Ss. Petru și Paul": Administrarea Mirului Sâmbătă, 30 iunie 2018, 47 de adolescenți și tineri din Parohia "Ss. Petru și Paul" din Traian (jud. Neamț) au primit sacramentul sfântului Mir de la PS Petru Gherghel, episcopul nostru de Iași.

Ziua de 30 iunie 2018 a reprezentat un prilej de sărbătoare pentru credincioșii din Traian, dar mai ales pentru acei copii și tineri ai Parohiei "Sfinții Apostoli Petru și Paul", care și-au umplut inimile cu darurile Duhului Sfânt, primind sacramentul Confirmațiunii.

După o benefică perioadă de pregătire, cei 47 de candidați ai comunității romano-catolice, îndrumați de părintele paroh și ajutați de seminaristul Eduard Amariei, au reușit să aprofundeze frumusețea vieții de credință, importanța sacramentelor în trăirea autentică a acesteia și să înțeleagă spre cine se îndreaptă în fiecare zi din viață, spre Dumnezeul cel întreit și veșnic; astfel, au devenit vrednici de a primi sacramentul maturității creștine.

Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iași, însoțit de numeroși preoți, cu toții uniți în rugăciune și întăriți de mângâierea Duhului dătător de viață. Toți cei adunați în biserică, în spiritul celor care erau odinioară în Cenacol, au înălțat gândul lor de mulțumire prin jertfa Euharistică; l-au invocat alături de părinții și nașii acestor "apostoli adunați același loc" pe Duhul înțelepciunii pentru a deveni corecți, pe Duhul înțelegerii pentru a pricepe voința divină, pe Duhul sfatului pentru a găsi lumina în momentele de îndoială, pe Duhul puterii pentru a evita orice păcat, pe Duhul cunoștinței pentru a înțelege Sfânta Scriptură, pe Duhul evlaviei pentru a se ruga cu umilință, pe Duhul temător de Dumnezeu pentru a împlini planul său de mântuire. Cântarea a fost însoțită de un grup de instrumentiști din parohie și animată de către toți cei prezenți.

Suntem recunoscători bunului Dumnezeu pentru tot parcursul de pregătire și pentru noua etapă pe care am început-o, însuflețiți fiind de Duhul Sfânt, care în unire cu Tatăl și cu Fiul viețuiește și domnește în toți vecii vecilor. Amin.

Diana Percă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: Traian "Ss. Petru și Paul": Administrarea Mirului
 


lecturi: 28.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat