Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Tineri aspiranți la viața de familie, vi se pregătește ceva!

Este deja al cincilea an de când Oficiul pentru Pastorația Familiei, din cadrul Episcopiei de Iași, propune cursuri de formare umană pentru logodnici. Nu e o chestiune de palmares, după cum nu este nicio chestiune de a "omorî timpul". Este o necesitate, nu teoretică, ci una concretă, văzută la fața locului, o dorință poate neexprimată a multor soți, care au intrat în viața de căsnicie fără a ști cu adevărat la ce se "înhamă".

Pe lângă formarea religioasă pe care preoții în parohii continuă să o asigure cu multă pricepere și profesionalism, formarea umană vine să completeze acel bagaj pe care orice tânăr trebuie să-l aibă atunci când bate la porțile vieții de familie.

Nu e suficient să spui că iubești, trebuie să știi ce înseamnă și cum se iubește, așa cum nu e suficient să spui că ai credință, dacă asta nu e vede în viața proprie. Nu e suficient că ești băiat și că "trebuie să te însori", că e timpul! Așa cum, nu e suficient să fii fată și "trebuie să te măriți", ca nu cumva să rămâi nemăritată! E important să se știe în ce se intră.

Multele familii cu probleme pe care le-am întâlnit de-a lungul anilor de când port responsabilitatea acestui oficiu, în urma discuțiilor, au lăsat să se înțeleagă un singur lucru: "Dar nu am știut!" Dar, oare nu s-a știut, că nu a avut cine să spună sau nu s-a știut, că nu s-a vrut a se ști?

Tinerii de astăzi au șansa cunoașterii a ceea ce vor cu adevărat.

Oficiul pentru Pastorația Familiei, completând formarea pe care tinerii logodnici o primesc în parohiile de origine, oferă șansa de a ști mai mult, de a înțelege mai bine ceea ce urmează să facă și de a trăi momentul cât mai profund.

Acestea sunt locurile și datele la care, nu doar tinerii logodnici, ci și familii deja constituite, precum și tineri singuri, se pot înscrie și pot participa:

  • 12 mai: Traian: Curs pentru logodnici
  • 19 mai: Bacău-Centru: Curs pentru logodnici
  • 26 mai: Iași-Centru: Curs pentru logodnici
  • 2 iunie: Suceava: Curs pentru logodnici
  • 9 iunie: Moinești: Curs pentru logodnici
  • 16 iunie: Piatra Neamț: Curs pentru logodnici
  • 23 iunie: Galbeni: Curs pentru logodnici
  • 30 iunie: Onești-Centru: Curs pentru logodnici
  • 7 iulie: Traian: Curs pentru logodnici
  • 14 iulie: Focșani: Curs pentru logodnici
  • 21 iulie: Iași: Curs pentru logodnici
  • 28 iulie: Bacău-Centru: Curs pentru logodnici
  • 11 august: Traian: Curs pentru logodnici
  • 1 septembrie: Traian: Curs pentru logodnici

O zi de curs se va derula astfel:

  • Ora 09.00-10.00: Căsătoria între sacrament și provocare
  • Ora 10.00-11.00: Căsătoria: "Bărbat și femeie i-a creat..."
  • Ora 11.00-13.00: Copilul: "produs" sau "dar"? Actul conjugal: "sărbătoare" sau "gropar"?
  • Ora 13.00-14.00: Pauză de prânz
  • Ora 14.00-15.00: Căsătoria - aspecte psihologice și pedagogice
  • Ora 15.00-16.00: Căsătoria - aspecte practice

Se va putea participa doar printr-o înscriere prealabilă, la adresa de e-mail: feliciantiba@yahoo.com sau la telefoanele: 0785/828857; 0744/407260 sau prin înscrierea directă la sediul decanatelor unde se vor desfășura cursurile.

În cazul cursurilor care vor ava loc la Traian, la centrul "Gaudium et spes", înscrierile se pot face și la pr. Adrian Faraoanu (tel. 0766/323384) sau prin e-mail, la adresa: gaudiumetspestraian@gmail.com.

Cursul se va desfășura doar pe parcursul unei zile, participanții urmând să aleagă ziua și locul unde urmează să participe.

Vă așteptăm cu drag!

Pr. dr. Felician Tiba
coordonator curs


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat