Bacău: Prima Sfântă Împărtășanie în Parohia "Sfântul Nicolae"
Duminică, 29 aprilie 2018, în Parohia "Sfântul Nicolae" din Bacău 69 de copii au primit pentru prima dată sfânta Euharistie.
Într-o atmosferă de sărbătoare, sfânta Liturghie a început la ora 10.30, cei 69 de copii venind în procesiune împreună cu preoții și cateheții lor.
Hăinuțele albe au arătat curăția sufletească pe care au dobândit-o o dată cu sacramentul Spovezii. Dorința copiilor de a-l primi pe Isus s-a văzut și din participarea de la sfânta Liturghie: ei au cântat din toată inima și s-au rugat alături de părinții și rudele lor.
Părintele decan Isidor Dâscă a prezidat sfânta Liturghie împreună cu părintele Paul Căliman și cu părintele Leonard Farcaș, preoții care s-au ocupat de pregătirea copiilor. La această sărbătoarea s-a alăturat și părintele Adrian Coșa care activează în Elveția. După salutul de început al părintelui Isidor, o mamă, un naș de botez și un copil au luat cuvântul cerând de la părintele paroh și decan celebrarea sfintei Liturghii și primirea primei sfintei Împărtășanii ca o încununarea a pregătirii copiilor, a educației religioase primită de la părinți și a nașilor care le-au fost alături încă de la Botez.
În cadrul predicii, părintele Isidor le-a spus copiilor că vor avea forță, viață și bucurie în ei doar în măsura în care sunt legați de viță. Părintele a făcut referire la Evanghelia proclamată la această sfântă Liturghie în care Isus se autoprezintă ca fiind vița, iar noi mlădițele. Folosind o ramură de viță de vie părintele a putut să explice pe înțelesul tuturor celor prezenți parabola viței de vie. Copiii au fost îndemnați să rămână legați mereu de viță, iar dacă se întâmplă cumva să rupă această legătură cu vița printr-un păcat de moarte, să fie conștienți că Isus le oferă iertarea sa în sacramentul Reconcilierii.
În momentul reînnoirii făgăduințelor de la Botez, toți copiii, având lumânările aprinse, semn al credinței primite la Botez care a fost păstrată vie, au mărturisit din toată inima credința în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și și-au exprimat dorința de a crede în prezența reală a lui Isus în sfânta Euharistie, a participa la sfânta Liturghie cu evlavie în mod frecvent și a-l primi ca pe o adevărată hrană sufletească.
Înainte de momentul solemn al primirii sfintei Împărtășanii, fiecare copil a venit în fața altarului și, cu mâna pe Sfânta Scriptură și pe cruce, și-a exprimat lepădarea de Satana și oferirea cu totul lui Cristos.
La sfârșitul acestei sărbători solemne copiii au dăruit câte un buchet de flori preoților prezenți la sfânta Liturghie, exprimându-și astfel recunoștința pentru că l-au primit pe Isus în inima lor din mâna acestor preoți.
După sfânta Liturghie a avut loc un moment de comuniune la subsolul bisericii unde preoții și copiii care au primit prima sfântă împărtășanie împreună cu părinții acestora s-au bucurat pentru câteva momente servind o gustare, câte o prăjitură și câte un pahar de suc.
După această sărbătoare toții copii împreună cu părinții s-au îndreptat spre casele lor având bucuria că l-au primit pe Isus în inimile lor.
Pr. diacon Daniel Bordea
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
29 aprilie: Bacău: Prima Sfântă Împărtășanie în Parohia "Sfântul Nicolae"
lecturi: 12.