Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Consistoriu ordinar public pentru crearea de cardinali noi (28 iunie 2018)

Joi, 28 iunie, în Bazilica Vaticană, Sfântul Părinte Francisc a ținut un Consistoriu Ordinar Public pentru crearea a 14 noi cardinali, pentru impunerea beretei, încredințarea inelului și acordarea Titlului sau Diaconiei.

Celebrarea a început cu salutul, rugăciunea și lectura unui text din Evanghelia după Marcu (10,32-45). Apoi papa a rostit omilia sa.

Sfântul Părinte a citit apoi formula de creare și a proclamat solemn numele noilor cardinali, anunțându-i Ordinul prezbiteral sau diaconal. Ritul a continuat cu mărturisirea de credință a noilor cardinali în fața poporului lui Dumnezeu și jurământul de fidelitate și de ascultare față de papa Francisc și față de succesorii săi.

Noii cardinali, după ordinea de creare, au îngenuncheat apoi în fața Sfântului Părinte care le-a impus tichia și bereta de cardinal, le-a încredințat inelul și a acordat fiecăruia o biserică din Roma ca semn de participare la grija pastorală a papei în Urbe.

După încredințarea Bulei de creare de cardinal și de acordare a Titlului, Sfântul Părinte Francisc a schimbat cu fiecare neo-cardinal îmbrățișarea păcii.

Prezentăm în continuare textul omiliei pe care Sfântul Părinte a rostit-o în cursul consistoriului.

 

„Erau pe drum, urcând spre Ierusalim, iar Isus mergea înaintea[1] lor” (Mc 10,32).

Începutul acestui text paradigmatic din Marcu ne ajută mereu să vedem cum Domnul se îngrijește de poporul său cu o pedagogie imparabilă. În drum spre Ierusalim, Isus nu neglijează să-i preceadă (primerear) pe ai săi.

Ierusalimul reprezintă ora marilor determinări și decizii. Toți știm că, în viață, momentele importante și cruciale lasă inima să vorbească și arată intențiile și tensiunile care locuiesc în ea. Aceste răscruci ale existenței ne interpelează și fac să se evidențieze întrebări și dorințe nu întotdeauna transparente ale inimii umane. Este ceea ce revelează, cu mare simplitate și realism, textul din evanghelie pe care tocmai l-am ascultat. În fața celei de-a treia și celei mai dure anunțări a pătimirii, evanghelistul nu se teme să dezvăluie anumite secrete ale inimii discipolilor: căutarea primelor locuri, gelozii, invidii, intrigi, ajustări și acorduri; o logică ce nu numai că uzează și corodează dinăuntru raporturile dintre ei, ci în afară de asta îi închide și îi învăluie în discuții inutile și fără importanță. Însă Isus nu se oprește asupra acestui lucru, ci merge înainte, îi precede (primerea) și le spune cu putere: „Între voi să nu fie așa! Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să devină sclavul vostru” (Mc 10,43). Cu această atitudine, Domnul încearcă să recentreze privirea și inima discipolilor săi, nepermițând ca discuțiile sterile și autoreferențiale să găsească spațiu în sânul comunității. La ce folosește să se câștige lumea întreagă dacă sunt corodați în interior? La ce folosește să se câștige lumea întreagă dacă se trăiește cuprinși cu toții de intrigi asfixiante care usucă și fac sterilă inima și misiunea? În această situație – așa cum a observat cineva – s-ar putea întrevedea deja intrigile din palat, și în curiile ecleziastice.

„Dar între voi să nu fie așa”: răspuns al Domnului care, înainte de toate, este o invitație și un pariu pentru a recupera ceea ce este mai bun în discipoli și astfel să nu se lase ruinați și închiși de logici lumești care abat privirea de la ceea ce este important. „Între voi să nu fie așa”: este glasul Domnului care mântuiește comunitatea de la faptul de a se privi prea mult pe ea însăși în loc să-și îndrepte privirea, resursele, așteptările și inima la ceea ce contează: misiunea.

Și astfel Isus ne învață că mereu convertirea, transformarea inimii și reforma Bisericii este și va fi mereu în cheie misionară, pentru că presupune ca să se înceteze de a vedea și a îngriji propriile interese pentru a privi și a îngriji interesele Tatălui. Convertirea de la păcatele noastre, de la egoismele noastre nu este și nu va fi niciodată scop în sine, ci tinde îndeosebi la creșterea în fidelitate și disponibilitate pentru a îmbrățișa misiunea. Și asta în așa fel încât, în ora adevărului, în special în momentele dificile ale fraților noștri, să fim bine dispuși și disponibili să însoțim și să primim pe toți și pe fiecare, și să nu ne transformăm în respingători optimi, ori prin vederi strâmte[2], ori, și mai rău, pentru că discutăm sau gândim între noi cine va fi cel mai important. Când uităm de misiune, când pierdem din vedere fața concretă a fraților, viața noastră se închide în căutarea propriilor interese și a propriilor siguranțe. Și astfel încep să crească resentimentul, tristețea și dezgustul. Puțin câte puțin dispare spațiul pentru alții, pentru comunitatea eclezială, pentru săraci, pentru a asculta glasul Domnului. Așa se pierde bucuria și inima ajunge să se usuce (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 2).

„Dar între voi să nu fie așa! – ne spune Domnul – […] cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor” (Mc 10,43.44). Este fericirea și magnificat-ul pe care suntem chemați să-l intonăm în fiecare zi. Este invitația pe care ne-o adresează Domnul pentru ca să nu uităm că autoritatea în Biserică crește cu această capacitate de a promova demnitatea celuilalt, de a-l unge pe celălalt, pentru a vindeca rănile sale și speranța sa de atâtea ori ofensată. Înseamnă a ne aminti că suntem aici pentru că suntem trimiși să „duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor închiși eliberarea și celor orbi recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriți; să vestesc un an de îndurare al Domnului” (Lc 4,18-19).

Iubiți frați cardinali și neo-cardinali! În timp ce suntem pe drumul spre Ierusalim, Domnul merge înaintea noastră pentru a ne aminti încă o dată că unica autoritate credibilă este aceea care se naște din faptul de a ne pune la picioarele celorlalți pentru a-l sluji pe Cristos. Este aceea care vine din faptul de a nu uita că lui Isus, înainte de a-și înclina capul pe cruce, nu i-a fost frică să se încline în fața discipolilor și să le spele picioarele. Aceasta este cea mai mare distincție pe care o putem obține, cea mai mare promovare care ne poate fi conferită: a-l sluji pe Cristos în poporul credincios al lui Dumnezeu, în cel înfometat, în cel uitat, în cel închis, în cel bolnav, în cel dependent de droguri, în cel abandonat, în persoane concrete cu istoriile și speranțele lor, cu așteptările și dezamăgirile lor, cu suferințele și rănile lor. Numai așa autoritatea păstorului va avea gustul evangheliei și nu va fi „ca o aramă sunătoare sau chimval zăngănitor” (1Cor 13,1). Nimeni dintre noi nu trebuie să se simtă „superior” cuiva. Nimeni dintre noi nu trebuie să-i privească pe ceilalți de sus în jos. Putem privi așa o persoană numai atunci când o ajutăm să se ridice.

Aș vrea să amintesc cu voi o parte din testamentul spiritual al sfântului Ioan al XXIII-lea, care înaintând pe drum a putut să spună: „Născut sărac, dar din oameni onorați și umili, sunt deosebit de bucuros să mor sărac, după ce am împărțit după diferitele exigențe și circumstanțe ale vieții mele simple și modeste, în slujba săracilor și a Sfintei Biserici care m-a hrănit, ceea ce mi-a venit în mâini – în măsură destul de limitată de altfel – în timpul anilor mei de preoție și de episcopat. Aparențe de înstărire au învăluit, adesea, spini ascunși de sărăcie chinuitoare și m-au împiedicat să dau mereu cu generozitatea pe care aș fi voit-o. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest har al sărăciei pentru care am făcut vot în tinerețea mea, sărăcie în duh, ca preot al Preasfintei Inimi, și sărăcie reală; și care m-a sprijinit să nu cer niciodată nimic, nici locuri, nici bani, nici favoruri, niciodată, nici pentru mine, nici pentru rudele sau prietenii mei” (29 iunie 1954).

Franciscus

_________________

 

Consistoriu Ordinar Public: Acordarea Titlurilor (28 iunie 2018)

Prezentăm în continuare lista Titlului acordat de Sfântul Părinte fiecăruia dintre noii cardinali în momentul creării în Consistoriul Ordinar Public de astăzi:

 

CARDINAL

TITLUL/DIACONIA

Card. Louis Raphaël I SAKO

------

------

Card. Luis Francisco LADARIA FERRER, S.I.

Diaconie

Sfântul Ignațiu de Loyola la Campo Marzio

Card. Angelo DE DONATIS

Titlu

San Marco

Card. Giovanni Angelo BECCIU

Diaconie

San Lino

Card. Konrad KRAJEWSKI

Diaconie

Santa Maria Immacolata all’Esquilino

Card. Joseph COUTTS

Titlu

San Bonaventura da Bagnoregio

Card. António Augusto DOS SANTOS MARTO

Titlu

Santa Maria Sopra Minerva

Card. Pedro Ricardo BARRETO JIMENO, S.I.

Titlu

Santi Pietro e Paolo a Via Ostiense

Card. Désiré TSARAHAZANA

Titlu

San Gregorio Barbarigo alle Tre Fontane

Card. Giuseppe PETROCCHI

Titlu

San Giovanni Battista dei Fiorentini

Card. Thomas Aquino Manyo MAEDA

Titlu

Santa Pudenziana

Card. Sergio OBESO RIVERA

Titlu

San Leone I

Card. Toribio TICONA PORCO

Titlu

Santi Gioacchino ed Anna al Tuscolano

Card. Aquilino BOCOS MERINO, C.M.F.

Diaconie

Santa Lucia del Gonfalone

 

[1] Verbul proago este același cu care Isus înviat îi anunță pe discipoli că „va merge înaintea lor” în Galileea (cf. Mc 16,7).

[2] Cf. Jorge Mario Bergoglio, Ejercicios Espirituales a los Obispos españoles, 2006.

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 21.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat