Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Huși: Hram și lansare de carte

Lucrarea Huși - repere monografice, apărută recent la Editura "Presa Bună", scrisă de pr. Ieronim Budulai, a fost lansată marți, 13 iunie 2018, la Huși "Sfântul Anton", la finalul sfintei Liturghii de hram.

Am ajuns la Parohia Huși "Sfântul Anton" împreună cu pr. Ieronim Budulai în după-amiaza zilei de luni, 12 iulie 2018, spre seară, după ce am vizitat câteva obiective istorice din Vaslui și Huși, cum ar fi curtea domnească din Vaslui, Stănilești (locul unde Dimitrie Cantemir a pierdut o luptă cu turcii), biserica romano-catolică în construcție de pe Dric, cimitirul ortodox (cu monumente ridicate în cinstea eroilor căzuți în Războiul de Independență, în Primul Război Mondial, în al Doilea Război Mondial - eroii sovietici, morminte ale unor generali, cum ar fi Gheorghe Teleman care are și o statuie în parcul din oraș).

Am fost primiți cu bucurie de părintele paroh Ieronim Enășoaie și de pr. vicar Ștefan Cătălin Rotăraș. Ne-am amintit de bisericile care au fost înainte pe acele locuri, de clădirile care erau, de vechiul orfelinat și de ceea ce este astăzi. Ne-am imaginat cum odinioară Marco Bandini a venit la Huși, poposind mai multe zile chiar pe locul în care eram noi. Părintele Budulai a povestit cum, săpând pentru fundațiile casei parohiale, a descoperit multe morminte, semn că acolo era cel mai vechi cimitir al catolicilor.

A doua zi am văzut împreună cu părintele vechea piață a orașului, episcopia ortodoxă (cu turnul, biserica, palatul episcopal, chiliile, statuia lui Ștefan cel Mare, mormântul preotului care l-a botezat în închisoare pe Nicolae Steinhardt, Mina Dobzeu, recent plecat la Domnul), casele unde s-au născut preoții Anton Romila și Dumitru Romila. În fața școlii ne-am oprit la monumentul eroilor din Primul Război Mondial, am citit numele eroilor, am făcut fotografii și ne-am îndreptat spre biserica din Corni, după ce mai întâi am văzut locul unde a fost prima biserică din Corni, Cherța, fiind însemnat acum cu o cruce reînnoită în mai 2003.

Recent mutat în casă parohială reînnoită (cea a vechiului noviciat), ne-a întâmpinat părintele paroh Petru Olariu. Ne-a pus la dispoziție registrele răposaților și am căutat pe cei opt preoți înmormântați în Huși. Am găsit câțiva, urmând să-i recuperăm și pe ceilalți din Registrul decedaților 1859-1923, când se va termina cu mutarea. Pr. Francisc Cojocea era notat în registrul de la Parohia "Sfântul Anton". În biserica din Corni am făcut fotografii cu placa de marmură care atestă că doi preoți sunt înmormântați acolo. În cimitir am găsit mormintele la alți cinci preoți; am fotografiat crucile cu inscripțiile de pe ele și ne-am rugat pentru acei preoți. Singurul despre care n-am aflat nimic este pr. Francisc Anton Simoncini, decedat la 7 septembrie 1809 și înmormântat în Huși. În cimitir sunt monumente ale altor personalități, cum ar fi fostul primar Ilie Romila.

La Liturghia de hram care a început la ora 18.00 au participat 14 preoți, la altar fiind prezenți doi foști parohi: Ieronim Budulai și Cristinel Fodor, la care s-a adăugat pr. Benone Butacu, fost paroh al bisericii Huși-Corni. Credincioșii din Corni au venit în pelerinaj pe jos în cântare și rugăciune, ajungând cu puțin înainte de începerea sfintei Liturghii. Cel care a prezidat celebrarea a fost pr. Eduard Soare, vicerector al Seminarului din Iași, predicator fiind pr. Ciprian Bejan-Piser, profesor la Seminarul din Iași, care a vorbit despre convertire, sfințenie, rugăciune și Euharistie - modalități de imitare a vieții sfântului Anton de Padova.

Înainte de procesiunea cu statuia sfântului Anton pe străzile Hușiului a fost lansată lucrarea Huși - repere monografice. Autorul fost invitat să vorbească despre carte răspunzând la două întrebări: Cum i-a venit ideea scrierii lucrării? Ce cuprinde?

Părintele a subliniat că a dorit să scrie lucrarea ca un omagiu adus credincioșilor din Huși cărora le-a fost paroh 15 ani (1981-1996) și, de asemenea, pentru a nu se pierde informații importante cu privire la istoria credincioșilor de pe acele meleaguri. "Care e cea mai veche comunitate, cea din Corni sau cea de aici, din oraș? Vă las să descoperiți citind broșura", a spus pr. Budulai, care a povestit cum l-a întâmpinat hușenii în anul 1646 pe arhiep. Marco Bandini, care a poposit în Huși câteva zile. Cartea cuprinde un scurt istoric al comunității, date despre catolicii din Huși (când au venit, bisericile, cimitirele, alte case, credincioșii, preoți parohi și preoți originari din Huși), evocări personale (amintiri ale autorului care a fost, în perioada 1981-1996, primul paroh de Huși "Sfântul Anton", construind biserica și casa parohială). Textul din cele 78 de pagini este însoțit de numeroase fotografii. În prefață autorul subliniază: "Călătorind în timpul nopții pe șoseaua Crasna-Albița din județul Vaslui și ajungând pe vârful dealului Dobrina ți se deschide în fața ochilor o mare de lumină: este orașul Huși, «orașul dintre vii», acum oraș de graniță, dar, înainte de a fi răpită Basarabia, era oraș în inima țării Moldovei. Aici, în acest oraș așezat ca într-un amfiteatru, înconjurat de dealuri împădurite și vii mănoase, locuiesc de veacuri, în bună înțelegere, ortodocși și catolici. Despre această localitate și locuitorii săi aș vrea să vorbesc în rândurile următoare. În prima parte aș vrea să fac un scurt istoric al orașului, în partea a doua să mă opresc asupra comunității catolice de aici, iar în partea a treia să evoc câteva fapte și evenimente din viața noii parohii Huși «Sfântul Anton»".

La finalul sfintei Liturghii, pr. Ieronim Budulai s-a întreținut cu credincioșii care au luat broșura pentru a citi despre biserica și despre strămoșii lor. Cele 600 de exemplare nu au fost suficiente, fiind necesară o altă ediție care să ajungă în mâinile celor care își doresc lucrarea.

Pr. Ieronim Budulai a mai scris și alte lucrări legate de istoria unor comunități catolice, cum ar fi: Vizantea, Ciugheș, Iugani, și, fiind întrebat, a subliniat că mai are în plan istoria comunităților din Vatra Dornei, Tețcani, Balțați...

Pr. Cornel Cadar

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 13 iunie: Huși: Hram și lansare de carte


 

lecturi: 54.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat