Mesajul Sfântului Părinte adresat prefectului Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă (1 iunie 2018)

Veneratului frate

Domnul cardinal Kevin Farrell

Prefect al Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă

Cu bucurie am primit ştirea despre publicarea documentului "A da ceea ce avem mai bun din noi", cu privire la perspectiva creştină a sportului şi a persoanei umane, pe care Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă l-a pregătit cu obiectivul de a evidenţia rolul Bisericii în lumea sportului şi cum sportul poate să fie un instrument de întâlnire, de formare, de misiune şi sfinţire.

Sportul este un loc de întâlnire în care persoane de orice nivel şi condiţie socială se unesc pentru a obţine un rezultat comun. Într-o cultură dominată de individualism şi de rebutarea tinerelor generaţii şi a generaţiilor bătrânilor, sportul este un loc privilegiat în jurul căruia persoanele se întâlnesc fără distincţie de rasă, sex, religie sau ideologie şi în care putem experimenta bucuria de a concura pentru a ajunge la o ţintă împreună, participând la o echipă în care succesul sau înfrângerea se împărtăşeşte şi se depăşeşte; asta ne ajută să respingem ideea de a cuceri un obiectiv centrându-ne numai pe noi înşine. Necesitatea de celălalt cuprinde nu numai colegii de echipă ci şi conducătorii, antrenorul, susţinătorii, familia, aşadar toate acele persoane care cu angajare şi dăruire fac posibil să se ajungă de "a da ceea ce este mai bun în ele". Toate acestea fac din sport un catalizator de experienţe de comunitate, de familie umană. Când un tată se joacă cu fiul său, când copiii se joacă împreună în parc sau la şcoală, când sportivul sărbătoreşte victoria cu susţinătorii săi, în toate aceste locuri se poate vedea valoarea sportului ca loc de unire şi de întâlnire între persoane. Marile rezultate, în sport ca şi în viaţă, le obţinem împreună, în echipă!

Sportul este şi un vehicul de formare. Poate că astăzi mai mult ca oricând trebuie să ne îndreptăm privirea spre tineri, din moment ce, cu cât se începe mai devreme procesul de formare, cu atât mai uşor va fi dezvoltarea integrală a persoanei prin sport. Ştim că noile generaţii privesc şi se inspiră de la sportivi! De aceea este necesară participarea tuturor sportivilor, la orice vârstă şi nivel, pentru ca aceia care fac parte din lumea sportului să fie un exemplu de virtuţi precum generozitatea, umilinţa, sacrificiul, statornicia şi bucuria. În acelaşi mod, ar trebui să dea contribuţia lor în ceea ce priveşte spiritul de grup, respectul, un sănătos spirit de întrecere şi solidaritatea cu ceilalţi. Este esenţial ca toţi să fim conştienţi de importanţa pe care o are exemplul în practica sportivă, pentru că este un plug bun în terenul fertil care favorizează recolta, numai să se cultive şi să se muncească în mod adecvat.

În sfârşit, aş vrea să subliniez rolul sportului ca mijloc de misiune şi sfinţire. Biserica este chemată să fie semn al lui Isus Cristos în lume, şi prin sportul practicat în oratorii, în parohii şi în şcoli, în asociaţii... Fiecare ocazie este bună pentru a duce mesajul lui Cristos, "la timp potrivit şi la timp nepotrivit" (2Tim 4,2). Este important a duce, a comunica această bucurie transmisă de sport, care nu este altceva decât a descoperi potenţialităţile persoanei, care ne cheamă să dezvăluim frumuseţea creaţiei şi a fiinţei umane însăşi deoarece este făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Sportul poate deschide drumul spre Cristos în acele locuri sau ambiente în care din diferite motive nu este posibil să fie vestit în manieră directă; şi persoanele, cu mărturia lor de bucurie, practicând sportul în formă comunitară pot să fie mesagere ale Veştii Bune.

A da ceea ce este mai bun din noi în sport este şi o chemare de a aspira la sfinţenie. În timpul recentei întâlniri cu tinerii ca pregătire pentru Sinodul Episcopilor, am manifestat convingerea că toţi tinerii prezenţi acolo fizic sau prin reţelele sociale aveau dorinţa şi speranţa de a da ceea ce este mai bun din ei. Am folosit tot această expresie în recenta exortaţie apostolică amintind că Domnul are un mod unic şi specific de a chema la sfinţenie pentru fiecare dintre noi: "Ceea ce contează este ca fiecare credincios să discearnă propriul drum şi să facă să se evidenţieze ceea ce este mai bun în el, ceea ce Dumnezeu a pus în el aşa de personal" (Gaudete et exsultate, 11).

Trebuie aprofundată relaţia strânsă care există între sport şi viaţă, care să se poată lumina reciproc, pentru ca efortul de a se depăşi într-o disciplină atletică să folosească şi ca stimulent pentru a deveni mai bun ca persoană în toate aspectele vieţii. Această căutare ne pune pe drumul care, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, ne poate conduce la acea plinătate de viaţă pe care noi o numim sfinţenie. Sportul este un izvor foarte bogate de valori şi virtuţi care ne ajută să devenim mai buni ca persoane. Aşa ca pe atlet în timpul antrenamentului, practica sportivă ne ajută să dăm ceea ce este mai bun din noi înşine, să descoperim fără frică limitele noastre şi să luptăm pentru a deveni mai buni în fiecare zi. În acest mod, "fiecare creştin, în măsura în care se sfinţeşte, devine mai rodnic pentru lume" (ibid., 33). Pentru sportivul creştin, sfinţenia va fi aşadar a trăi sportul ca un mijloc de întâlnire, de formare a personalităţii, de mărturie şi de vestire a bucuriei de a fi creştin cu aceia care-l înconjoară.

Îl rog pe Domnul, prin mijlocirea Fecioarei Preasfinte, pentru ca acest document să producă roade îmbelşugate fie în angajarea eclezială pentru pastoraţia sportului, fie dincolo de cadrul Bisericii. Tuturor sportivilor şi lucrătorilor pastorali care se recunosc în marea "echipă" a Domnului Isus cer cu rugăminte să se roage pentru mine şi trimit din inimă binecuvântarea mea.

Din Vatican, 1 iunie 2018
Comemorarea sfântului Iustin martir

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 23.